Războiul nuclear — Continuă să fie o ameninţare?

De la corespondentul nostru din Japonia

”Orice persoană raţională se teme de un război nuclear, însă fiecare stat ce dispune de tehnologie avansată se pregăteşte pentru el. Toţi îl consideră o nebunie, dar fiecare naţiune îşi găseşte o scuză.“ — Carl Sagan, astronom.

LA 6 AUGUST 1945, un avion american de război a aruncat o bombă atomică asupra oraşului Hiroshima (Japonia), luând într-o singură clipă un imens tribut în vieţi omeneşti şi provocând enorme pagube materiale. Aceasta a fost prima bombă atomică folosită vreodată în război. Explozia a devastat 13 kilometri pătraţi din oraş, a cărui populaţie era de 343 000 de locuitori. Peste două treimi dintre clădiri au fost rase de pe faţa pământului. Bilanţul catastrofei a fost de 70 000 de morţi şi 69 000 de răniţi. Trei zile mai târziu a fost aruncată o a doua bombă atomică, asupra oraşului Nagasaki, ucigând de această dată 39 000 de oameni şi rănind 25 000. Aproximativ jumătate dintre clădirile oraşului au fost distruse. Niciodată în istoria omenirii nu mai fuseseră folosite arme atât de puternice. Lumea se schimbase: se făcuse pasul în era nucleară. În următorii câţiva ani, Statele Unite, fosta Uniune Sovietică, Marea Britanie, Franţa şi China au fabricat o armă mult mai distrugătoare: bomba cu hidrogen.

Războiul rece — rivalitatea dintre naţiunile comuniste şi cele necomuniste — a dus la realizarea unor arme nucleare şi a unor sisteme de lansare superioare. Odată cu apariţia rachetelor balistice intercontinentale, teama a pus stăpânire asupra lumii. Cu ajutorul acestora se putea declanşa un atac nuclear asupra unor ţinte aflate la o distanţă de peste 5 600 de kilometri, iar asta nu în ore, ci în câteva minute. Submarinele au fost dotate cu rachete nucleare suficiente pentru a distruge 192 de ţinte. La un moment dat, se estima că în stocurile de arme nucleare existau 50 000 de focoase! În perioada războiului rece, lumea se afla la un pas de ceea ce unii oameni numeau Armaghedonul nuclear: un război fără învingători.

Sfârşitul războiului rece

În anii ’70, încordarea generată de războiul rece slăbise, „lucru demonstrat de acordurile SALT  I şi  II [Convorbirile privind limitarea armelor strategice], în cadrul cărora cele două superputeri şi-au stabilit limite în ce priveşte numărul de rachete antibalistice şi de rachete strategice, purtătoare de arme nucleare“, se explică în The Encyclopædia Britannica. Apoi, spre sfârşitul anilor ’80, atmosfera războiului rece s-a destins şi mai mult, pentru ca în cele din urmă acesta să înceteze.

„Odată cu încheierea războiului rece, oamenii au început să spere că apriga cursă a înarmărilor şi conflictul dintre Statele Unite şi Rusia aveau să se sfârşească“, se afirmă într-un raport al Fundaţiei Carnegie pentru Pacea Internaţională. Eforturile de dezarmare nucleară au avut drept rezultat în următorii ani desfiinţarea a sute de arsenale nucleare. În 1991, Uniunea Sovietică şi Statele Unite au semnat Tratatul privind reducerea şi limitarea armelor ofensive strategice, care, pentru prima dată în istorie, o obliga pe fiecare dintre cele două superputeri nucleare nu numai să limiteze numărul focoaselor strategice desfăşurate, ci şi să-l reducă la 6 000. La sfârşitul anului 2001, ambele părţi au declarat că se conformaseră prevederilor acordului reducându-şi numărul de focoase nucleare strategice la cel stabilit. În 2002, a fost semnat Tratatul de la  Moscova, care impunea ca în următorii zece ani numărul focoaselor să fie redus la 1 700–2 200.

În pofida acestor progrese, „nu e momentul să ne declarăm mulţumiţi considerând că ameninţarea unui război nuclear este de domeniul trecutului“, a spus Kofi Annan, secretarul general al ONU. El a adăugat: „La început de secol al XXI-lea, conflictul nuclear continuă să fie o ameninţare îngrozitoare şi cât se poate de reală“. Din nefericire, ne aflăm şi astăzi sub ameninţarea unei catastrofe nucleare — ale cărei consecinţe ar putea fi mult mai grave decât ce s-a întâmplat la Hiroshima şi Nagasaki. Cine constituie o ameninţare? Dar, şi mai important, poate fi ea evitată?