Salt la conţinut

Salt la cuprins

RELATAREA 104

Isus se întoarce în cer

Isus se întoarce în cer

ÎN TIMP ce zilele trec, Isus se arată de mai multe ori continuatorilor săi. O dată îl văd aproape 500 de discipoli. Atunci când li se arată, știi despre ce le vorbește Isus? Despre Regatul lui Dumnezeu. Iehova l-a trimis pe Isus pe pământ ca să-i învețe pe oameni despre Regat. Iar el continuă să facă acest lucru chiar și după ce este înviat din moarte.

Îți aduci aminte ce este Regatul lui Dumnezeu? Da, Regatul este un guvern ceresc real al lui Dumnezeu, iar Isus este Cel ales de Dumnezeu pentru a fi Rege. Așa cum am văzut, prin faptul că i-a hrănit pe cei flămânzi, a vindecat bolnavi și chiar a înviat morți, Isus a demonstrat că va fi un Rege minunat.

Așadar, cum va arăta pământul când Isus va guverna ca Rege în cer timp de o mie de ani? Da, întregul pământ va fi transformat într-un minunat paradis. Nu vor mai fi războaie, nici criminalitate, nici boli, nici chiar moarte. Știm că acest lucru este adevărat, deoarece Dumnezeu a făcut pământul pentru a fi un paradis de care să se bucure oamenii. Iată de ce a creat el la început grădina Edenului. Iar Isus se va îngriji ca, în cele din urmă, să se realizeze ceea ce dorește Iehova.

Acum a sosit timpul ca Isus să se întoarcă în cer. Timp de 40 de zile el s-a arătat discipolilor săi. Așadar, ei sunt siguri că el este iarăși viu. Însă, înainte de a-și părăsi discipolii, el le spune: ‘Rămâneți în Ierusalim până veți primi spiritul sfânt’. Spiritul sfânt este forța activă a lui Dumnezeu, asemănătoare unui vânt, care îi va ajuta pe continuatorii săi să înfăptuiască voința lui Dumnezeu. În final, Isus le spune: ‘Trebuie să predicați despre mine până în cele mai îndepărtate părți ale pământului’.

După ce Isus spune aceste cuvinte, se petrece un lucru uluitor. El începe să urce spre cer așa cum poți vedea în ilustrație. Apoi un nor îl ascunde vederii lor, iar discipolii nu-l mai văd pe Isus. Isus se duce în cer și de acolo începe să guverneze asupra continuatorilor săi aflați pe pământ.