Rolul răbdării în cultivarea orhideelor

CULTIVAREA orhideelor este pentru mulţi un hobby. Unii cultivatori pasionaţi petrec ore întregi studiind denumirile latineşti ale speciilor preferate pentru a le putea pronunţa corect. Dar de ce sunt oamenii atât de fascinaţi de orhidee?

Varietatea speciilor de orhidee este uimitoare. În sălbăticie au fost descoperite circa 25 000 de specii, iar instituţiile de specialitate au recunoscut oficial peste 100 000 de hibrizi obţinuţi pe cale artificială. Denumirea „hibrid artificial“ nu transmite ideea că botaniştii au creat noi organisme din sol, apă şi aer. Dimpotrivă, aceşti hibrizi sunt rezultatul polenizării încrucişate controlate.

Atât orhideele sălbatice, cât şi cele cultivate de om sunt de toate mărimile. Există orhidee minuscule, care se văd mai bine cu lupa, dar şi altele mai mari, ce pot fi admirate pe un pervaz. O specie de orhidee din pădurea tropicală indoneziană poate cântări chiar peste o jumătate de tonă!

Culorile şi formele orhideelor sunt şi ele foarte variate. Unele seamănă izbitor cu nişte albine, fluturi de noapte sau păsări, în timp ce altele, având forme total neobişnuite, sunt deosebit de atrăgătoare, mai ales în ochiul expert al cultivatorului. Multă vreme, aceste plante magnifice au fost numai pentru buzunarul celor înstăriţi. Acum însă, ele stau şi la dispoziţia celor cu mijloace de trai mai modeste. Nu aţi dori să aflaţi povestea superbelor orhidee de care ne bucurăm azi?

„Goana după orhidee“

Cu toate că oamenii admiră de secole aceste plante, cultivatorii au descoperit abia în epoca modernă metode eficiente de a le reproduce. În 1856 a înflorit prima orhidee-hibrid obţinută artificial. Însă pe atunci cultivarea acestor flori frumoase, dar şi pretenţioase era mai degrabă o corvoadă decât o plăcere.

Seminţele de orhidee sunt minuscule; unele sunt ca firele de praf. Era şi este foarte greu să lucrezi cu seminţe atât de mici. Dar  mai greu este să le faci să încolţească. Decenii la rând, cultivatorii au testat diferite materiale şi condiţii pentru a găsi mediul propice germinării seminţelor de orhidee. În 1922, dr. Lewis Knudson, profesor de botanică în cadrul Universităţii Cornell din Statele Unite, a descoperit că, puse într-un amestec de apă, zahăr şi agar-agar (o substanţă gelatinoasă extrasă din alge), seminţele încolţesc, iar planta înfloreşte. Cultivatorii fascinaţi de orhidee au obţinut în scurt timp o sumedenie de noi hibrizi. Această „goană după orhidee“ continuă, în fiecare an cultivatorii dând lumii orhidee-hibrid nemaivăzute până atunci.

Cu mult timp înainte ca oamenii să le cultive, orhideele creşteau în sălbăticie. Cum produc orhideele hibrizi în mediul natural?

Orhidee sălbatice

Dacă două sau mai multe specii înrudite de orhidee înfloresc în aceeaşi zonă, este posibil să apară un hibrid natural. În natură, insectele şi alte vietăţi joacă rolul de agenţi polenizatori. Când un polenizator în căutare de nectar „vizitează“ o orhidee, polenul plantei i se lipeşte de corp şi este transportat la celelalte plante la care va poposi. Dacă sunt fertilizate, acestea vor produce păstăi cu seminţe.

Cu timpul, păstăile se maturează, după care se deschid, eliberând mii, chiar milioane, de seminţe. Unele ajung în sol, în timp ce multe altele sunt purtate de vânt. Seminţele care prind rădăcini au slabe şanse de supravieţuire, foarte puţine ajungând la maturitate. Orhideele obţinute în urma fertilizării unei plante dintr-o specie cu polenul unei plante din altă specie se numesc hibrizi naturali. Dar cum se obţine o orhidee-hibrid artificială?

Obţinerea hibridului

Orhideea-hibrid îmbină caracteristicile a două specii parentale. Mai întâi, cultivatorul se gândeşte ce fel de floare ar dori să obţină. Poate vrea ca planta să fie de o anumită culoare, să aibă dungi ori pete sau ca aceste  caracteristici să fie combinate într-o plantă cu flori mici sau mari. Nu va uita probabil nici de parfum. Ţinând cont de aceşti factori, cultivatorul va alege două specii de orhidee care, dacă totul merge bine, îşi vor înzestra „urmaşul“ cu caracteristicile dorite. De pildă, una dintre speciile pe care le-ar putea folosi este papucul-auriu (Paphiopedilum armeniacum). Această specie de orhidee a fost descoperită în 1979 în China. Mulţi hibrizi obţinuţi din ea îi „moştenesc“ nuanţa intensă de auriu, fiind de o frumuseţe răpitoare.

Odată alese cele două plante-părinte, cultivatorul va înlătura tot polenul de la una dintre ele, aceasta urmând să primească polenul celeilalte. Apoi, folosind o scobitoare sau ceva asemănător, cultivatorul va lua polenul şi-l va întinde la baza ginostemiului florii care trebuie să primească polenul. El va prinde o etichetă de această orhidee, scriind pe ea denumirile plantelor-părinte şi data polenizării.

Cheia este răbdarea

Dacă fertilizarea are loc, se întâmplă ceva uimitor cu bobocul plantei care primeşte polenul. Din ginostemiu cresc nişte tuburi foarte subţiri spre partea florii numită ovar. Acesta se umflă şi formează o păstaie cu seminţe. Înăuntrul ei iau naştere sute de mii de seminţe minuscule, fiecare fiind legată de unul dintre tuburile polinice. Maturarea păstăii poate dura câteva luni sau mai bine de un an. După aceea, cultivatorul va scoate seminţele din păstaie şi le va pune într-un recipient de sticlă sterilizat şi umplut cu un amestec de agar-agar şi substanţe nutritive. Dacă seminţele germinează, în scurt timp îşi vor face apariţia micuţe orhidee semănând cu un covor de iarbă.

După câteva luni, cultivatorul va scoate orhideele din recipientul de sticlă şi le va pune într-un singur ghiveci. Le va supraveghea cu mare atenţie, udându-le des ca să nu se ofilească. După un timp, fiecare plantă va fi mutată în ghiveciul ei. Apoi, cultivatorul va trebui să aibă multă, multă răbdare. Orhideele au nevoie de câţiva ani, poate chiar zece, ca să înflorească.

Să ne imaginăm satisfacţia ce se citeşte pe chipul cultivatorului când vede că orhideea pe care a îngrijit-o cu atâta drag a înflorit! Dacă hibridul este nou, îl poate înregistra cu denumirea dorită. Toţi hibrizii obţinuţi ulterior din acea combinaţie de genuri sau specii vor purta acelaşi nume.

Se întâmplă uneori ca un cultivator să găsească o combinaţie ideală şi să producă un hibrid ce va face furori printre cei pasionaţi. În acest caz, ar putea fi premiat pentru frumoasa plantă, care va avea un preţ pe măsură. Totuşi, dincolo de foloasele materiale, cel mai mare câştig al său va fi să-şi vadă orhideea înflorind.

Aşadar, a fost nevoie de mult timp şi de multă răbdare pentru cultivarea minunatelor orhidee care azi ne încântă ochii. Însă ceea ce face omul pentru a produce noi hibrizi nici nu se compară cu ceea ce a făcut Iehova, Creatorul tuturor organismelor vii. El este Autorul complexului cod genetic ce face posibilă înflorirea fiecărei plante care ne desfată privirile. Îi suntem recunoscători Marelui Artist pentru varietatea şi frumuseţea orhideelor-hibrid ce sunt o mărturie vie a iubirii sale! Într-adevăr, psalmistul nu s-a înşelat când a scris: „Cât de multe sunt lucrările tale, o, Iehova! Pe toate le-ai făcut cu înţelepciune. Pământul este plin de operele tale!“ (Psalmul 104:24).

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Hibridul „Beallara“

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Hibridul „Doritaenopsis“

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Hibridul „Brassidium“