Salt la conţinut

Salt la cuprins

Pornografia: este ea o simplă distracţie inofensivă?

Pornografia: este ea o simplă distracţie inofensivă?

Potrivit Bibliei

Pornografia: este ea o simplă distracţie inofensivă?

CÂND au început săpăturile la ruinele anticului oraş Pompei, arheologii din epoca victoriană au rămas şocaţi de ceea ce au scos la lumină. Printre frumoasele fresce şi obiecte de artă au găsit, împrăştiate peste tot, o mulţime de picturi şi sculpturi care prezentau raporturi sexuale explicite. Caracterul extrem de şocant al acestor lucrări de artă a determinat autorităţile să le depoziteze în muzee secrete. Pentru a cataloga astfel de reprezentări explicite a fost inventat cuvântul „pornografie“, care provine din termenii greceşti pornē şi graphos, însemnând „a scrie despre prostituate“. În prezent, pornografia este definită drept reprezentarea unui comportament obscen în literatură, pictură, sculptură, cinematografie etc. cu scopul de a produce excitaţie sexuală.

În zilele noastre, pornografia este extrem de răspândită şi se pare că e acceptată de majoritatea oamenilor din societatea modernă. În trecut, pornografia era o caracteristică doar a cartierelor pline de bordeluri, fiind prezentată numai la cinematografele rău famate. În prezent însă ea constituie o practică cât se poate de normală în multe comunităţi. Numai în Statele Unite, pornografia aduce un profit de peste 10 miliarde de dolari pe an!

Unii susţinători ai pornografiei o recomandă ca modalitate de a da puţin gust unei căsnicii serbede. Iată ce spune o scriitoare: „Stimulează imaginaţia. Oferă îndrumare pentru găsirea plăcerii sexuale“. Alţii susţin că îi ajută pe oameni să discute deschis despre chestiunile sexuale. „Pornografia le e de folos femeilor“, afirmă scriitoarea Wendy McElroy.

Însă nu toţi împărtăşesc aceste opinii. În multe cazuri, pornografia a fost asociată cu tot felul de deznodăminte dezastruoase şi de atitudini dăunătoare. Unii afirmă că ar exista o legătură între pornografie şi viol, precum şi între pornografie şi alte forme de violenţă cărora le cad victimă femeile şi copiii. Ucigaşul în serie Ted Bundy, care a scandalizat o lume întreagă, a recunoscut că avusese o „poftă nestăpânită de a vedea tot ce înseamnă pornografie violentă“. El a spus: „Această dorinţă nu este sesizată imediat de persoana în cauză, nici nu este identificată ca fiind o problemă gravă. . . . Însă tot acest interes . . . este canalizat spre practici sexuale care implică violenţă. Vreau să subliniez cât se poate de clar că [pofta pentru aceste lucruri] creşte treptat. Nu apare dintr-o dată“.

Gândindu-vă la nesfârşitele polemici stârnite de pornografie şi la cât de răspândite sunt în prezent materialele pornografice, poate că vă întrebaţi: Oferă Biblia vreo îndrumare în această privinţă?

Biblia vorbeşte deschis despre sex

Biblia vorbeşte deschis, fără reţinere despre chestiunile legate de sex (Deuteronomul 24:5; 1 Corinteni 7:3, 4). „Bucură-te de soţia tinereţii tale“, a sfătuit Solomon. „Pieptul [sânii, NW] ei să te îmbete totdeauna“ (Proverbele 5:18, 19). Se dau sfaturi şi îndrumări clare cu privire la relaţiile sexuale, inclusiv cu privire la limitele în care oamenii pot întreţine aceste relaţii. Raporturile sexuale în afara căsătoriei sunt interzise. De asemenea, sunt interzise toate practicile sexuale deviante, perverse. — Leviticul 18:22, 23; 1 Corinteni 6:9; Galateni 5:19.

Dar chiar şi între aceste limite stabilite se aşteaptă să existe unele restricţii şi să se arate respect. „Căsătoria să fie onorabilă la toţi, a scris Pavel, şi patul conjugal să fie neîntinat“ (Evrei 13:4). Acest sfat este exact opusul mesajului şi scopului pornografiei.

Pornografia denaturează relaţiile sexuale

În loc să prezinte relaţiile sexuale ca fiind o frumoasă expresie de iubire dintre un bărbat şi o femeie în cadrul intim al unei căsnicii onorabile, pornografia denaturează şi înjoseşte raportul sexual. Relaţiile sexuale întâmplătoare şi perverse sunt prezentate ca ceva de dorit şi excitant. Se pune accentul pe urmărirea propriei plăceri, fără a ţine cont de cealaltă persoană.

Femeile, bărbaţii şi copiii sunt prezentaţi drept simple obiecte care există doar pentru plăcerea sexuală. „Frumuseţea este stabilită de dimensiunile trupului, dându-se naştere la aşteptări nerealiste“, se arată într-un raport. „Înfăţişând femeile drept nişte fiinţe fără identitate, mereu gata şi dornice de sex, nişte păpuşi sexuale lipsite de importanţă, aflate la îndemâna bărbaţilor, şi expunându-le trupurile goale pentru a câştiga bani şi pentru ca alţii să se distreze, nu se face altceva decât să se transmită mesajul că femeile nu se pot bucura de egalitate, demnitate şi statutul de fiinţă umană“, se spunea în concluzie într-un alt raport.

Pavel a scris însă că iubirea „nu se comportă indecent, nu îşi caută propriile interese“ (1 Corinteni 13:5). Biblia îi îndeamnă pe bărbaţi „să-şi iubească soţiile ca pe propriile lor corpuri“ şi să le ‘acorde onoare’, nu să considere femeile drept simple obiecte pe care le folosesc pentru a găsi plăcere sexuală (Efeseni 5:28; 1 Petru 3:7). Se comportă oare decent o persoană (indiferent că e bărbat sau femeie) care obişnuieşte să privească imagini cu raporturi sexuale explicite? Şi arată oare această persoană onoare şi respect? Pornografia nu promovează iubirea, ci egocentrismul şi dorinţele egoiste.

Mai există un lucru legat de pornografie. Aşa cum se întâmplă cu orice practică ce stârneşte dorinţe nepotrivite, ceea ce la început excită devine în scurtă vreme ceva banal şi nu mai stimulează deloc. „Cu timpul, [cei ce se uită la materiale pornografice] au nevoie de materiale mai explicite şi mai perverse. . . . S-ar putea să le ceară partenerilor lor să întreţină relaţii sexuale tot mai ciudate . . ., iar capacitatea de a-şi exprima afecţiunea se reduce“, spune un scriitor. Pare acest lucru o simplă distracţie inofensivă? Există însă un alt motiv important pentru care pornografia trebuie evitată.

Biblia şi dorinţa pătimaşă

Deşi, în prezent, mulţi consideră că nu e deloc greşit sau periculos să te hrăneşti cu fantezii sexuale, Biblia este de o cu totul altă părere. Ea explică în mod clar că există o legătură indisolubilă între lucrurile cu care ne hrănim mintea şi conduita noastră. „Fiecare este încercat fiind atras şi ademenit de propria lui dorinţă“, a spus discipolul creştin Iacov. „Apoi dorinţa, când a devenit fecundă, dă naştere păcatului“ (Iacov 1:14, 15). Isus a zis: „Oricine continuă să privească o femeie în aşa fel încât să facă pasiune pentru ea a comis deja adulter cu ea în inima lui“. — Matei 5:28.

Aşa cum au arătat şi Iacov, şi Isus, oamenii acţionează sub impulsul dorinţelor lor. Când sunt alimentate, dorinţele pot ajunge, în cele din urmă, obsesii puternice. E foarte greu să se reziste unor obsesii, iar în final obsesia devine faptă. Aşadar, ceea ce introducem în minte poate determina într-o mare măsură acţiunile noastre viitoare.

Fanteziile sexuale pot afecta în mod direct închinarea pe care i-o aducem lui Dumnezeu. Din acest motiv, Pavel a scris următoarele: „Faceţi deci să moară mădularele corpului vostru . . . în ceea ce priveşte fornicaţia, necurăţia, pofta sexuală, dorinţele nocive şi aviditatea, care este idolatrie“. — Coloseni 3:5.

Pavel a asociat pofta sexuală cu aviditatea, care este o dorinţă exagerată de a avea ceva ce nu-ţi aparţine. * Aviditatea este o formă de idolatrie. De ce? Deoarece cel care este avid pune lucrul pe care îl doreşte mai presus de orice altceva, inclusiv mai presus de Dumnezeu. Pornografia stimulează dorinţa pătimaşă pentru ceva ce persoana respectivă nu are. „Îţi doreşti viaţa sexuală a altei persoane. . . . În capul tău nu este decât dorinţa fierbinte de a avea ceea ce nu ai. . . . Ne închinăm la ceea ce dorim cu patimă“, a spus un autor de lucrări religioase.

Pornografia corupe

„Toate lucrurile care sunt caste, toate lucrurile care merită să fie îndrăgite, toate lucrurile care au o bună reputaţie, dacă există vreo virtute . . . continuaţi să reflectaţi la aceste lucruri“, îndeamnă Biblia (Filipeni 4:8). O persoană care îşi hrăneşte mintea şi ochii cu imagini pornografice nu dă ascultare îndemnului lui Pavel. Pornografia e lipsită de decenţă pentru că expune cu neruşinare în faţa publicului cele mai intime gesturi. Este dezgustătoare pentru că îi înjoseşte şi îi dezumanizează pe oameni. Este lipsită de iubire pentru că nu promovează nici tandreţea, nici grija iubitoare. Nu face decât să promoveze dorinţa pătimaşă egoistă.

Prezentând practici imorale şi obscene, pornografia slăbeşte, sau subminează, eforturile unui creştin de a cultiva ‘ură faţă de ceea ce este rău’ (Amos 5:15). Ea încurajează practicarea păcatului şi vine în contradicţie cu sfatul dat de Pavel efesenilor: „Fornicaţia şi necurăţia sub toate formele ei sau lăcomia nici să nu fie menţionate printre voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi; nici conduita ruşinoasă, . . . nici glumele obscene, lucruri care nu sunt potrivite“. — Efeseni 5:3, 4.

Pornografia nu este în nici un caz inofensivă. Este corupătoare şi îi exploatează pe oameni. Ea poate distruge relaţiile dintre parteneri şi perverteşte exprimarea firească a intimităţii sexuale, transformând-o într-o activitate voaieristică. Otrăveşte mintea şi spiritualitatea voaiorului. Promovează egoismul şi lăcomia şi îi învaţă pe oameni să-i considere pe ceilalţi simple obiecte pentru satisfacerea dorinţelor pătimaşe. Subminează eforturile de a face binele şi de a avea o conştiinţă curată. Dar, ceea ce este cel mai important, poate afecta, ba chiar distruge, relaţiile spirituale pe care le are o persoană cu Dumnezeu (Efeseni 4:17–19). Într-adevăr, pornografia este un flagel care trebuie evitat. — Proverbele 4:14, 15.

[Notă de subsol]

^ par. 20 Pavel nu se referea aici la pofta sexuală firească — o dorinţă firească de a avea relaţii sexuale cu partenerul conjugal.

[Legenda de la pagina 20]

Pornografia denaturează modul în care este privit sexul opus