Salt la conţinut

Salt la cuprins

RELATAREA 2

O grădină încântătoare

O grădină încântătoare

PRIVEȘTE pământul care se vede aici! Cât de frumos este totul! Privește iarba, pomii, florile și toate animalele. Poți arăta care este elefantul? Dar leii?

Cum a apărut această grădină încântătoare? Să vedem cum anume a pregătit Dumnezeu pământul pentru noi.

Mai întâi, Dumnezeu a făcut iarba verde pentru a acoperi uscatul. El a făcut tot felul de plante mici, de arbuști și de pomi. Această vegetație contribuie la înfrumusețarea pământului. Dar ea face mai mult decât atât. O mare parte din aceasta ne dă totodată o hrană foarte delicioasă.

Mai târziu, Dumnezeu a făcut peștii, care înoată în apă, și păsările, care zboară în văzduh. El a făcut câinii, pisicile și caii; animale mari și animale mici. Ce animale trăiesc în apropierea locuinței tale? N-ar trebui să fim bucuroși că Dumnezeu a făcut toate aceste lucruri pentru noi?

În cele din urmă, Dumnezeu a făcut dintr-o anumită parte a pământului un loc cu totul deosebit. El a numit acest loc grădina Edenului. Aceasta era absolut perfectă. În ea totul era încântător. Iar Dumnezeu dorea ca întregul pământ să devină la fel ca această grădină frumoasă pe care o făcuse el.

Dar privește din nou imaginea acestei grădini. Știi ce a observat Dumnezeu că lipsea din ea? Să vedem.