Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cicluri naturale ce susţin viaţa

Cicluri naturale ce susţin viaţa

Cicluri naturale ce susţin viaţa

DACĂ într-un oraş nu ar mai exista nicio sursă de aer curat sau de apă potabilă, iar sistemul de canalizare s-ar înfunda, bolile şi moartea ar face numaidecât ravagii. Totuşi, planeta noastră este un sistem închis — aerul curat şi apa potabilă nu sunt aduse de undeva din spaţiu, iar deşeurile nu sunt trimise în spaţiu. Atunci, cum reuşeşte biosfera Pământului să rămână un loc curat, propice vieţii? Datorită ciclurilor ei naturale, precum cel al apei, al carbonului, al oxigenului şi al azotului, prezentate în continuare pe scurt.

Ciclul apei constă în trei etape. 1. Datorită căldurii Soarelui, apa se evaporă în atmosferă. 2. Această apă pură se condensează, formând norii. 3. Din nori, apa cade pe pământ sub formă de ploaie, grindină, lapoviţă şi ninsoare, încheind ciclul. Câtă apă se reciclează astfel anual? Potrivit unor estimări, suficient de multă ca să acopere întreaga suprafaţă a planetei cu un strat de circa un metru.

2

← ◯

3

1

↓ ↑

→ →

Ciclul carbonului şi cel al oxigenului au la bază două procese importante: fotosinteza şi respiraţia. * Fotosinteza este procesul prin care se produc carbohidraţi şi oxigen cu ajutorul luminii solare, al dioxidului de carbon şi al apei. La om, şi la animal, respiraţia este procesul prin care se produc energie, dioxid de carbon şi apă cu ajutorul carbohidraţilor şi al oxigenului. Astfel, ceea ce se produce într-un ciclu, se consumă în celălalt. Ambele sunt curate, eficiente şi au loc în linişte.

oxigen

← ←

↓ ↑

↓ ↑

↓ ↑

→ →

dioxid de carbon

Ciclul azotului are un rol esenţial în producerea de aminoacizi, proteine şi alte molecule organice. A. Ciclul începe când fulgerele şi bacteriile transformă azotul atmosferic în compuşi ce pot fi absorbiţi de plante. B. Plantele asimilează aceşti compuşi pentru a forma molecule organice. Astfel, animalele care consumă plantele asimilează şi ele azotul. C. Când plantele şi animalele mor, o altă familie de bacterii descompune compuşii de azot, eliberând azotul în sol şi în atmosferă.

← ← ← ← ← ← ← ← ← ←

↓ ↑

↓ Atmosfera Pământului ↑

↓ conţine 78% azot ↑

↓ ↑

↓ ↓ molecule ↑

A ↓ organice ↑

↓ bacterii ↓ B ↑ ↓ C

→ compuşi de azot bacterii →

→ → →

Reciclare perfectă

Gândiţi-vă: În pofida progreselor tehnologice, oamenii produc anual tone de deşeuri toxice, nereciclabile. Totuşi, Pământul îşi reciclează perfect toate deşeurile pe cale chimică, folosind metode ingenioase. „Întâmplarea nu ar putea niciodată să creeze“ o asemenea armonie în natură, afirmă Michael Corey, autorul unor lucrări pe teme religioase şi ştiinţifice.

Îndreptând atenţia spre cel căruia i se cuvine meritul de a fi creat aceste lucruri, Biblia spune: „Cât de multe sunt lucrările tale, o, Iehova! Pe toate le-ai făcut cu înţelepciune“ (Psalmul 104:24). Această înţelepciune a fost manifestată într-un mod cu totul special în folosul omului.

[Notă de subsol]

^ par. 11 Unele cicluri naturale sunt strâns legate între ele. De pildă, oxigenul participă atât la ciclul carbonului, cât şi la cel al apei, întrucât este prezent în dioxidul de carbon, în carbohidraţi şi în apă.