Adolescenţa — o etapă pregătitoare pentru viaţa de adult

IMAGINAŢI-VĂ că tocmai aţi făcut o călătorie: aţi părăsit o insulă tropicală şi aţi ajuns la Cercul Polar de Nord. Când coborâţi din avion, vă daţi seama că vă aflaţi într-o zonă cu climă rece. Vă veţi putea adapta la condiţiile de aici? Desigur, dar va trebui să faceţi nişte schimbări.

Ceva asemănător vi s-ar putea întâmpla şi când copiii voştri ajung adolescenţi. „Clima“ pare să se schimbe peste noapte. Băieţelul care în trecut nu se dezlipea de lângă voi preferă acum compania celor de vârsta lui. Fetiţa care odată aştepta cu nerăbdare să vă povestească cum i-a mers peste zi acum abia dacă vă mai răspunde.

„Cum a fost la şcoală?“, întrebi tu.

„Bine“, îţi răspunde ea.

Tăcere.

„La ce te gândeşti?“, e următoarea întrebare.

„La nimic“, răspunde ea.

Tăcere din nou.

Ce s-a întâmplat? Până de curând, „aveaţi acces în culisele vieţii copiilor voştri. Acum însă puteţi spera la cel mult un loc în auditoriu — şi nici măcar unul foarte bun“, se spune în cartea Breaking the Code.

Trebuie oare să vă resemnaţi în faţa unei astfel de atitudini glaciare? Nicidecum. Puteţi să vă păstraţi relaţia apropiată cu copiii voştri chiar şi când aceştia traversează anii tumultuoşi ai adolescenţei. Mai întâi însă, trebuie să înţelegeţi ce se întâmplă în această etapă frumoasă a vieţii.

Trecerea de la copilărie la maturitate

În trecut, cercetătorii credeau că, până la vârsta de cinci ani, creierul unui copil se dezvoltă aproape complet. În prezent însă, ei sunt de părere că, deşi mărimea creierului nu se modifică semnificativ după acea vârstă, funcţiile lui se modifică considerabil. Când ajung la pubertate, copiii trec printr-o adevărată revoluţie hormonală, care le schimbă modul de a gândi. De exemplu, în timp ce copiii mici văd lucrurile în termeni concreţi, în alb şi negru, să spunem aşa, adolescenţii tind să gândească abstract, mergând la rădăcina problemei (1 Corinteni 13:11). Ei îşi formează convingeri pe care nu se sfiesc să şi le exprime.

Paolo, din Italia, a remarcat şi el aceste schimbări la fiul său adolescent. El mărturiseşte: „Când mă uit la fiul meu, am impresia că în faţa mea stă un bărbat, nu un băieţel. Şi nu mă refer aici doar la schimbările de natură fizică. Ce mă surprinde cel mai mult este modul în care gândeşte. Nu îi este teamă să-şi exprime opiniile şi să şi le apere“.

Aţi observat şi voi astfel de schimbări la copilul vostru adolescent? Poate că în copilărie făcea tot ce îi spuneaţi. Singura explicaţie de care avea nevoie era: „Pentru că aşa zic eu“. Acum, că a ajuns la adolescenţă, el vrea să cunoască motivele din spatele unei afirmaţii şi s-ar  putea chiar să pună la îndoială valorile familiei. Uneori, îndrăzneala lui ar putea trece drept răzvrătire.

Totuşi, nu trageţi concluzia că fiul vostru adolescent e hotărât să vă respingă valorile. Poate că doar se luptă să-şi însuşească valorile voastre, să le găsească un loc în viaţa lui. Imaginaţi-vă că vă mutaţi într-o nouă locuinţă şi că luaţi cu voi toată mobila. Credeţi că va fi uşor să găsiţi un loc în noua casă pentru fiecare piesă de mobilier? Probabil că nu. Însă un lucru este sigur: nu veţi arunca nicio piesă la care ţineţi.

Adolescentul este pus într-o situaţie asemănătoare în timp ce se pregăteşte pentru timpul când „[îi] va lăsa . . . pe tatăl său şi pe mama sa“ (Geneza 2:24). E adevărat, poate că acea zi este destul de departe, copilul vostru nefiind încă adult. Însă, într-un fel, el „îşi face deja bagajele“. Pe parcursul anilor adolescenţei, el analizează valorile pe care le cunoaşte de mic şi decide pe care dintre ele să le adopte în viaţa de adult. *

Gândul că fiul vostru ia asemenea decizii vă poate îngrozi. Puteţi fi siguri însă că, atunci când va ajunge la maturitate, el va păstra doar valorile la care ţine. Prin urmare, acum, când încă locuieşte în casa părintească, este timpul ca el să examineze cu atenţie principiile care îl vor călăuzi în viaţă (Faptele 17:11).

Acest lucru îi va fi de folos. La urma urmei, dacă în prezent acceptă normele voastre fără să le conteste, este posibil ca mai târziu să accepte normele altora cu aceeaşi uşurinţă (Exodul 23:2). Biblia spune despre un astfel de tânăr că poate fi uşor înşelat deoarece este „lipsit de inimă“, expresie care se referă, printre altele, la lipsa de discernământ (Proverbele 7:7). Un tânăr fără convingeri este ‘aruncat în toate părţile ca de valuri şi purtat încoace şi-ncolo de orice vânt de învăţătură prin şiretenia oamenilor’ (Efeseni 4:14).

Ce puteţi face pentru ca acest lucru să nu i se întâmple copilului vostru? Asiguraţi-vă că el are următoarele trei atuuri.

1. CAPACITATE DE ÎNŢELEGERE

Apostolul Pavel a scris că „oamenii maturi . . . şi-au exersat capacitatea de înţelegere ca să deosebească binele şi răul“ (Evrei 5:14). Dar l-am învăţat pe copilul meu să deosebească binele de rău cu ani în urmă, aţi putea spune. Şi fără îndoială că instruirea primită i-a fost utilă la acea vreme şi l-a pregătit pentru adolescenţă (2 Timotei 3:14). Totuşi, potrivit cuvintelor apostolului Pavel, capacitatea de înţelegere trebuie exersată. În vreme ce copiii pot dobândi cunoştinţă despre ce este bine şi ce este rău, adolescenţii trebuie să dobândească mai mult decât atât, trebuie să aibă ‘capacitate de înţelegere’ (1 Corinteni 14:20; Proverbele 1:4; 2:11). Evident, nu doriţi ca fiul vostru adolescent să  vi se supună orbeşte, ci vreţi ca el să-şi folosească din plin capacitatea de a raţiona (Romani 12:1, 2). Cum îl puteţi ajuta să atingă acest obiectiv?

O modalitate este să-l lăsaţi să se exprime. Nu-l întrerupeţi şi străduiţi-vă să nu reacţionaţi în mod exagerat, chiar dacă spune ceva ce nu aţi vrea să auziţi. Biblia ne îndeamnă ‘să fim prompţi la ascultare, înceţi la vorbire şi înceţi la mânie’ (Iacov 1:19; Proverbele 18:13). În plus, Isus a spus: „Din plinătatea inimii vorbeşte gura“ (Matei 12:34). Dacă ascultaţi cu atenţie, veţi reuşi să vă daţi seama ce îl preocupă pe copilul vostru adolescent.

Totuşi, când vorbiţi, încercaţi să folosiţi întrebări mai degrabă decât afirmaţii categorice. Isus a pus uneori întrebări de genul „Ce credeţi?“ pentru a-i încuraja nu numai pe discipolii săi, ci şi pe cei care aveau o atitudine ostilă să-şi exprime părerile (Matei 21:23, 28). Şi voi puteţi proceda la fel cu copilul vostru adolescent, chiar şi când dă glas unor opinii diferite de ale voastre. Să luăm în considerare câteva situaţii.

Dacă adolescentul spune: „Nu sunt sigur dacă cred în Dumnezeu“.

În loc să răspundeţi: „Cum să nu crezi în Dumnezeu? Nu asta te-am învăţat?“.

Aţi putea spune: „Ce te face să zici asta?“.

De ce trebuie să-l ajutaţi pe adolescent să se exprime? Deoarece, deşi auziţi ce spune, trebuie să aflaţi ce gândeşte (Proverbele 20:5). Nedumerirea lui ar putea avea legătură nu atât cu existenţa lui Dumnezeu, cât cu normele sale.

De pildă, un tânăr care se simte tentat să încalce normele morale divine ar putea încerca să rezolve problema scoţându-l cu totul pe Dumnezeu din ecuaţie (Psalmul 14:1). El s-ar putea gândi: Dacă Dumnezeu nu există, atunci nu trebuie să respect normele Bibliei.

Dacă aşa gândeşte şi copilul vostru adolescent, poate că ar fi necesar să mediteze la următoarea întrebare: „Cred cu adevărat că normele lui Dumnezeu sunt spre binele meu?“ (Isaia 48:17, 18). Dacă este convins că sunt spre binele lui, ajutaţi-l să înţeleagă că merită să lupte pentru propria fericire (Galateni 5:1).

Dacă adolescentul spune: „Asta e religia voastră, dar nu înseamnă că e şi religia mea“.

În loc să răspundeţi: „Este religia noastră, iar tu eşti copilul nostru şi vei crede ce-ţi spunem noi să crezi“.

Aţi putea spune: „Asta este o afirmaţie destul de categorică. Însă, dacă respingi convingerile noastre, cu siguranţă că ai altele cu care să le înlocuieşti. Deci care sunt convingerile tale? Ce norme de conduită consideri tu că este bine să respecţi?“.

De ce trebuie să-l ajutaţi pe adolescent să se exprime? Deoarece, discutând astfel cu el, îl puteţi determina să-şi analizeze modul de a gândi. Ar putea fi surprins să afle că aveţi aceleaşi convingeri, dar că ceea ce îl preocupă pe el este cu totul altceva.

De exemplu, poate că fiul vostru adolescent nu ştie să le explice altora convingerile sale (Coloseni 4:6; 1 Petru 3:15). Sau s-ar putea  simţi atras de cineva de sex opus care este de altă religie. Mergeţi la rădăcina problemei şi ajutaţi-l şi pe el să facă la fel. Cu cât îşi va folosi mai mult capacitatea de înţelegere, cu atât va fi mai pregătit pentru viaţa de adult.

2. ÎNDRUMARE DIN PARTEA ADULŢILOR

„Frământarea şi stresul“ care, în opinia unor psihologi, marchează anii adolescenţei nu sunt o realitate în unele culturi de pe glob. Cercetătorii au descoperit că, în aceste societăţi, tinerii sunt asimilaţi în universul adulţilor de la o vârstă fragedă. Ei muncesc alături de adulţi, petrec timp în compania lor şi primesc responsabilităţi de adult. În astfel de comunităţi, cuvinte şi expresii precum „cultura tinerilor“, „delincvenţă juvenilă“ şi chiar „adolescenţă“ nu există.

La polul opus se află tinerii din multe ţări ale căror singure asocieri sunt alţi tineri. Ei frecventează şcoli supraaglomerate alături de sute de elevi. Când se întorc de la şcoală, nu e nimeni acasă. Tata şi mama sunt la serviciu. Rudele locuiesc departe. Nu este de mirare că se asociază doar cu cei de vârsta lor. * Ce pericol există? Pericolul nu constă doar în legarea de prietenii nepotrivite. Cercetătorii au descoperit că până şi tinerii exemplari tind să adopte un comportament iresponsabil dacă sunt izolaţi de lumea adulţilor.

O cultură în care tinerii nu erau izolaţi de adulţi a fost Israelul antic. * Biblia vorbeşte, de pildă, despre Ozia, care a devenit rege al lui Iuda când încă era adolescent. Ce l-a ajutat pe Ozia să se achite de această responsabilitate grea? După cât se pare, influenţa unui adult pe nume Zaharia, despre care Biblia spune că îl „învăţa [pe rege] teama de adevăratul Dumnezeu“ (2 Cronici 26:5).

Are copilul vostru adolescent unu sau mai mulţi mentori adulţi care vă împărtăşesc valorile? Nu fiţi geloşi pe aceştia. Ei îl pot ajuta pe fiul vostru să facă ce este bine. Un proverb biblic spune: „Cine umblă cu înţelepţii devine înţelept“ (Proverbele 13:20).

3. SIMŢUL RĂSPUNDERII

În unele ţări, legea le interzice tinerilor să petreacă mai mult de un anumit număr de ore pe săptămână la un loc de muncă sau să presteze unele munci. Astfel de restricţii au fost impuse pentru a-i ocroti pe copii de condiţii de muncă periculoase — un rezultat al revoluţiei industriale din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea.

Este adevărat că legislaţia care reglementează munca minorilor îi protejează pe aceştia de pericole şi de abuzuri, însă unii specialişti susţin că asemenea restricţii îi împiedică pe tineri să-şi asume responsabilităţi. Drept rezultat, mulţi adolescenţi au dezvoltat „o atitudine sfidătoare crezând că li se cuvine orice sau că  merită să primească totul pe tavă, fără nici cel mai mic efort“, se spune în cartea Escaping the Endless Adolescence. Autorii ei subliniază că această atitudine „pare o reacţie firească într-o lume mai preocupată să-i distreze pe adolescenţi decât să aştepte ceva de la ei“.

Biblia, în schimb, menţionează exemplul unor tineri care au avut responsabilităţi mari de la o vârstă relativ fragedă. De pildă, Timotei era, se pare, doar un adolescent când l-a cunoscut pe apostolul Pavel, un bărbat care a avut o influenţă puternică asupra lui. Ulterior, Pavel l-a îndemnat pe Timotei ‘să aţâţe ca pe un foc darul lui Dumnezeu care era în el’, cu alte cuvinte, să pună suflet în îndeplinirea sarcinii încredinţate (2 Timotei 1:6). Când avea în jur de 20 de ani, Timotei a părăsit casa părintească pentru a-l însoţi pe Pavel în călătoriile sale de misionar, contribuind la întemeierea de congregaţii şi la zidirea fraţilor. După aproape 10 ani de colaborare cu Timotei, Pavel le-a putut spune creştinilor din Filipi: „N-am pe nimeni altcineva cu o atitudine ca a lui, care să se îngrijească cu adevărat de voi“ (Filipeni 2:20).

Mulţi adolescenţi îşi doresc să primească responsabilităţi, mai ales când înţeleg că este vorba despre munci în urma cărora văd rezultate. Aceasta nu doar îi pregăteşte să devină adulţi cu simţul răspunderii în viitor, ci le şi valorifică potenţialul în prezent.

Adaptarea la o nouă „climă“

Aşa cum s-a menţionat la începutul articolului, dacă aveţi un copil adolescent, probabil simţiţi că „clima“ de acum este diferită de cea din urmă cu câţiva ani. Totuşi, fiţi siguri că vă puteţi adapta, la fel cum aţi făcut-o şi în alte etape de dezvoltare ale copilului vostru.

Priviţi adolescenţa ca pe o ocazie 1) de a-l ajuta pe copilul vostru să cultive capacitate de înţelegere, 2) de a-i pune la dispoziţie îndrumare din partea adulţilor şi 3) de a dezvolta în el simţul răspunderii. Procedând astfel, vă veţi pregăti copilul adolescent pentru viaţa de adult.

[Note de subsol]

[Chenarul/Fotografia de la pagina 20]

„N-AŞ FI PUTUT AVEA PĂRINŢI MAI BUNI“

Prin cuvinte şi exemplu, părinţii Martori ai lui Iehova îşi învaţă copiii să trăiască în conformitate cu principiile Bibliei (Efeseni 6:4). Însă ei nu-i obligă să facă aceasta. Părinţii Martori îşi dau seama că fiecare copil, când devine major, trebuie să decidă după ce valori se va călăuzi în viaţă.

Aislyn, care are 18 ani, a adoptat valorile care i-au fost insuflate încă din copilărie. Ea mărturiseşte: „Pentru mine, religia nu se rezumă la o zi pe săptămână. Este un mod de viaţă. Ea influenţează tot ce fac şi orice decizie iau, de la prietenii pe care îi am şi cursurile pe care le aleg până la cărţile pe care le citesc“.

Aislyn le este profund recunoscătoare părinţilor pentru că i-au dat o educaţie religioasă creştină. Iată ce spune ea: „N-aş fi putut avea părinţi mai buni. Sunt privilegiată că mi-au sădit dorinţa de a deveni şi de a rămâne Martoră a lui Iehova. Părinţii vor fi mereu o forţă călăuzitoare în viaţa mea“.

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Permiteţi-i adolescentului să vorbească

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Un mentor adult poate avea o influenţă pozitivă asupra copilului vostru

[Legenda fotografiei de la pagina 19]

Munca îi poate ajuta pe adolescenţi să devină adulţi cu simţul răspunderii