Salt la conţinut

Salt la cuprins

O vizită la o cramă unică din Moldova

O vizită la o cramă unică din Moldova

O vizită la o cramă unică din Moldova

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN MOLDOVA

LA 80 de metri sub Cricova, o suburbie a oraşului Chişinău, capitala Moldovei, se află un labirint de galerii săpate de om, a cărui lungime este de 120 km. Cândva, aceste tuneluri întunecate erau coridoarele unei mine de calcar.

Totuşi, aceste beciuri răcoroase sunt de 50 de ani locul ideal pentru păstrarea câtorva dintre cele mai fine vinuri din Europa. Pe o lungime de 60 km, pereţii coridoarelor vechii mine sunt ticsiţi de butoaie şi sticle aşezate rânduri-rânduri. Având o capacitate de depozitare de 350 000 000 de litri de vin, crama subterană este considerată cea mai mare din sud-estul Europei.

O tradiţie străveche

Moldova e o zonă ideală pentru cultivarea viţei-de-vie. Are o climă temperată, un sol fertil şi se află pe aceeaşi paralelă cu provincia franceză Burgundia, renumită pentru vinurile ei. În Moldova, vinul se fabrică încă din 300 î.e.n., an în care negustorii greci au adus viţa-de-vie pe aceste meleaguri. În secolele care au urmat, tradiţia vinicolă s-a păstrat, deşi ţara a ajuns sub stăpânirea goţilor, a hunilor şi a feudalilor.

Întrucât între secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea teritoriul s-a aflat sub ocupaţie otomană, fabricarea vinului a fost descurajată din motive religioase. În secolul al XIX-lea, ţarii ruşi au pretins că pământul era al lor, au pus stăpânire pe el dând apoi impuls vinificaţiei moldave. S-au importat anumite soiuri de viţă din Franţa, iar viticultura a cunoscut o perioadă de înflorire. După cel de-al doilea război mondial, Moldova s-a aflat sub conducerea sovietică, în timpul căreia industria vinicolă a fost modernizată în mod sistematic. De fapt, Moldova a devenit capitala „producătoare de vin şi de fructe“ a întregii Uniuni Sovietice. Ruşii au fost primii care şi-au dat seama că aceste galerii erau ideale pentru păstrarea vinului. Însoţiţi-ne, aşadar, cu imaginaţia într-o vizită la această cramă cu totul deosebită pentru a-i descoperi secretele.

Pătrundem cu maşina în oraşul subteran

Intrarea în Combinatul Cricova e străjuită de un turn care face parte dintr-o construcţie cioplită în calcar. Edificiul se aseamănă cu o vilă rustică franţuzească. Ceea ce se vede în exterior nu spune prea multe despre vastitatea construcţiei din adânc. Nu departe de poarta principală ajungem la o gură de tunel, care ne impresionează prin mărime: prin ea pot trece, fără probleme, două camioane unul lângă altul.

Coborâm cu maşina în labirintul subteran şi, după numai câteva minute, suntem întâmpinaţi de o doamnă, ghidul nostru. Văzând cât de întortocheate sunt galeriile ne dăm seama că fără un ghid ne-am putea rătăci foarte uşor.

Unul dintre noi o întreabă: „Ce s-a făcut cu tot calcarul extras din această mină?“

„A fost folosit la construirea unor clădiri din Chişinău“, ne răspunde ea. „Calcarul este un material excelent de construcţie, pentru că e un bun izolator fonic şi termic.“

Pe măsură ce coborâm la o adâncime de aproximativ 70 de metri, lumina din tunel e din ce în mai slabă, întunericul ajungând parcă să învăluie totul în mister. Ne oprim la o intersecţie, unde străzile se ramifică, fiind mărginite de o parte şi de alta de lungi rânduri de butoaie imense. Observăm că străzile au nume de vinuri. Pinot, Feteasca şi Cabernet sunt doar câteva dintre denumirile care ne stimulează imaginaţia.

Ghidul nostru ne spune că butoaiele din lemn de stejar sunt folosite îndeosebi la maturarea vinului neefervescent, pe când cele din metal, mai mici, sunt folosite la prepararea vinurilor spumante. Întrucât vedem foarte puţini lucrători, întrebăm cât de mare e personalul cramei. Iată ce ni se răspunde: „Avem circa 300 de angajaţi. Din cauza temperaturilor scăzute, ei poartă haine groase tot timpul anului. Muncitorii cred că răcoarea nu numai că favorizează obţinerea unui vin de calitate, dar îi şi menţine pe oameni tineri. De aceea, temperatura din subsolurile noastre nu le displace“.

Următorul punct al vizitei noastre e zona unde se fabrică vinul spumant. Aici vedem sute de sticle întoarse cu dopul în jos, într-un unghi de 30 de grade. Ghidul ne explică: „Dacă sticlele sunt ţinute în această poziţie, impurităţile se depun pe dop. Ca să poată fi scos cu uşurinţă, dopul e îngheţat. Drojdiile ies odată cu el. După acest proces, sticlelor li se pune un nou dop“.

Nu după mult timp ajungem în zona vinurilor de colecţie. Suntem informaţi că „aici se păstrează peste un milion de sticle de colecţie. Aproape toate ţările europene care produc vin au adus în galeriile noastre câteva dintre cele mai bune sortimente ale lor pentru a fi păstrate. Cel mai vechi vin este din 1902. E o sticlă cu vin evreiesc de Paşte, provenit din Ierusalim. Cu câţiva ani în urmă, la o licitaţie, cineva a oferit pe această sticlă 100 000 de dolari. Totuşi, oferta i-a fost refuzată: valoarea vinului era inestimabilă“.

Ni se mai spune că, în mod normal, sticlele din această zonă sunt păstrate în întuneric total, cu excepţia câtorva minute când turiştii vin în vizită. În timp ce examinăm repede etichetele de pe sticlele pline de praf, ne dăm seama că majoritatea sunt mai „bătrâne“ decât noi!

Turul se încheie cu vizitarea sălilor de degustare. Sala Prezidenţială este cea mai mare. În ea se află o masă lungă din lemn de stejar, cu 65 de scaune. În perioada sovietică, sala era folosită pentru a găzdui banchete organizate de stat. Fiind foarte bine luminată şi decorată în culori vii, sala e chiar şi în prezent un loc potrivit pentru reuniuni oficiale.

Sala Casa Mare poate găzdui 15 persoane şi e decorată în stil tradiţional moldovenesc, în timp ce sala numită Fundul Mării Sarmatice poate primi 10 oaspeţi. Aici, în jurul unei mese rotunde, ei pot să deguste vinul şi să ia o gustare. Cel mai interesant aspect al acestei săli e tavanul. Întrucât încăperea a fost odinioară o peşteră scufundată, şi acum se pot vedea pe tavan rămăşiţe pietrificate ale unor scoici şi vieţuitoare acvatice. Ghidul ne aminteşte că, demult, tot teritoriul actualei Moldove a fost, de fapt, „fundul Mării Sarmatice“.

Mobilierul sălilor e făcut din lemn de stejar de pe meleagurile moldoveneşti. La fel stau lucrurile şi cu cel din Sala Iuri Gagarin. Acest renumit cosmonaut a vizitat Cricova în zilele de 8 şi 9 octombrie 1966. În scrisoarea de apreciere pe care a lăsat-o spunea că aici „chiar şi cel mai exigent cunoscător va găsi un vin pe placul lui“.

În continuare ghidul ne spune: „În cei 50 de ani de când există cramele, am avut vizitatori din peste o sută de ţări. În perioada sovietică, vinurile noastre spumante erau cunoscute ca «şampanie sovietică». Puţini oameni ştiau că ele proveneau din Moldova. În prezent, marca de comercializare a vinurilor spumante roşii şi albe este «Cricova»“. Suntem recunoscători pentru numeroasele detalii pe care ni le-a împărtăşit şi îi mulţumim ghidului.

În timp ce părăsim labirintul subteran, ne simţim de parcă am fi venit dintr-o cu totul altă lume. Afară e o zi însorită şi caldă. Pe întinderea albastră a cerului nu se zăreşte nici un nor. La întoarcerea în Chişinău, lăsăm în urmă nesfârşitele podgorii atent îngrijite, cu viţele plecate sub povara strugurilor copţi, gata de cules.

[Hărţile de la pagina 25]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

UCRAINA

ROMÂNIA

MOLDOVA

Chişinău

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Combinatul Cricova; turnul de la intrare

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Numele unei străzi din labirintul lung de 120 de kilometri de galerii subterane

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Intrarea pentru autoturisme în tunelul ce duce la crame

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Aici sunt păstrate peste un milion de sticle de colecţie