Salt la conţinut

Salt la cuprins

RELATAREA 75

Patru băieți în Babilon

Patru băieți în Babilon

REGELE Nebucadnețar îi duce în Babilon pe toți israeliții mai instruiți. După aceea, regele alege din mijlocul acestora pe cei mai frumoși și mai inteligenți tineri. Patru dintre aceștia sunt băieții pe care-i vezi în această imagine. Unul este Daniel, iar celorlalți trei, babiloneenii le-au dat numele Șadrac, Meșac și Abed-Nego.

Nebucadnețar are de gând să-i instruiască pe acești tineri pentru a sluji în palatul său. După trei ani de instruire, el îi va alege numai pe cei mai inteligenți dintre ei pentru a-l ajuta la rezolvarea problemelor. Regele dorește ca băieții să fie viguroși și sănătoși în timp ce sunt instruiți. Astfel, el le dă ordin slujitorilor săi ca toți acești băieți să primească mâncare aleasă și același vin din care bea el și familia lui.

Privește-l pe tânărul Daniel. Știi ce-i spune el lui Așpenaz, mai marele slujitorilor lui Nebucadnețar? Daniel îi spune că nu vrea să mănânce din bucatele bogate de la masa regelui. Dar Așpenaz este îngrijorat. ‘Regele a hotărât ce anume să mâncați și să beți’, spune el. ‘Iar dacă nu veți arăta la fel de sănătoși ca ceilalți tineri, s-ar putea să mă ucidă.’

Atunci Daniel se duce la îngrijitorul pe care Așpenaz l-a însărcinat să se ocupe de el și de cei trei prieteni ai săi. ‘Pune-ne la încercare zece zile, te rog’, spune el. ‘Dă-ne de mâncare legume și de băut apă. Apoi compară-ne cu ceilalți tineri care mănâncă din alimentele regelui și vezi cine arată mai bine.’

Îngrijitorul este de acord să facă această încercare. Iar când se scurg cele zece zile, Daniel și cei trei prieteni ai săi arată mai sănătoși decât toți ceilalți tineri. Astfel, îngrijitorul îi lasă să mănânce în continuare legume în locul alimentelor oferite de rege.

La sfârșitul celor trei ani, toți tinerii sunt aduși în fața lui Nebucadnețar. După ce vorbește cu toți, regele constată că Daniel și cei trei prieteni ai săi sunt cei mai inteligenți. De aceea el îi păstrează pentru a-l ajuta la palat. Și, ori de câte ori regele le pune întrebări lui Daniel, Șadrac, Meșac și Abed-Nego, sau le dă de rezolvat probleme grele, ei știu de zece ori mai mult decât oricare dintre preoții sau înțelepții de la curte.