Salt la conţinut

Salt la cuprins

Este corect să folosim titluri onorifice?

Este corect să folosim titluri onorifice?

Potrivit Bibliei

Este corect să folosim titluri onorifice?

ÎN SECOLUL I al erei noastre, discipolii lui Isus veneau în contact cu funcţionari de stat de diverse ranguri când predicau vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu ori în diferite alte situaţii. Când se adresau unii altora, creştinii nu foloseau titluri prin care să se diferenţieze pe plan social. În schimb, ceilalţi oameni foloseau titluri onorifice când li se adresau autorităţilor. De exemplu, împăratul roman era numit „Augustul“ (Faptele 25:21).

Care era punctul de vedere al discipolilor lui Isus referitor la titlurile onorifice? Le foloseau ei când li se adresau funcţionarilor de stat? Noi cum ar trebui să le privim?

A onora nu înseamnă şi a aproba

Apostolul Pavel i-a îndemnat pe creştini să le dea „tuturor ce li se cuvine: cui pretinde . . . onoare, onoarea“ (Romani 13:7). Acest îndemn se referea şi la faptul de a folosi titluri onorifice când se adresau înalţilor funcţionari. Şi în prezent, în multe ţări se folosesc titluri precum „Excelenţa Voastră“ sau „Onorată (Instanţă)“. Dar unii se întreabă dacă este bine să li se adreseze astfel unor persoane care nu au o conduită onorabilă.

Deşi mulţi funcţionari de stat se achită cu conştiinciozitate de îndatoririle lor, nu toţi inspiră încredere. Chiar şi în această situaţie, Biblia ne îndeamnă să ne supunem autorităţilor superioare „de dragul Domnului“ (1 Petru 2:13, 14). În plus, întrucât recunoaştem că reprezentanţii statului ocupă poziţii de autoritate cu permisiunea lui Dumnezeu, aceasta ne motivează să le acordăm onoarea cuvenită (Romani 13:1).

Respectul nostru faţă de funcţionarii de stat nu depinde de conduita acestora. Astfel, adresându-ne lor cu titluri onorifice, noi nu le aprobăm în mod tacit faptele. Acest lucru reiese dintr-un episod din viaţa apostolului Pavel.

Pavel a folosit titluri onorifice

Apostolul Pavel a fost arestat la Ierusalim pe baza unor acuzaţii false şi a fost dus în faţa lui Felix, guvernatorul Iudeii. Acesta nu era nici pe departe un demnitar cu o conduită exemplară. Istoricul roman Tacitus a scris că Felix „considera că putea să comită orice răutate, fără teamă de consecinţe“. Îl interesa mai mult cum putea să primească mită decât cum să judece drept într-un proces. Cu toate acestea, în cei doi ani petrecuţi în detenţie, Pavel i-a arătat respect guvernatorului. El a discutat deseori cu Felix, dar nu i-a dat mita mult aşteptată. În schimb, s-a folosit de situaţia în care se afla pentru a depune mărturie (Faptele 24:26).

Apoi, Pavel a fost audiat în Cezareea de Festus, cel care i-a succedat lui Felix în funcţia de guvernator. Pentru a câştiga favoarea conducătorilor iudei, noul guvernator a propus ca Pavel să fie judecat la Ierusalim. Dar Pavel ştia că acolo nu ar fi avut parte de un proces corect; prin urmare, folosindu-se de un drept ce-i revenea în calitate de cetăţean roman, a spus: „Fac apel la Cezar!“ (Faptele 25:11).

Festus nu ştia prea bine cum să-i prezinte Cezarului acuzaţiile aduse lui Pavel. Însă a primit ajutor de la regele Agripa al II-lea, care venise în vizită la el şi s-a arătat interesat de acest caz. În a doua zi a vizitei sale, regele a intrat cu mare fast în sala de audienţă împreună cu comandanţii şi cu demnitarii locali (Faptele 25:13–23).

După ce i s-a dat voie să vorbească, Pavel şi-a început pledoaria adresându-i-se lui Agripa cu titlul „rege“. De asemenea, Pavel a recunoscut că acesta era bine familiarizat cu obiceiurile şi cu neînţelegerile dintre iudei (Faptele 26:2, 3). La vremea aceea, se ştia că regele avea o relaţie incestuoasă cu sora sa. Cu toate că şi Pavel ştia că Agripa nu se bucura de o bună reputaţie, i-a acordat totuşi onoarea ce i se cuvenea unui rege.

În timp ce Pavel îşi prezenta apărarea, Festus l-a insultat, spunându-i: „Eşti nebun, Pavel!“. Fără să-şi iasă din fire, Pavel i s-a adresat guvernatorului pe un ton calm, folosind titlul „Excelenţa ta“ (Faptele 26:24, 25). Astfel, Pavel i-a acordat şi lui Festus onoarea ce i se cuvenea datorită poziţiei sale. Aceste exemple ar putea da naştere unei întrebări: Există o limită în ce priveşte onoarea care trebuie acordată funcţionarilor de stat?

Onoare relativă

Autoritatea guvernelor este relativă, aşa cum se arată în Romani 13:1, unde citim: „Autorităţile existente au fost aşezate de Dumnezeu în poziţiile lor relative“. Prin urmare, şi onoarea ce li se cuvine reprezentanţilor guvernelor este relativă. Isus a stabilit o limită în ce priveşte onoarea care trebuie acordată altora. Iată ce le-a spus el discipolilor: „Să nu vă numiţi Rabi, fiindcă unul singur este învăţătorul vostru, în timp ce voi toţi sunteţi fraţi. Mai mult decât atât, să nu numiţi tată al vostru pe nimeni pe pământ, căci unul singur este Tatăl vostru, Cel ceresc. Şi să nu vă numiţi «conducători», pentru că unul singur este Conducătorul vostru, Cristosul“ (Matei 23:8–10).

Astfel, limita în ce priveşte acordarea onoarei este impusă de natura titlurilor onorifice: laică sau religioasă. În cazul în care funcţionarii de stat adoptă titluri onorifice de natură religioasă, îndemnul lui Pavel de a le acorda onoare nu implică folosirea titlurilor respective în formulele de adresare. O persoană care se lasă îndrumată de Biblie îi tratează cu respect pe aceşti funcţionari. Totuşi, conştiinţa sa instruită biblic o îndeamnă să nu folosească niciun titlu religios, întrucât are obligaţia ‘de a-i da lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu’ (Matei 22:21).

V-AŢI ÎNTREBAT VREODATĂ?

▪ Care era punctul de vedere al discipolilor lui Isus cu privire la autorităţile laice? (Romani 13:7)

▪ A folosit Pavel titluri onorifice când li s-a adresat unor demnitari? (Faptele 25:11; 26:2, 25)

▪ Cu folosirea căror titluri nu a fost de acord Isus? (Matei 23:8–10)

[Legenda ilustraţiei de la paginile 20, 21]

Cum i s-a adresat Pavel lui Agripa?