Salt la conţinut

Salt la cuprins

Ce spun unii părinţi

Ce spun unii părinţi

Ce spun unii părinţi

Dacă aveţi un copil preşcolar, cu certitudine vă confruntaţi cu dificultăţi. De exemplu, probabil vă întrebaţi cum ar trebui să procedaţi când copilul face crize de isterie? Cum îl puteţi ajuta să deosebească binele de rău şi să-l corectaţi într-un mod echilibrat? Observaţi cum au acţionat unii părinţii când au întâmpinat astfel de dificultăţi.

CRIZELE DE ISTERIE

„După ce împlineşte doi anişori, copilul se aşteaptă să primească în continuare tot ce doreşte. Este o perioadă foarte dificilă. Nici fiul nostru n-a făcut excepţie. Dacă nu-i îndeplineam dorinţele, începea să arunce cu lucruri prin casă. Întrucât era primul nostru copil, nu ştiam cum să procedăm când făcea istericale. Nu ne ajuta cu nimic când alţii ne spuneau că astfel de ieşiri erau normale pentru un copil de vârsta lui.“ (Susan, Kenya)

„La vârsta de doi ani, fiica noastră a început să facă crize de isterie. Se tăvălea pe jos, ţipa, plângea şi dădea cu piciorul . . . Pur şi simplu ne exaspera! Nu rezolvam nimic dacă, în acel moment, încercam să vorbim cu ea. Prin urmare, eu şi soţul meu o trimiteam în camera ei şi îi spuneam pe un ton liniştit că, după ce se calma puţin, putea ieşi ca să discutăm. După ce se potolea, unul dintre noi mergea în camera ei şi o ajuta să înţeleagă de ce fusese nepotrivit felul în care se comportase. Metoda a dat rezultate. Odată chiar am auzit-o rugându-se lui Dumnezeu şi cerându-i iertare. Cu timpul, crizele ei de isterie s-au rărit şi în cele din urmă au încetat.“ (Yolanda, Spania)

„Cei mici vor să vadă cât de mult pot întinde coarda. Când li se permite să facă ceea ce li s-a interzis categoric, copiii sunt bulversaţi. Am observat că, deoarece am fost fermi şi consecvenţi, copiii noştri au înţeles treptat că ţipetele nu erau mijlocul cel mai bun de a obţine ce voiau.“ (Neil, Marea Britanie)

DISCIPLINAREA

„E greu să-ţi dai seama cu câtă atenţie te ascultă un copil care are mai puţin de cinci ani. Soluţia este repetiţia. Trebuie să-i repeţi şi să-i tot repeţi, de o mie de ori. În plus, cuvintele tale trebuie însoţite de gesturi şi de un ton ferm.“ (Serge, Franţa)

„Deşi au crescut în acelaşi mediu, fiecare dintre cei patru copii ai noştri a fost unic. Una dintre fiicele noastre plângea doar la gândul că ne-a dezamăgit. Altă fiică încerca să vadă cât de mult putea forţa nota. Uneori o privire aspră sau o mustrare era suficientă, alteori trebuia să aplicăm o anumită pedeapsă.“ (Nathan, Canada)

„Este important să nu faci compromis. În acelaşi timp însă, părintele nu trebuie să fie rigid sau prea sever. Uneori, când copilului îi pare sincer rău, considerăm că e mai bine să fim rezonabili şi mai îngăduitori.“ (Matthieu, Franţa)

„Încerc să nu impun prea multe reguli, dar cele stabilite deja nu sunt negociabile. Fiul meu de trei ani ştie care sunt consecinţele neascultării şi de aceea încearcă să fie cuminte. E-adevărat, când sunt obosită, mi-ar fi mai uşor să-i trec cu vederea năzbâtiile. Însă, de dragul consecvenţei, mă oblig să iau măsuri. Consecvenţa este foarte importantă!“ (Natalie, Canada)

CONSECVENŢA

„Copiii par să aibă încorporat un cip de memorie pe care înregistrează orice inconsecvenţă din partea părinţilor.“ (Milton, Bolivia)

„Uneori fiul meu ne întreabă acelaşi lucru, dar în feluri diferite, ca să vadă dacă îi dăm acelaşi răspuns. Sau, dacă eu spun un lucru, iar mama lui alt lucru, vede în asta o portiţă şi profită de ea.“ (Ángel, Spania)

„Uneori, când eram bine dispusă, ignoram greşelile fiului meu, dar îl pedepseam aspru când eram prost dispusă. Mi-am dat seama însă că acest lucru nu făcea decât să înrăutăţească situaţia.“ (Gyeong-ok, Coreea)

„Este important ca micuţii să înţeleagă că, dacă un anumit comportament e greşit acum, aşa va fi întotdeauna.“ (Antonio, Brazilia)

„Dacă părinţii nu sunt consecvenţi, copilul va crede că mama şi tata sunt imprevizibili, că deciziile lor depind de starea lor de spirit. Însă, dacă părinţii îşi respectă principiile, copiii vor şti că un lucru greşit e greşit tot timpul. În acest fel, părinţii le dau stabilitate copiilor şi îi fac să se simtă iubiţi.“ (Gilmar, Brazilia)

„Copiii profită de situaţiile în care părintele nu are de ales decât să cedeze la insistenţele lor, de exemplu când sunt de faţă alţi oameni. Dacă răspunsul meu este «Nu», spun asta încă de la început şi îi explic răspicat fiului meu că nu-i voi asculta la nesfârşit rugăminţile.“ (Chang-seok, Coreea)

„Părinţii trebuie să facă front comun. Dacă eu şi soţia mea nu suntem de acord cu privire la un lucru, vorbim în particular. Copiii îşi pot da seama când părinţii au păreri diferite într-o anumită privinţă şi vor încerca să profite de situaţie.“ (Jesús, Spania)

„Faptul de a şti că părinţii lui sunt uniţi în gândire şi că nu pot fi manipulaţi îi dă copilului stabilitate. El ştie la ce să se aştepte când ascultă şi când nu ascultă.“ (Damaris, Germania)

„Pentru mine şi soţia mea, consecvenţa înseamnă şi să ne ţinem de cuvânt când îi promitem ceva frumos fiicei noastre. Astfel, ea înţelege că poate avea încredere în promisiunile noastre.“ (Hendrick, Germania)

„M-aş enerva dacă angajatorul meu mi-ar schimba mereu responsabilităţile la serviciu. La fel stau lucrurile şi în cazul copiilor. Ei au sentimentul stabilităţii dacă ştiu regulile şi au certitudinea că acestea nu se vor schimba. De asemenea, copiii trebuie să cunoască consecinţele neascultării şi să ştie că nici acestea nu se vor schimba.“ (Glenn, Canada)

[Text generic pe pagina 8]

Da-ul vostru să însemne Da, iar Nu-ul vostru, Nu.“ (Iacov 5:12)

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 9]

FAMILII ÎN PRIM-PLAN

O sarcină neplanificată — Cum ne-am adaptat noii situaţii?

Relatare de Tom şi Yoonhee Han

Tom: Eram căsătoriţi de doar şase luni când soţia mea, Yoonhee, a rămas însărcinată. În exterior, încercam să-mi păstrez calmul, deoarece voiam să o asigur că putea găsi în mine o sursă de mângâiere şi tărie. Însă doar eu ştiam ce era în inima mea: eram profund tulburat!

Yoonhee: Mă simţeam copleşită — şi totodată speriată! Plângeam întruna. Nu mă vedeam nici pregătită, nici capabilă să fiu mamă.

Tom: Nici eu nu mă simţeam pregătit să fiu tată! Dar, după ce am vorbit cu alţi părinţi, ne-am dat seama că mulţi dintre ei nu planificaseră venirea pe lume a copilului lor. De asemenea, ne-a fost de mare folos când ne-au împărtăşit bucuriile pe care le are un părinte. Treptat, în inima mea teama şi nesiguranţa au cedat locul nerăbdării.

Yoonhee: După naşterea Amandei, au apărut noi dificultăţi. Fetiţa plângea încontinuu şi nu reuşeam să mă odihnesc, uneori săptămâni la rând. Nu aveam poftă de mâncare şi mă simţeam epuizată. La început, nu doream să văd pe nimeni, dar apoi mi-am dat seama că izolarea nu mă ajuta cu nimic. Prin urmare, am început să caut compania altor mămici, cu care am schimbat multe impresii. Astfel, am înţeles că nu eram singura care se confrunta cu acest gen de probleme.

Tom: M-am străduit ca programul familiei noastre să nu aibă prea mult de suferit. De exemplu, întrucât suntem Martori ai lui Iehova, eu şi Yoonhee am fost hotărâţi să participăm cu regularitate la lucrarea de predicare şi la întrunirile creştine. În plus, venirea pe lume a unui copilaş aduce cu sine noi cheltuieli, unele chiar neprevăzute. Am făcut tot posibilul să ne încadrăm în buget pentru a nu face datorii, fapt care ne-ar fi amplificat stresul.

Yoonhee: La început m-am gândit că nu era o idee bună să merg în lucrarea de predicare cu Amanda, deoarece copiii mici deranjează. În realitate însă, oamenilor le place să stea în preajma copiilor. Înţelegerea acestui lucru m-a ajutat să rămân activă şi să am o atitudine pozitivă.

Tom: Biblia spune despre copii că „sunt o moştenire de la Iehova“ şi „o răsplată“ (Psalmul 127:3). Aşadar, copiii sunt un dar preţios. În cazul lor ai de făcut o alegere importantă la fel ca în cazul unei moşteniri: ori faci o investiţie înţeleaptă, ori risipeşti ce ai primit. Îmi dau seama că fiecare etapă din viaţa unui copil este unică şi că trebuie să fac parte din viaţa fiicei mele în toate aceste etape, deoarece, odată trecute, nu le poţi retrăi.

Yoonhee: Uneori, viaţa ne surprinde, iar venirea pe lume a unui copil când nu te aştepţi nu e nicidecum o surpriză neplăcută. Amanda are acum şase ani şi nu-mi pot imagina viaţa fără ea.

[Legenda fotografiei]

Tom şi Yoonhee împreună cu fiica lor, Amanda