Salt la conţinut

Salt la cuprins

De ce sărută oamenii Piatra Blarney?

De ce sărută oamenii Piatra Blarney?

De ce sărută oamenii Piatra Blarney?

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN IRLANDA

LEGENDA spune că un bărbat stătea în faţa reginei Elisabeta I a Angliei. Tremura tot pentru că tocmai îi adusese o veste rea din partea conducătorului unui clan irlandez şi acum se aştepta ca regina să-şi verse mânia. Dar pe neaşteptate, regina a izbucnit în râs şi a exclamat: „Asta-i tipic pentru Blarney! Nu vorbeşte niciodată serios!“ Brusc, încordarea s-a risipit.

Regina, care a domnit între 1558 şi 1603, nu s-a aşteptat probabil ca replica ei să dea naştere unui obicei unic în Irlanda: sărutatul Pietrei Blarney. În fiecare an, mii de turişti vin în orăşelul Blarney, aflat la câţiva kilometri nord de oraşul Cork, pentru a urma un ritual ciudat. Se spune că acela care sărută piatra primeşte darul vorbirii elocvente.

Dar cum s-a născut această legendă? Şi cum au ajuns oamenii să sărute acea piatră? Ca să aflăm răspunsul trebuie să ne întoarcem în timp cu aproape o mie de ani.

Un castel cu istorie veche

Castelul din Blarney există din secolul al X-lea e.n., când era doar o mică fortificaţie din lemn. Cu timpul, structura a fost înlocuită cu una mai solidă, din piatră. Pe la mijlocul secolului al XV-lea, clanul MacCarthy a transformat castelul într-un mic oraş fortificat. Pe vremea aceea, era cel mai întărit castel din regiune. Multe dintre zidurile lui de piatră erau groase de 5,5 m.

Conducătorul clanului, Cormac MacCarthy (1411–1494), a vrut să lase o amintire de neşters despre propria persoană. Prin urmare, a ales o piatră mare de calcar şi a ordonat să se graveze pe ea în latină: „Cormac MacCarthy Cel Puternic a pus să fiu făcut în AD 1446“. Cioplitorii au aşezat piatra sus în zidul turnului mare al Castelului Blarney. La început a fost o simplă placă memorială. Abia după un secol a ajuns să fie asociată cu vorbirea elocventă.

Blarney şi vorbirea linguşitoare

Deşi legenda de la începutul articolului pare să conţină mai multă ficţiune decât istorie, ea se încadrează totuşi în contextul istoric al acelor vremuri. Regina Elisabeta I îşi dorea ca toţi conducătorii clanurilor irlandeze să arate loialitate faţă de coroana Angliei. Clanul MacCarthy organizase o armată de o mie de soldaţi care trebuia să lupte de partea reginei cel puţin într-o bătălie. Astfel, regina era sigură că n-ar fi fost greu să-l convingă pe Cormac McDermod MacCarthy, conducătorul clanului MacCarthy, să-i devină supus loial.

Întrucât nu putea conduce personal tratativele, regina Elisabeta I a numit un reprezentant care să vorbească în numele ei. Acesta a trimis nişte demnitari pentru a încerca să-l convingă pe MacCarthy să jure loialitate reginei. Irlandezii i-au întâmpinat cu „o mulţime de vorbe mieroase, pline de elocvenţă, promiţând mult, dar făcând puţin“, după cum arată cartea The Blarney Stone, în care se povesteşte episodul.

În cele din urmă, povestea spune că reprezentantul reginei în persoană a mers să stea de vorbă cu MacCarthy. El s-a dus apoi la regină să-i spună cum a decurs întrevederea. Era convins că regina nu va fi încântată de vestea pe care i-o aducea: MacCarthy ceruse din nou „un răgaz“ ca să se mai consulte cu sfetnicii săi.

După cum am văzut la începutul articolului, regina a râs, după care a făcut următoarea propunere referitor la noua expresie pe care tocmai o folosise: „Ar trebui să-i dăm acest cuvânt [blarney] Maestrului Shakespeare! E, într-adevăr, potrivit pentru scrierile lui“. * Dacă legenda e adevărată, înseamnă că regina Elisabeta I a introdus în vocabularul englezesc cuvântul „blarney“ cu sensul de „vorbire linguşitoare, măgulitoare“. Potrivit unui dicţionar, „blarney“ are sensul de „a minţi cu neruşinare“.

Oricum ar fi stat lucrurile, cert este că, în anul 1789, sărutatul Pietrei Blarney era deja un obicei înrădăcinat al celor ce se aventurau să facă acest lucru. Din cauza poziţiei pe care o avea piatra în zidul castelului era periculos să încerci să o săruţi. Prin urmare, când castelul a fost renovat, piatra a fost mutată în poziţia ei actuală, fiind mai uşor de ajuns la ea. Cu trecerea timpului, proprietarii castelului au înlocuit piatra lui MacCarthy cu una pe care sunt gravate propriile lor cuvinte.

O vizită la castel

Eu şi soţia mea am vizitat recent castelul. Marele turn în care se află Piatra Blarney, atât de cunoscută azi, domină priveliştea. Am intrat şi am urcat treptele de piatră tocite ale scării în spirală ce duce în vârful turnului. Ajunşi sus am trecut printr-o uşă îngustă şi joasă. Piatra Blarney se află pe zidul din faţă.

Ne-am apropiat să privim o femeie care vroia să sărute piatra. Era întinsă pe spate cu capul şi umerii deasupra unei deschizături lungi de 3 m şi lată de 1 m. „Staţi liniştită, sunteţi în siguranţă“, a spus ghidul nostru. „Nu veţi cădea pentru că există bare transversale de siguranţă bine prinse deasupra deschizăturii. Şi, oricum, vă ţin eu bine!“

Femeia a întins mâinile deasupra capului şi s-a prins bine de două bare de fier fixate pe zid, deasupra pietrei. Apoi, s-a lăsat pe spate tot mai mult, dispărând încetul cu încetul în hăul de dedesubt, până ce nu i-am mai văzut deloc capul. S-a tras încă puţin ca să ajungă să sărute piatra. Când ne-am uitat peste umerii ei, am văzut că se afla la o înălţime de aproape 25 m de sol!

A sărutat piatra cât a putut de repede, după care a început să se ridice trăgându-se în sus pe barele de fier. Ajutată şi de ghid, ea a reuşit să revină în poziţia şezut, după care s-a ridicat în picioare. Era timpul ca următorul turist să se aventureze în încercarea de a face nişte contorsiuni asemănătoare!

Ne-am uitat în jos la piatră şi am observat că era foarte decolorată. „Arată aşa pentru că, de-a lungul anilor, au sărutat-o mulţi“, ne-a explicat ghidul. „Dar nu vă faceţi griji: o spălăm de 4–5 ori pe zi!“

Alţi turişti aşteptau să le vină rândul. Noi n-aveam nici cea mai mică intenţie să sărutăm piatra. Tradiţia pare a fi adânc înrădăcinată în superstiţie, minciună şi poate chiar spiritism. E interesant că, potrivit unei alte legende, totul a început când o bătrână a rostit o vrajă prin care-i dădea puterea elocvenţei unui rege ce o salvase de la înec. Ne-am dus apoi la turista care tocmai sărutase piatra şi am întrebat-o dacă chiar credea că acum dobândise darul de a vorbi elocvent sau de a flata.

„În nici un caz!“, a spus ea. O făcuse doar ca să se distreze, fără să se gândească prea mult la semnificaţia gestului ei. La fel ca mulţi alţi vizitatori ai acestui loc istoric, ea n-a vrut decât să le poată spună prietenilor că sărutase Piatra Blarney!

[Notă de subsol]

^ par. 13 Făcea referire la celebrul dramaturg englez William Shakespeare, contemporan cu ea.

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Turnul Castelului Blarney