Salt la conţinut

Salt la cuprins

Lumea în obiectiv

Lumea în obiectiv

Lumea în obiectiv

„Oamenii care nu fumează, desfăşoară activităţi fizice, consumă alcool cu moderaţie şi mănâncă cel puţin cinci porţii de fructe sau legume pe zi trăiesc în medie cu 14 ani mai mult decât ceilalţi.“ Această concluzie se bazează pe un studiu realizat pe parcursul a 11 ani asupra a 20 000 de oameni. (UC BERKELEY WELLNESS LETTER, SUA)

„Cea mai bună modalitate de a te relaxa este să citeşti. . . . Chiar şi şase minute sunt suficiente pentru a reduce stresul cu peste 60%.“ (INDIA TODAY INTERNATIONAL, INDIA)

„Jucării“ abandonate

„Din cauza crizei economice, mulţi [americani] îşi abandonează ambarcaţiunile“, precizează ziarul The New York Times. Proprietarii răzuiesc cu şmirghelul numele de pe vasul lor, după care îi scot numărul de înregistrare şi îl abandonează sau îl scufundă, încercând uneori chiar să obţină banii de pe asigurare. Ce a dat naştere acestui fenomen? „Unii . . . se află în aceeaşi situaţie ca şi proprietarii de locuinţe ipotecate: trebuie să achite rate mari pentru un bun a cărui valoare scade şi, prin urmare, decid să nu mai continue plata“, remarcă The Times. Ziarul numeşte aceste ambarcaţiuni „jucării care şi-au pierdut farmecul şi a căror întreţinere costă mult“. În periodic se explică: „Proprietarii nu le pot vinde deoarece piaţa ambarcaţiunilor uzate e suprasaturată. Nu-şi pot permite nici să plătească sute de dolari pe lună pentru a le întreţine şi a le lăsa ancorate în port. Şi nici nu dispun de miile de dolari necesare pentru a se debarasa de ele după cum cere legea“.

Ce cred copiii preşcolari despre corpul lor

Până şi unii copii de patru ani „încearcă să-şi schimbe înfăţişarea pentru a corespunde imaginii corpului ideal promovate de societate“, afirmă ziarul australian The Sunday Telegraph. Un studiu asupra obiceiurilor alimentare şi a activităţii fizice efectuate de copiii preşcolari a dezvăluit că atât băieţii, cât şi fetele sunt preocupaţi de cum arată: fetele vor să slăbească, iar băieţii, să facă muşchi. „Părerea copiilor pare să o oglindească pe cea a mamelor lor, care în general sunt nemulţumite de propriul corp“, declară coordonatorii studiului.

Copii care fac cumpărături online

În Marea Britanie, „o cincime din copii fac cumpărături online fără permisiunea părinţilor, iar jumătate dintre ei plătesc cu cartea de credit a acestora“, precizează ziarul londonez The Daily Telegraph. Mulţi copii cunosc site-urile şi parolele folosite de părinţii lor când fac cumpărături online, ceea ce le dă posibilitatea să le afle numărul cărţii de credit. Majoritatea părinţilor nici nu se gândesc că copiii lor ar putea cumpăra ceva online fără să le ceară voie. Însă între ceea ce cred părinţii că ştiu copiii lor şi ceea ce aceştia într-adevăr ştiu este „o diferenţă alarmantă“, menţionează publicaţia. Părinţii pot cădea victimă unei fraude. Aşadar, iată ce sunt sfătuiţi părinţii care fac cumpărături online: „Nu păstraţi online date privind cartea voastră de credit sau de debit, accesaţi doar site-uri de încredere şi ieşiţi de pe site când aţi terminat“.