Au demonstrat oamenii de ştiinţă că omul există pe pământ de milioane de ani şi nu doar de câteva mii de ani, cum spune Biblia?

Metodele de datare folosite de oamenii de ştiinţă se bazează pe presupuneri care pot fi utile, dar care duc adesea la rezultate foarte contradictorii. Astfel, datele prezentate de ei sunt în permanenţă revizuite.

Într-o revistă se puteau citi următoarele: „«Nu-mi vine să cred ce am putut să spun cu numai un an în urmă», a declarat Richard Leakey în faţa unui auditoriu select, prezent într-o vineri seară la o conferinţă pe care a ţinut-o la Royal Institution. El a mărturisit că ideile tradiţionale pe care le susţinuse cu puţin timp înainte în serialul televizat The Making of Mankind [Facerea omenirii], transmis de BBC, erau, «după toate probabilităţile, eronate în multe domenii importante». Acum el recunoaşte în mod deosebit că cel mai îndepărtat strămoş al omului are cu mult mai puţin de 15–20 de milioane de ani, cum susţinuse în serialul televizat“. — New Scientist, 18 martie 1982, p. 695.

Din când în când sunt puse la punct noi metode de datare. În ce măsură sunt acestea demne de încredere? Referitor la una dintre aceste metode, numită datare prin termoluminiscenţă, o enciclopedie spune: „În prezent, ceea ce caracterizează în principal datarea prin termoluminiscenţă este mai degrabă speranţa decât rezultatele“ (The New Encyclopædia Britannica, 1976, Macropædia, vol. V, p. 509). Periodicul Science (28 august 1981, p. 1003) vorbeşte, printre altele, despre un schelet căruia i s-a stabilit vârsta de 70.000 de ani prin metoda racemizării aminoacizilor, în timp ce prin datarea radioactivă i s-a stabilit vârsta de 8.300–9.000 de ani.

 O altă revistă ştiinţifică spune că fizicianul Robert Gentry „consideră că toate datele stabilite prin dezintegrare radioactivă erau, după toate probabilităţile, exagerate nu doar cu câţiva ani, ci enorm de mult“. Articolul menţionează că descoperirile sale duc la concluzia că „omul se află pe pământ nu de 3,6 milioane de ani, ci s-ar putea să fi venit în existenţă doar acum câteva mii de ani“. — Popular Science (noiembrie 1979), p. 81.

Trebuie să reţinem însă că oamenii de ştiinţă consideră că vârsta pământului este mult mai mare decât a omului. Biblia nu este în dezacord cu această afirmaţie.

Vârsta oamenilor care au trăit înainte de Potop, indicată în Biblie, era calculată în ani care aveau aceeaşi durată ca în prezent?

Dacă s-ar considera că acei „ani“ echivalează cu lunile noastre, atunci Enos ar fi devenit tată la vârsta de şapte ani, iar Chenan ar fi avut doar cinci ani când i s-a născut un fiu (Gen. 5:9, 12). Evident, lucrul acesta este imposibil.

Cronologia detaliată referitoare la Potop indică durata lunilor şi a anilor din timpul acela. Comparând versetele din Geneza 7:11, 24 şi 8:3, 4 se observă că cinci luni (de la a 17-a zi a lunii a doua până la a 17-a zi a lunii a şaptea) corespundeau cu 150 de zile, adică 5 luni a câte 30 de zile. Se face o referire concretă la „luna a zecea“, precum şi la perioadele ce urmează după aceasta înainte de începerea noului an (Gen. 8:5, 6, 8, 10, 12–14). Evident, anii lor erau alcătuiţi din douăsprezece luni a câte 30 de zile. Calendarul lunar a început să fie modificat periodic în funcţie de anul solar încă din timpuri străvechi, lucru dovedit de faptul că israeliţii celebrau sărbătorile periodice ale recoltei la date fixe. Astfel, sărbătorile cădeau întotdeauna în anotimpul potrivit. — Lev. 23:39.

Să nu uităm că Dumnezeu l-a creat pe om ca să trăiască veşnic. Moartea a survenit din cauza păcatului lui Adam (Gen. 2:17; 3:17–19; Rom. 5:12). Cei care au trăit înainte de Potop erau mai aproape de perfecţiune decât noi şi de aceea trăiau mult mai mult. Dar toţi au murit înainte de a atinge vârsta de o mie de ani.

 De ce spun Martorii lui Iehova că Regatul lui Dumnezeu a fost instaurat în 1914?

Două feluri de dovezi indică acest an: 1) cronologia biblică şi 2) evenimentele din 1914 încoace, care împlinesc profeţiile. Aici vom examina cronologia. În ce priveşte împlinirea profeţiilor, vezi subiectul „Zilele din urmă“.

Citiţi Daniel 4:1–17. Versetele 20–37 arată că această profeţie a avut o împlinire în persoana regelui Nebucadneţar. Dar ea are şi o împlinire la scară mai mare. De unde ştim lucrul acesta? Versetele 3 şi 17 arată că visul pe care Dumnezeu i l-a dat lui Nebucadneţar se referă la Regatul lui Dumnezeu şi la promisiunea divină de a-l da ‘cui vrea ... celui mai umil dintre oameni’. Întreaga Biblie arată că scopul lui Iehova este ca Fiul său, Isus Cristos, să guverneze ca reprezentant al său peste neamul omenesc (Ps. 2:1–8; Dan. 7:13, 14; 1 Cor. 15:23–25; Rev. 11:15; 12:10). Felul în care Biblia îl descrie pe Isus confirmă că el a fost într-adevăr „cel mai umil dintre oameni“ (Filip. 2:7, 8; Mat. 11:28–30). Visul profetic indică, aşadar, timpul când Iehova avea să-i dea Fiului său guvernarea asupra omenirii.

Ce trebuia să aibă loc între timp? Guvernarea asupra omenirii, reprezentată de copacul şi butucul său, avea să aibă „o inimă de animal“ (Dan. 4:16). În decursul istoriei, omenirea urma să fie dominată de guverne care aveau să manifeste caracteristicile unor animale sălbatice. În zilele noastre, vulturul este simbolul Statelor Unite, leul, al Marii Britanii, iar dragonul, al Chinei. Şi Biblia foloseşte animale sălbatice ca simboluri ale guvernelor lumii şi ale întregului sistem de guvernare umană, aflat sub conducerea lui Satan (Dan. 7:2–8, 17, 23; 8:20–22; Rev. 13:1, 2). Aşa cum arată Isus în profeţia sa despre sfârşitul sistemului, Ierusalimul avea să fie ‘călcat în picioare de naţiuni până aveau să se împlinească timpurile fixate ale naţiunilor’ (Luca 21:24). „Ierusalimul“ reprezenta Regatul lui Dumnezeu, deoarece se spune că regii lui stăteau pe „tronul domniei lui Iehova“ (1 Cron. 28:4, 5; Mat. 5:34, 35). Aşadar, guvernele naţiunilor, reprezentate prin animale sălbatice, aveau să ‘calce în picioare’ dreptul Regatului lui Dumnezeu de a conduce treburile omenirii şi aveau să-şi exercite puterea sub controlul lui Satan. — Compară cu Luca 4:5, 6.

 Cât timp avea să li se permită acestor guverne să-şi exercite puterea înainte ca Iehova să-i dea lui Isus Cristos domnia? În Daniel 4:16 se spune „şapte timpuri“ („şapte ani“, BG, BO, v. 13). Biblia arată că în calcularea timpului profetic o zi echivalează cu un an (Ezec. 4:6; Num. 14:34). Aşadar, despre câte „zile“ este vorba aici? În Revelaţia 11:2, 3 se arată clar că în acea profeţie 42 de luni (trei ani şi jumătate) echivalează cu 1.260 de zile. Şapte ani reprezintă dublul acestora, adică 2.520 de zile. Aplicând regula „o zi pentru un an“, se ajunge la 2.520 de ani.

Când au început cele „şapte timpuri“? După ce Zedechia, ultimul rege al regatului prefigurativ al lui Dumnezeu, a fost înlăturat de babilonieni de la tronul din Ierusalim (Ezec. 21:25–27). În cele din urmă, la începutul lunii octombrie 607 î.e.n. a dispărut ultima urmă a suveranităţii iudaice. Atunci a fost asasinat guvernatorul iudeu Ghedalia, pus în funcţie de babilonieni, iar evreii supravieţuitori au fugit în Egipt (Ieremia, capitolele 40–43). Cronologia biblică demnă de încredere arată că acest eveniment a avut loc cu 70 de ani înainte de anul 537 î.e.n., an în care evreii s-au întors din exil, adică pe la începutul lunii octombrie 607 î.e.n. (Ier. 29:10; Dan. 9:2; pentru informaţii suplimentare, vezi cartea „Să vină Regatul tău“, paginile 186–189).

Prin ce calcul se ajunge deci la anul 1914? Dacă se numără 2.520 de ani de la începutul lunii octombrie 607 î.e.n., se ajunge la începutul lunii octombrie 1914 e.n., aşa cum arată chenarul.

 CALCULAREA CELOR „ŞAPTE TIMPURI“

„Şapte timpuri“ = 7 x 360 = 2.520 de ani

Un „timp“ sau un an biblic = 12 x 30 de zile = 360 (Rev. 11:2, 3; 12:6, 14)

În împlinirea celor „şapte timpuri“, fiecare zi echivalează cu un an (Ezec. 4:6; Num. 14:34)

De la începutul lunii octombrie 607 î.e.n. până la 31 decembrie 607 î.e.n. = 1/4 ani

De la 1 ianuarie 606 î.e.n. până la 31 decembrie anul 1 î.e.n. = 606 ani

De la 1 ianuarie anul 1 e.n. până la 31 decembrie 1913 = 1.913 ani

De la 1 ianuarie 1914 până la începutul lunii octombrie 1914 = 3/4 ani

Total: 2.520 de ani

Ce s-a întâmplat atunci? Iehova i-a încredinţat Fiului său glorificat în ceruri, Isus Cristos, domnia asupra omenirii. — Dan. 7:13, 14.

Atunci de ce există încă atâta răutate pe pământ? După întronarea lui Cristos, Satan şi demonii lui au fost aruncaţi din cer pe pământ (Rev. 12:12). Odată devenit Rege, Cristos nu a trecut imediat la distrugerea celor ce au refuzat să recunoască suveranitatea lui Iehova şi propriul său rol de Mesia, ci, aşa cum profeţise chiar el, trebuia să se facă o lucrare de predicare mondială (Mat. 24:14). Aceasta duce la separarea oamenilor din toate naţiunile: cei care se vor dovedi drepţi vor primi viaţă veşnică, iar cei răi vor avea parte de o tăiere veşnică în moarte (Mat. 25:31–46). Între timp trebuiau să apară situaţiile extrem de critice profeţite pentru „zilele din urmă“. Aşa cum se arată la subiectul „Zilele din urmă“, aceste evenimente se împlinesc din 1914. Toate lucrurile profeţite de Isus vor avea loc, inclusiv ‘necazul cel mare’ în care se va pune capăt actualei lumi rele. — Mat. 24:21, 22.

Când va veni sfârşitul acestei lumi rele?

Isus a răspuns: „Ziua şi ora aceea nimeni nu le ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl“. Dar el a mai spus: „Adevărat vă spun că această generaţie nu va trece nicidecum până nu se vor întâmpla toate aceste lucruri“. — Mat. 24:36, 34.

De asemenea, după ce sunt amintite evenimentele ce urmau să aibă loc după instaurarea Regatului lui Isus Cristos în 1914, Revelaţia 12:12 adaugă: „De aceea, bucuraţi-vă, ceruri şi voi, care locuiţi în ele! Dar vai de voi, pământ şi mare, pentru că Diavolul a coborât la voi cuprins de o mânie mare, ştiind că nu mai are decât puţin timp!“