Salt la conţinut

Salt la cuprins

Acinipo — o fortăreaţă antică, pierdută în negura vremii

Acinipo — o fortăreaţă antică, pierdută în negura vremii

Acinipo — o fortăreaţă antică, pierdută în negura vremii

De la corespondentul nostru din Spania

AM SIMŢIT că ne copleşeşte emoţia când am păşit pe meleagurile pe care au umblat ibericii şi romanii în urmă cu mai bine de 2 000 de ani. Împreună cu tovarăşul meu de drum am venit să vizităm câteva pueblos blancos (oraşe albe) andaluziene. Am pornit cu maşina din San Pedro de Alcántara, oraş aflat pe coasta provinciei Málaga, în sudul Spaniei. Am luat-o pe un drum de munte, spre nord lăsând în urma noastră, în dreapta, munţii Sierra de las Nieves, cu semeţul lor vârf Pico Torrecilla, înalt de aproximativ 1 900 m. Deşi impresionaţi de peisaj, nu eram câtuşi de puţin pregătiţi pentru priveliştea ce avea să ne apară în faţa ochilor când am început să coborâm spre oraşul fortificat Ronda, binecunoscut în istorie. Oraşul, o adevărată bijuterie, a fost locuit de-a lungul mileniilor de mai multe popoare, printre care celţii (care i-au pus numele Arunda), grecii, fenicienii, romanii, vandalii şi berberii (maurii), care i-au înfrânt pe vizigoţi în secolul al VIII-lea e.n.

Ţinta noastră însă era Ronda la Vieja, adică Ronda Veche, aşezare cunoscută în antichitate sub numele de Acinipo (se pronunţă Athinipo). Într-o enciclopedie spaniolă se spune că acest nume, de origine sidoniană, a fost dat de negustorii fenicieni care au venit din Sidon (aflat pe teritoriul Libanului de azi) şi s-au stabilit aici. Numele se înrudeşte ca sens cu anumite cuvinte din latină şi din greaca veche, care se referă la struguri. Monedele antice au pe o parte numele Acinipo şi câteva spice de grâu, iar pe cealaltă parte un ciorchine de struguri. Nu încape nici o îndoială că principalele îndeletniciri ale locuitorilor de aici erau agricultura şi viticultura. O lucrare de referinţă spune că Acinipo „a ajuns un oraş important . . . graţie poziţiei lui geografice, şi municipiu care avea autoritatea de a emite monede; mai târziu, locuitorii lui au avut drepturi egale cu cetăţenii Imperiului Roman“.

Dintr-un ghid turistic şi din unele hărţi am aflat că Acinipo e situat la câţiva kilometri nord-vest de Ronda. Prietenul meu american era de-a dreptul încântat. Era prima lui călătorie în Europa şi, deci, prima ocazie de a vedea vestigii ale Imperiului Roman.

Mergând încet pe drumul îngust de ţară, ne-am dat seama că nu era chiar aşa de uşor să găsim ruinele. Ne-am oprit să întrebăm un cioban care îşi păştea oile. El ne-a asigurat că Ronda la Vieja se află în faţa noastră la câţiva kilometri. Exact aşa cum ne spusese ciobanul, nu după mult timp am zărit taluzul de pământ al unei fortificaţii. Locul părea a fi uşor de apărat. Am ajuns la intrarea în situl arheologic. În faţă se înălţa o colină şi se puteau vedea peste tot moviliţe cu dărâmături vechi de secole. Am aflat că erau, de fapt, urme ale unor locuinţe, datând probabil de pe vremea romanilor. Potrivit dovezilor, aici fusese cândva o aşezare cu o populaţie destul de mare. Sus pe colină, cam la un kilometru distanţă, se vedea ceva ce semăna cu un zid solid de piatră, ceea ce ne-a trezit interesul. Oare peste ce ruine dăduserăm?

De ce s-a construit un oraş aici?

De ce au ales oare romanii să construiască un oraş aici, într-un loc parcă rupt de lume? Deoarece nici un duşman nu se putea apropia de oraş fără să fie văzut de locuitorii lui. Romanii n-au fost primii care au înţeles avantajele acestui loc strategic. Arheologii susţin că aşezarea a fost locuită de popoare străvechi cu mai bine de 4 000 de ani în urmă. Fenicienii s-au stabilit aici în jurul anului 1000 î.e.n., considerându-l un loc foarte potrivit pentru activităţile lor comerciale. Acinipo era, de fapt, cel mai bun punct de legătură pe uscat între Málaga şi Cádiz, două colonii de pe coastă.

La intrarea în situl arheologic ne-a întâmpinat paznicul de serviciu. Am stat puţin de vorbă cu el, după care ne-a lăsat să trecem pe sub vechea poartă. În dreapta se vedeau urme ale unor locuinţe de formă circulară, datând din secolele al VIII-lea şi al VII-lea î.e.n. Am început să urcăm. La un moment dat am zărit nişte pietre care făcuseră cândva parte din forumul construit de romani. Cercetând ruinele descoperite, arheologii au tras concluzia că aici existaseră şi câteva clădiri publice, piaţa fiind inima oraşului.

Un teatru original

Privirile ne-au fost atrase din nou de zidul înalt din vârful colinei. Ne-am întrebat ce-ar fi putut să fie pe timpul romanilor. Pe măsură ce ne apropiam de el, ne-am dat seama că era vorba de zidul de fundal al unui teatru. Era din piatră şi avea o arcadă mare şi un turn. Potrivit obiceiului romanilor, pietrele fuseseră tăiate şi aşezate unele peste altele fără să se folosească ciment. Păşind pe sub arcadă ne-am trezit direct pe scenă, având în faţa noastră tribuna şi treptele unde puteau sta cam o mie de persoane. Teatrul a fost săpat chiar în versantul stâncos al colinei. Gândul că stăm în acelaşi loc unde actorii romani au interpretat roluri şi unde oratorii romani au ţinut prelegeri ne-a umplut de emoţie.

Romanii ştiau cum să dea o bună utilizare versanţilor, săpând în ei teatre. Se pot vedea vestigii ale teatrelor şi amfiteatrelor romane în locuri foarte îndepărtate unele de altele, precum Mérida din vestul Spaniei, Trier din Germania şi oraşele Nîmes şi Arles din Franţa, şi chiar în ţinuturi mai nordice cum e Caerleon din Ţara Galilor. Apoi sunt şi faimoasele amfiteatre din Pompei şi Roma. Coloseumul din Roma avea o capacitate de 50 000 de locuri! Pe tot cuprinsul Imperiului Roman de altădată se găsesc ruinele a peste 75 de amfiteatre romane. Trupele de actori ambulanţi mergeau de la un teatru la altul, delectându-i pe spectatori cu talentul lor.

Dintre ruinele oraşului Acinipo, teatrul s-a păstrat cel mai bine. Panta colinei avantajează tribuna, punând-o la adăpost de vânturile ce şuieră pe deasupra taluzului de pământ. Teatrul e proiectat în aşa fel încât să beneficieze la maximum de acustica naturală.

Am urcat până pe vârful taluzului. Oriunde ne îndreptam privirea, priveliştea era minunată. În stânga, destul de departe spre sud, era Ronda, iar în dreapta, spre nord, anticul oraş Olvera. Chiar dacă în fundal aveam norii negri ameninţători, ne-am aşezat pe treptele teatrului de pe această colină singuratică şi am încercat să ne imaginăm cum ar fi arătat el cu aproximativ 2 000 de ani în urmă, când oraşul roman Acinipo, deşi rupt de lume, fremăta de viaţă. Ne-am întrebat oare ce altceva ar mai fi de descoperit în acest loc unic. Poate că, în viitor, când vor fi înviaţi, locuitorii de altădată ai acestui oraş ne vor dezvălui tainele lui. — Ioan 5:28, 29; Faptele 24:15.

[Harta de la pagina 14]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

MADRID

Acinipo

Ronda

Málaga

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Inscripţia de la intrare: „Situl arheologic de la Acinipo“

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Rămăşiţe ale locuinţelor romane

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Zidul de fundal al teatrului

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Teatrul şi scena

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Turnul din colţul teatrului

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Colina pe care e situat Acinipo

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

În prim plan, fundaţii ale locuinţelor preromane