Pădurile tropicale — Le putem folosi fără a le distruge?

CREDEŢI că industria lemnului are dreptul să şteargă din existenţă pădurile tropicale? Probabil că veţi răspunde negativ. Însă unii ecologi ar putea susţine că, în realitate, multe persoane care răspund negativ, au spus deja „da“ — de pildă, prin achiziţionarea unui mobilier confecţionat din frumosul şi bine cunoscutul lemn ce provine din pădurile tropicale şi nu de pe terenuri unde copacii sunt plantaţi special pentru obţinerea de material lemnos.

Exploatarea forestieră este adesea considerată un echivalent al defrişării. Şi, într-adevăr, multe păduri sunt distruse prin exploatare forestieră. Se spune însă că alte păduri au fost tăiate fără să se provoace daune majore. Pot într-adevăr pădurile tropicale cu flora şi fauna lor să supravieţuiască exploatărilor forestiere? Să vedem mai întâi în ce fel distrug exploatările forestiere pădurile.

Exploatarea forestieră şi distrugerea pădurii, a florei şi faunei ei

Imaginaţi-vă acest scenariu: Nişte buldozere îşi croiesc drum prin inima pădurii. Tăietorii de lemne echipaţi cu ferăstraie cu lanţ se apucă fără întârziere de lucru. Compania de exploatări forestiere are autorizaţie doar pentru o scurtă perioadă de timp ca să taie lemne pentru construcţii; aşadar, lucrătorii sunt îndemnaţi să ia tot lemnul de valoare. Când arborii aleşi sunt doborâţi, aceştia îi lovesc sau chiar îi distrug pe cei aflaţi în apropierea lor şi de care sunt legaţi prin liane. Apoi, masivele vehicule cu şenile pătrund prin vegetaţia deasă ca să adune buştenii, compactând stratul subţire de sol până când nu mai e bun practic de nimic.

Angajaţii de la companiile de exploatări forestiere consumă în general mai multă carne decât sătenii din zonă. Pădurea este adesea cutreierată pentru vânat; deseori se ucid mai multe animale decât e necesar. Drumurile pe care şi le fac tăietorii de lemne deschid căi de acces în zone în care altădată nu se putea intra. Acum, vânătorii pot intra cu maşinile şi pot distruge orice formă de viaţă rămasă. Braconierii iau animalele mai mici şi păsările pentru a le vinde ca animale de companie la preţuri ridicate. Apoi apar „coloniştii“ — miile de oameni fără adăpost care caută să-şi câştige existenţa pe terenul acum accesibil. Agricultura itinerantă practicată de ei (defrişarea terenului prin tăierea şi arderea copacilor) duce la distrugerea tuturor copacilor rămaşi; ca urmare, ploile torenţiale înlătură stratul subţire de sol de la suprafaţă.

 Pădurea a fost, practic, devastată, iar exploatarea forestieră nu a fost decât primul pas. Dar este imposibilă exploatarea forestieră fără a se ajunge la distrugerea pădurilor tropicale?

Exploatarea forestieră cu impact minim

În ultimii ani, interesul faţă de exploatarea forestieră cu impact minim şi faţă de managementul raţional al pădurilor s-a reînnoit. Scopul este acela de a se obţine lemn de construcţie fără a se produce daune majore asupra pădurii şi asupra florei şi faunei ei. Pădurea se reface treptat, câţiva zeci de ani mai târziu fiind posibil să se taie din nou copaci în zona defrişată. Presaţi de ecologişti, unii comercianţi fac reclamă la lemnul lor spunând că provine din păduri atestate ca fiind administrate în mod raţional. Să vedem însă cum funcţionează acest program de exploatare forestieră cu impact minim.

Un silvicultor şi un grup de asistenţi îşi croiesc drum prin subarboret. Ei compun unul dintre cele câteva grupuri care vor petrece circa şase luni în junglă, întocmind „un inventar“ al pădurii. Compania de exploatări forestiere primeşte o autorizaţie de exploatare pe termen lung, aşadar lucrătorii au tot timpul „să examineze“ copacii. Scopul este acela de a ocroti pădurea pentru a putea fi folosită şi în viitor.

Silvicultorul scrie pe fiecare copac un număr de înregistrare şi numele speciei. Cum există sute de varietăţi, el trebuie să aibă multe cunoştinţe în domeniu. Următoarea etapă însă pretinde folosirea tehnologiei moderne.

Utilizând un aparat portabil care comunică cu sateliţii sistemului de poziţionare globală, silvicultorul tastează dimensiunile copacului, specia şi numărul de înregistrare. Apoi, la apăsarea tastei enter, toate informaţiile despre copac, inclusiv cele despre localizarea lui exactă, sunt trimise imediat din pădure unui computer aflat departe, într-un oraş aglomerat.

Mai târziu, cel care se ocupă cu administrarea pădurii tipăreşte o hartă cu ajutorul computerului; harta descrie fiecare copac de valoare din pădure. Administratorul decide ce copaci pot fi tăiaţi, bineînţeles, nefăcând rabat de la legi. În cazul multor specii se permite tăierea doar a 50% dintre copacii care au un diametru mai mare decât cel specificat în autorizaţie. Copacii cei mai bătrâni şi mai sănătoşi nu trebuie atinşi — ei sunt purtători de sămânţă.

Dar cum pot fi tăiaţi copacii fără a cauza daune pădurii? Revista Treziţi-vă! i-a pus această întrebare lui Roberto, silvicultorul menţionat în articolul precedent. El a explicat: „Cheia este harta. Cu ajutorul hărţii copacilor, poţi planifica tăierea în aşa fel încât să nu provoci daune majore pădurii. Chiar şi direcţia în care cad copacii poate fi stabilită pentru a se evita lovirea altor copaci.

De asemenea, în loc să folosim buldozere ca să ne croim drum prin pădure pentru fiecare copac tăiat, putem să scoatem buştenii cu troliul. Tot pentru a reduce din daune, înainte de a tăia un arbore, silvicultorii taie plantele agăţătoare care îl leagă de copacii dimprejur. Pe terenul unde avem autorizaţie pentru exploatări forestiere lucrăm în cicluri: În fiecare an întocmim o hartă pentru o porţiune de teren, tăiem copacii de pe acea porţiune şi nu ne mai întoarcem acolo decât peste 20 de ani sau, în cazul anumitor parcele, peste 30“.

Roberto însă este angajatul unei companii de exploatări forestiere. Revista Treziţi-vă! l-a întrebat: „Cât de interesaţi sunt în realitate tăietorii de lemne de ocrotirea florei şi faunei?“

Ocrotirea animalelor

„Nu există pădure sănătoasă fără animale“, afirmă Roberto. „Ele sunt indispensabile polenizării şi împrăştierii seminţelor. Facem tot ce ne stă în putinţă pentru a nu deranja prea mult animalele. De pildă, suntem atenţi să creăm puţine drumuri de acces. Unde e posibil, le facem înguste pentru a permite coronamentului să se extindă şi deasupra lor. În felul acesta animalele, precum leneşii şi maimuţele, pot traversa drumul fără a fi nevoite să coboare din copaci.“

Roberto ne arată pe hartă câteva zone colorate. Acestea nu trebuie nicidecum atinse. Fâşiile de pământ ocrotite de pe fiecare mal al unui curs de apă, de exemplu, le permit animalelor să se deplaseze nestingherite dintr-o zonă în alta.

„Pe lângă aceste habitaturi vitale aflate pe malul apelor, noi ocrotim şi peşterile, aflorimentele, arborii bătrâni şi scorburoşi şi copacii cu fructe cărnoase — de fapt, orice zonă vitală supravieţuirii anumitor specii“, explică el. „Pentru a împiedica braconajul, le interzicem angajaţilor noştri să poarte arme; în plus, pentru ca ei să nu fie nevoiţi  să mănânce vânat, aducem cu avionul carne de vită şi de pui în aşezările muncitorilor forestieri. Apoi, după ce am terminat lucrul pe o anumită porţiune de teren, blocăm cu grijă drumurile sau le controlăm ca nu cumva să intre în pădure vânătorii sau tăietorii de lemne care nu au autorizaţie.

Personal, mă bucur de toate aceste măsuri, deoarece cred în conservarea creaţiei lui Dumnezeu. Însă aproape toate măsurile descrise mai sus fac parte din regulamentele internaţionale privind managementul raţional şi legal al pădurilor. Pentru a primi un act care să ateste că o anumită zonă este o pădure administrată în mod raţional, o companie trebuie să le dovedească inspectorilor de la diferite organizaţii internaţionale că respectă aceste regulamente.“

Dar este profitabil managementul raţional al pădurilor? Cu excepţia câtorva entuziaşti asemenea lui Roberto, tăietorii de lemne nu privesc, în general, cu prea mult entuziasm planurile de conservare a florei şi faunei. Astfel de restricţii sunt adesea percepute ca o ameninţare la adresa profitului.

Totuşi, cercetările făcute în estul Amazoniei la sfârşitul anilor ’90 au arătat că, prin sporirea eficienţei, banii cheltuiţi pe întocmirea hărţilor copacilor, pe tăierea lianelor şi pe scoaterea atentă a buştenilor din pădure au fost mai mult decât recuperaţi. De exemplu, s-au pierdut mai puţini buşteni. Adesea se întâmplă ca, fără o asemenea hartă, echipa care scoate buştenii să nu găsească în pădurea deasă copacii pe care i-a doborât echipa cu ferăstraie cu lanţ.

Mai mult, cheresteaua atestată de inspectori ca provenind din păduri administrate în mod raţional este mai uşor de vândut. Dar ocrotesc într-adevăr biodiversitatea exploatările forestiere cu impact minim? În ce stare rămân flora şi fauna pădurilor tropicale după ce se aplică această metodă?

Supravieţuiesc exploatării forestiere flora şi fauna pădurii tropicale?

E adevărat că ecosistemele pădurilor tropicale sunt fragile şi complexe. Însă ele se pot dovedi surprinzător de rezistente în anumite condiţii. De pildă, dacă în apropierea unei zone defrişate rămâne o porţiune de pădure neatinsă, puieţii din speciile de copaci care au fost tăiaţi vor creşte şi, încetul cu încetul, vor umple golurile din coronament. Dar ce se poate spune despre animale, păsări şi insecte?

Câteva specii sunt grav afectate; în plus, cele mai multe operaţiuni de exploatare forestieră reduc numărul de specii de  păsări şi animale în zona exploatată. Cu toate acestea, exploatarea forestieră cu impact minim are, în general, consecinţe neînsemnate asupra majorităţii speciilor. De fapt, crearea de goluri în coronament poate „încuraja“ creşterea anumitor specii. Unele studii recente au avansat ipoteza că prezenţa oamenilor — chiar dacă unii sunt acolo pentru exploatare forestieră selectivă — poate duce la creşterea diversităţii biologice în pădurile tropicale.

Există aşadar suficiente dovezi că pădurile tropicale pot fi exploatate în mod responsabil, fără a produce daune ireparabile biodiversităţii. Ziarul londonez Economist a spus: „Cererea existentă de lemn tropical de esenţă tare ar putea fi satisfăcută prin exploatarea în mod raţional doar a 10% din pădurile nedefrişate. Prin urmare, restul pădurilor tropicale ar trebui declarate de neatins“.

Un exemplu de pădure total ocrotită este pădurea despre care se vorbeşte în articolul de început al acestei serii. Ramiro o protejează deoarece oamenii de ştiinţă au descoperit acolo câteva specii pe cale de dispariţie. Asemenea păduri tropicale umede sunt rare şi cuprind o mare diversitate biologică. „Cheia conservării este educaţia“, explică Ramiro. „Odată ce sătenii şi-au dat seama că rezerva lor de apă depinde de pădure, au început să fie interesaţi de conservarea ei.“

Ramiro mai adaugă: „Şi ecoturismul este foarte important pentru că vizitatorii află de ce anumite plante şi anumiţi copaci merită să fie ocrotiţi. Ei pleacă de aici cu o apreciere sporită pentru pădure şi pentru flora şi fauna ei“.

Ramiro şi Roberto arată că este posibil ca omul să se folosească de pădurea tropicală fără a o distruge şi fără a-i pune în pericol flora şi fauna. Dar faptul că acest lucru este posibil nu înseamnă neapărat că se şi întâmplă. Astăzi, unii oameni se pot asigura că lemnul tropical pe care-l achiziţionează provine dintr-o pădure atestată de inspectori ca fiind administrată în mod adecvat. Pentru alţii însă nu sunt disponibile astfel de servicii. Aşadar, vor salva eforturile de conservare uimitoarea diversitate a vieţii pădurilor tropicale?

 [Hărţile de la pagina 7]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

BOLIVIA

Harta din dreapta oferă informaţii despre fiecare copac; aşa cum se vede mai sus, harta reprezintă doar o mică regiune a Boliviei

[Provenienţa hărţilor]

Toate hărţile, cu excepţia celei din stânga sus: Aserradero San Martin S.R.L., Bolivia

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Fiecare copac este numerotat, iar specia lui este identificată. Apoi, cu ajutorul unui aparat conectat la sistemul de poziţionare globală (deasupra) se înregistrează poziţia lui exactă

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

‘Harta cu inventarierea copacilor dintr-o pădure este cheia unei despăduriri organizate care nu provoacă daune permanente pădurii sau florei şi faunei ei.’ — Roberto

[Legenda fotografiei de la paginile 8, 9]

„Cheia conservării este educaţia.“ — Ramiro

[Provenienţa unei fotografii de la pagina 9]

Fotografia: Zoo de Baños