Salt la conţinut

Salt la cuprins

Natura — cu un pas înainte

Natura — cu un pas înainte

Natura — cu un pas înainte

„Urechea care aude şi ochiul care vede — amândouă au fost făcute de Iehova.“ (Proverbele 20:12)

OCHII sunt asemenea unor mici camere de luat vederi. Ei transformă imaginea în impulsuri electrice pe care le transmit de-a lungul nervului optic până la creier, mai exact într-o zonă posterioară unde are loc în realitate vederea.

Ochiul este o adevărată minune în miniatură. Având doar 24 mm în diametru şi o greutate de 7,5 g, ochiul este o capodoperă a ingineriei. De pildă, dispune de sisteme separate de percepţie, unul pentru luminozitate intensă, iar altul pentru luminozitate scăzută. La 30 de minute după ce intrăm într-o încăpere întunecoasă, ochii noştri vor deveni de 10 000 de ori mai sensibili la lumină.

Dar ce ne ajută să vedem clar în condiţii normale de luminozitate? Ochiul conţine de peste 100 de ori mai multe celule sensibile la lumină (pixeli) decât majoritatea camerelor video. În plus, o mare parte a acestor celule sunt concentrate într-o mică zonă din centrul retinei, numită fovea, unde acuitatea vizuală este maximă. Întrucât schimbăm direcţia privirii de mai multe ori pe secundă, avem impresia că vedem clar tot ce se află în câmpul nostru vizual. Uimitor este că fovea nu depăşeşte mărimea punctului de la sfârşitul acestei fraze.

Impulsurile electrice provenite de la celulele fotosensibile trec de la o celulă nervoasă la alta spre nervul optic. Însă celulele nervoase nu doar transmit mai departe aceste impulsuri, ci le şi procesează, accentuând informaţiile vitale şi eliminând detaliile inutile.

Cortexul vizual este asemenea unui videoreceptor sofisticat. El sporeşte claritatea imaginilor scoţând în evidenţă contururile şi compară semnalele primite de la celulele care receptează culorile primare (roşu, verde şi albastru), astfel încât putem distinge milioane de culori. De asemenea, creierul compară micile diferenţe percepute de cei doi ochi şi, prin urmare, vedem tridimensional.

Gândiţi-vă la următoarea situaţie: Priviţi de la distanţă un grup numeros de oameni. În timp ce examinaţi feţele lor, ochii transmit impulsuri electrice la creier, care le transformă în imagini clare. Toate detaliile fine ale feţelor acelor oameni sunt comparate cu cele aflate deja în memorie, astfel încât vă puteţi recunoaşte imediat prietenul în mulţime. Nu este acesta un proces uluitor?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Modul în care ochiul uman prelucrează informaţiile dovedeşte că el este o capodoperă a ingineriei