Salt la conţinut

Salt la cuprins

RELATAREA 19

Iacob are o familie numeroasă

Iacob are o familie numeroasă

PRIVEȘTE această familie numeroasă! Aceștia sunt cei 12 fii ai lui Iacob. El are și fiice. Cunoști numele copiilor lui? Să aflăm câteva dintre aceste nume.

Lea i-a născut pe Ruben, Simeon, Levi și Iuda. Când Rahela a văzut că ea nu avea copii, s-a întristat foarte mult. Atunci ea i-a dat-o lui Iacob pe slujitoarea ei Bilha și aceasta a avut doi copii, pe Dan și pe Neftali. Apoi Lea i-a dat și ea lui Iacob pe slujitoarea ei Zilpa, iar Zilpa i-a născut pe Gad și pe Așer. În cele din urmă, Lea a mai avut doi fii, pe Isahar și pe Zabulon.

În sfârșit, Rahela a avut și ea un copil. Ea i-a pus numele Iosif. Mai târziu vom afla mai multe lucruri despre Iosif, deoarece el a devenit o persoană foarte importantă. Aceștia au fost cei 11 fii care i s-au născut lui Iacob cât timp a locuit împreună cu tatăl Rahelei, Laban.

Iacob a avut și câteva fiice, însă Biblia menționează doar numele uneia dintre ele, și anume Dina.

A sosit timpul când Iacob a hotărât să plece de la Laban și să se întoarcă în Canaan. Astfel, el și-a adunat numeroasa sa familie, precum și nenumăratele sale turme de oi și cirezi de vite și a pornit într-o lungă călătorie.

După puțin timp de la întoarcerea lui Iacob cu familia sa în Canaan, Rahela a dat naștere unui alt fiu. Evenimentul a avut loc în timp ce ei erau încă pe drum. Rahela a trecut prin momente grele și, în cele din urmă, la nașterea copilului a murit. Micuțul băiețel însă era sănătos. Iacob i-a pus numele Beniamin.

Să ținem minte numele celor doisprezece fii ai lui Iacob, deoarece întreaga națiune a lui Israel a provenit din ei. De fapt, cele 12 triburi ale Israelului poartă numele a 10 fii ai lui Iacob și numele celor doi copii ai lui Iosif. Isaac a mai trăit mulți ani după nașterea tuturor acestor băieți și trebuie să fi fost fericit să aibă atât de mulți nepoți. Dar să vedem ce s-a întâmplat cu nepoata sa Dina.