Salt la conţinut

Salt la cuprins

Scăpaţi de fum!

Scăpaţi de fum!

Scăpaţi de fum!

STATISTICILE sunt îngrijorătoare: În fiecare minut mor trei oameni chiar în casele lor. Cauza? Fumul rezultat din arderea biomasei!

Dar ce este biomasa? Băligar uscat, deşeuri vegetale, lemne uscate, vreascuri sau iarbă. O treime din populaţia pământului, peste două miliarde de oameni, foloseşte biomasă pentru a găti şi a se încălzi, precizează ziarul nepalez The Kathmandu Post. Cei săraci nu prea îşi pot permite altceva.

Din nefericire, în timpul arderii se eliberează gaze toxice. Atunci ce e de făcut? „Soluţia este destul de simplă: Nu lăsaţi fumul să intre în casă sau scoateţi-l afară“, sugerează Intermediate Technology Development Group (ITDG), o organizaţie care ajută oameni din multe ţări să-şi îmbunătăţească condiţiile de trai.

O sugestie este să gătiţi afară. Dar dacă acest lucru nu este posibil sau practic în cazul vostru? Îmbunătăţiţi ventilaţia, spune ITDG. Există două metode: Faceţi nişte găuri în perete chiar sub acoperiş (plasele de sârmă nu le vor permite animalelor mici să se strecoare în casă) şi faceţi ferestre (obloanele vă vor asigura intimitatea). Astfel, aerul va circula în încăpere, iar fumul va ieşi din casă. Găurile însă nu sunt practice dacă faceţi focul pentru a încălzi încăperea. În acest sens, iată o metodă simplă.

Montaţi o hotă. E una dintre cele mai eficiente metode de a scăpa de fum, precizează ITDG. Ca să nu vă coste mult, o puteţi confecţiona din tablă sau chiar din cărămizi şi noroi. Montaţi-o deasupra focului şi fixaţi coşul în aşa fel încât să scoată fumul prin acoperiş. Specialiştii afirmă că, dacă îmbunătăţiţi ventilaţia prin găuri făcute chiar sub acoperiş şi dacă folosiţi hota, nivelul poluării în încăpere se reduce cu până la 80%. Cei care şi-au montat o hotă spun că sunt mai sănătoşi, mai curaţi, pot munci mai mult şi se simt bine în casa lor — dovadă că un lucru foarte simplu te poate ajuta să duci o viaţă mai bună!

[Legenda fotografiei de la pagina 14]

Bucătărie cu hotă, găuri mari în perete chiar sub acoperiş şi ferestre

[Provenienţa fotografiei]

Dr. Nigel Bruce/www.itdg.org