Salt la conţinut

Salt la cuprins

Bicicleta care ascute cuţite

Bicicleta care ascute cuţite

Bicicleta care ascute cuţite

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN TANZANIA

▪ Ce-ai spune dacă ai vedea pe cineva stând pe o bicicletă cu spatele la ghidon, dând repede la pedale, dar fără să se mişte din loc? Acesta este ascuţitorul de cuţite din estul Africii, un om ce îşi câştigă pâinea prestând o muncă în folosul comunităţii.

Bicicleta este una obişnuită, dar a suferit câteva modificări. Pe portbagaj, consolidat în prealabil, a fost montată o piatră de polizor. Cureaua de transmisie, o bandă de nailon, este întinsă pe o altă roată, sudată la roata din spate a bicicletei.

Nu se ştie sigur cum a ajuns în Africa această maşinărie ingenioasă. „Am auzit că astfel de biciclete erau folosite în Dar es Salaam, capitala Tanzaniei, înainte să le descopere cei din Moshi, oraşul unde locuiesc eu“, spune Andrea, care foloseşte această metodă din 1985. „La noi se lucrează aşa din 1982“, adaugă el.

Însă cum poţi face rost de o astfel de bicicletă? Andrea explică: „Mergem la un fundi, care în limba swahili înseamnă meşter. El modifică o bicicletă obişnuită cum îi cerem noi“. De obicei, maşinăria este gata într-o zi sau două.

Scântei şi broboane de sudoare

Andrea îşi începe ziua de muncă pe la şapte dimineaţa când se urcă pe bicicletă şi merge prin oraş strigând: „Aici, aici, cuţite brici!“. Soneria bicicletei îi anunţă şi ea prezenţa. Nu trece mult şi o gospodină scoate capul pe fereastră. Îl cheamă pe Andrea şi îi dă câteva cuţite. Un vecin îi dă o macetă, iar frizerul, o pereche de foarfece. Prin mâna lui trec de toate, ascute până şi sape şi burghie.

Apoi caută un loc drept unde să îşi instaleze bicicleta. Ridică puţin roata din spate, leagă cureaua de transmisie, se aşează pe o altă şa, cu faţa spre portbagaj şi începe să pedaleze. Ascute tot felul de obiecte. Sar scântei, iar pe faţă-i apar broboane de sudoare. Ziua lui de muncă se sfârşeşte la şase seara.

Bicicleta de ascuţit nu e decât un exemplu care arată că ‘cei harnici’, întreprinzători şi ingenioşi îşi pot câştiga cinstit existenţa chiar şi în cele mai grele condiţii (Proverbele 13:4).