Viaţa de huzur a leneşului

„ADU repede aparatul foto!“, i-am zis surorii mele de cum am zărit un leneş verde pe poteca din junglă. Am izbucnit în râs când ne-am dat seama că n-avea niciun rost să ne grăbim: leneşul este unul dintre cele mai lente animale din lume.

Ca să aflu mai multe despre această făptură, m-am dus la Grădina Zoologică Ave din La Garita de Alajuela (Costa Rica). Mai mult decât o simplă grădină zoologică, ea este un centru pentru salvarea şi reintegrarea în sălbăticie a animalelor autohtone. Acolo am cunoscut-o pe Shirley Ramírez, unul dintre directorii şi biologii centrului şi o entuziastă cercetătoare a lumii sălbatice. M-a dus la leneşul grădinii, pe nume Pelota, care, în spaniolă, înseamnă „ghem“. Numele pe care-l poartă i se potriveşte de minune, pentru că leneşii se fac ghem când dorm. Pelota este un leneş cu două degete, nu mai mare decât un căţel. Are blana stufoasă, nasul cârn şi ochii căprui, mari şi galeşi.

Din cercetările pe care le făcusem, am aflat că leneşii sunt animale solitare şi dau naştere de obicei la un singur pui pe an. În primele 4–6 săptămâni de viaţă, puiul stă agăţat de mama sa, până când e înţărcat. Mama însă îl va duce pe piept încă 5–8 luni după aceea. În tot acest timp, îşi hrăneşte puiul cu frunze fragede, uşor de digerat, pe care i le întinde chiar cu gura ei. Mai târziu, puiul va reuşi „să-şi culeagă“ singur frunze, fără însă a se dezlipi de mama lui. Câtă vreme stau împreună, mama îşi ajută micuţul şi să se familiarizeze cu peticul de pădure care-i va sluji drept locuinţă.

Cu două sau trei degete, şi verzi, şi reci

Am aflat că leneşul pe care-l văzusem în junglă era un leneş cu trei degete. În jurul ochilor parcă purta o mască neagră. Avea un ciot de coadă, o blană sârmoasă, membre anterioare mult mai lungi decât cele posterioare şi o pată aurie între umeri. Am mai aflat că gâtul lui, alcătuit din nouă vertebre, îi permite să-şi învârtă capul 270° pentru a-şi căuta frunzele preferate. Dar de ce pare verde? Shirley îmi spune că „nuanţa verzuie i-o dau algele care vieţuiesc în blana sa“.

Spre deosebire de ruda lui cu trei degete, care are braţele mai lungi decât picioarele, leneşul cu două degete are membrele anterioare aproape egale cu cele posterioare. Are părul mai lung, arămiu şi moale la atingere.

Leneşul se lăfăie toată ziua la soare în înaltul copacilor. Temperatura corpului îi poate fluctua în funcţie de temperatura aerului: noaptea are circa 24°C, iar ziua vreo 33°C — o variaţie de temperatură nemaiîntâlnită la alte mamifere. Leneşul are o masă musculară atât de mică, încât nici măcar nu poate dârdâi de frig ca să-şi menţină cât de cât temperatura corpului. Iată de ce se face ghem când doarme: ca să-şi conserve căldura corpului. Păru-i scurt şi fin de la baza blănii are rol izolator, ţinându-i de cald. Şi, cum îi merge numele. . . leneşul poate dormi până la 20 de ore pe zi!

I-e lene şi să mănânce

Procesul de digestie necesită o căldură a corpului ridicată, care să întreţină activitatea bacteriilor şi fermentaţia. Însă, din cauza temperaturii scăzute a corpului, metabolismul leneşului este extrem de lent. Frunzelor le poate trebui şi o lună ca să treacă prin toate etapele de digestie din stomacul lui multicompartimentat, ca apoi să ajungă în intestinul subţire. În  sezonul ploios, când zile la rând e frig, leneşul poate muri de foame cu stomacul plin de mâncare. „Leneşii au mare nevoie de căldura soarelui pentru a digera hrana“, explică Shirley.

Ea adaugă: „Acest animal nu defechează şi nu urinează decât o dată pe săptămână, iar când se întâmplă asta, coboară din copac, îşi sapă o groapă şi-şi acoperă excrementele. E singurul lucru pe care leneşul îl face pe pământ. Asta uşurează enorm munca celor ce au grijă de el şi-i curăţă cuşca“.

Creaţi să trăiască cu capul în jos

Leneşul îşi petrece aproape toată viaţa atârnat în copac. Aici mănâncă, doarme, se împerechează sau naşte. Micul mamifer a fost creat în chip cu totul ingenios pentru a trăi cu capul în jos. Cu degetele-i înarmate cu gheare lungi de 7 cm, sub formă de cârlige, leneşul se prinde strâns de crengi şi de plante agăţătoare. Spre deosebire de alte animale terestre, până şi părul îi creşte în direcţie opusă. Blana i se desparte pe pântece şi creşte spre spate. Astfel, nu i se îmbibă cu apă când plouă torenţial, dimpotrivă picăturile de ploaie se scurg cu uşurinţă de pe ea. Deşi pe pământ se mişcă anevoie şi neîndemânatic, în copaci leneşul este întruchiparea graţiei. În mod cu totul surprinzător, el este şi un excelent înotător.

Ce-am mai aflat despre acest locuitor liniştit al copacilor? Două lucruri merită amintite. În primul rând, leneşul are o capacitate uluitoare de a supravieţui în urma traumatismelor sau a ingerării unor doze de otravă care pentru alte mamifere ar fi letale. Rănile adânci i se vindecă rapid şi rareori i se infectează. Prin urmare, o mai bună înţelegere a sistemului imunitar al leneşului ar fi de mare folos medicinei. În al doilea rând, oamenii foarte stresaţi, care sunt mereu pe fugă, ar avea mult de câştigat dacă ar imita într-o oarecare măsură ritmul relaxat al leneşului şi firea lui nepăsătoare. (De la un colaborator)

 [Chenarul/Fotografiile de la pagina 15]

„GAZDA PERFECTĂ“

Nuanţa verzuie a blănii stufoase a leneşului se datorează algelor ce trăiesc în simbioză cu el. Acestea populează şanţurile prezente de-a lungul fiecărui fir de păr din blana lui. Leneşul e gazda algelor, iar algele îl răsplătesc cu substanţe nutritive pe care el fie le ingerează lingându-şi blana, fie le absoarbe prin piele. Nuanţa verde spre gri îi dă leneşului aspectul unui ghem de frunze uscate ce atârnă de crengile unui copac — un camuflaj perfect în junglă! Şi, cu cât trăieşte mai mult, cu atât se înverzeşte mai tare!

[Provenienţa fotografiilor]

Dreapta sus: © Michael and Patricia Fogden; jos: © Jan Ševčík