Este evoluţia dovedită ştiinţific?

„Metoda ştiinţifică“ este descrisă astfel: Fenomenul este supus observaţiei; pe baza observaţiilor este formulată o teorie care ar putea fi adevărată; teoria este verificată cu ajutorul altor observaţii şi experimente şi se verifică dacă previziunile bazate pe teorie se confirmă. Este aplicată această metodă de cei ce cred în învăţătura evoluţionistă şi o predau?

Astronomul Robert Jastrow a spus: „Spre regretul lor, [savanţii] nu pot da niciun răspuns clar, deoarece chimiştii au eşuat în toate încercările lor de a reproduce experimentele naturii în ce priveşte crearea vieţii din materie nevie. Oamenii de ştiinţă nu ştiu cum s-a petrecut lucrul acesta“. — The Enchanted Loom: Mind in the Universe (New York, 1981), p. 19.

Evoluţionistul Loren Eiseley a recunoscut: „După ce le-a făcut reproşuri teologilor că s-au bazat pe mit şi pe miracol, ştiinţa se vedea pusă în trista situaţie de a trebui să-şi creeze propria mitologie, şi anume să presupună că ceea ce, după eforturi îndelungate, nu s-a putut dovedi că se produce astăzi s-ar fi produs la naşterea lumii“. — The Immense Journey (New York, 1957), p. 199.

O revistă britanică făcea observaţia că „tot mai mulţi oameni de ştiinţă, în special evoluţionişti, ... susţin că teoria evoluţionistă a lui Darwin nu este o teorie cu adevărat ştiinţifică ... Mulţi dintre aceşti critici au cele mai înalte titluri academice“. — New Scientist, 25 iunie 1981, p. 828.

Fizicianul H. S. Lipson a spus: „Singura explicaţie plauzibilă este creaţia. Ştiu că lucrul acesta le repugnă fizicienilor şi, de altfel, şi mie, dar nu trebuie să respingem o teorie întemeiată pe fapte concrete doar pentru că nu ne  place“ (sublinierea noastră). — Physics Bulletin, 1980, vol. XXXI, p. 138.

Există unitate de opinie în rândul evoluţioniştilor? Cum influenţează lucrul acesta modul în care priviţi învăţătura lor?

Cu ocazia centenarului cărţii lui Darwin intitulate Originea speciilor (Londra, 1956) s-a publicat o ediţie specială a acestei lucrări în prefaţa căreia se spune: „După cum se ştie, între biologi există o mare divergenţă nu numai cu privire la cauzele evoluţiei, ci şi cu privire la mecanismul ei. Această divergenţă este cauzată de faptul că dovezile nu sunt satisfăcătoare şi nu permit să se ajungă la o concluzie sigură. Este deci normal şi drept să le atragem atenţia nespecialiştilor asupra dezacordurilor cu privire la evoluţie“. — Prefaţă de W. R. Thompson, pe atunci director al Commonwealth Institute of Biological Control, Ottawa, Canada.

„La un secol de la moartea lui Darwin nu avem nici cea mai vagă idee demonstrabilă sau măcar plauzibilă despre modul în care s-a produs în realitate evoluţia, fapt care a dus în ultimii ani la o extraordinară serie de bătălii asupra problemei în ansamblu ... Între evoluţionişti există aproape un război făţiş, fiecare grupare (evoluţionistă) recomandând o nouă modificare.“ — C. Booker (redactor la Times din Londra), The Star (Johannesburg), 20 aprilie 1982, p. 19.

O revistă ştiinţifică a declarat: „Evoluţia ... este atacată nu numai de creştinii fundamentalişti. Ea este contestată chiar şi de savanţi renumiţi. Dezacordurile dintre paleontologi, savanţi care studiază dovezile fosile, sunt din ce în ce mai mari“. — Discover, octombrie 1980, p. 88.

Ce susţin dovezile fosile?

Darwin a recunoscut: „Dacă multe specii ... ar fi apărut dintr-o dată, lucrul acesta ar fi fatal pentru teoria evoluţiei“ (Originea speciilor, New York, 1902, partea a II-a, p. 83). Indică dovezile că a existat o dezvoltare treptată,  aşa cum susţine evoluţia, sau, mai degrabă, că „multe specii“ au apărut în acelaşi timp?

Au fost găsite suficiente fosile pentru a se putea trage o concluzie corectă?

Porter Kier, cercetător la Smithsonian Institution, afirmă: „În muzeele din întreaga lume există o sută de milioane de fosile, toate catalogate şi identificate“ (New Scientist, 15 ianuarie 1981, p. 129). O altă lucrare adaugă: „Cu ajutorul fosilelor, paleontologii ne pot oferi acum o excelentă imagine a vieţii din erele trecute“. — A Guide to Earth History, de Richard Carrington, ediţia Mentor (New York, 1956), p. 48.

Ce dezvăluie dovezile fosile?

Un periodic făcea remarca: „Teoria lui Darwin [cu privire la evoluţie] a fost pusă întotdeauna în strânsă legătură cu dovezile fosile şi, probabil, cei mai mulţi oameni presupun că fosilele oferă o bază foarte importantă pentru argumentaţia generală în favoarea interpretărilor darwiniste privitoare la istoria vieţii. Din nefericire, lucrul acesta nu este câtuşi de puţin adevărat. ... Informaţiile furnizate de geologie nu au oferit nici atunci şi nu oferă nici acum un lanţ continuu care să indice o evoluţie lentă şi progresivă“. — Bulletin, publicat de Field Museum of Natural History din Chicago, ianuarie 1979, vol. L, nr. 1, p. 22, 23.

O altă lucrare spune: „De la începutul perioadei cambriene şi pe parcursul a aproximativ zece milioane de ani, toate grupurile principale de nevertebrate cu schelet şi-au făcut apariţia în cel mai spectaculos şi mai diversificat mod înregistrat vreodată pe planeta noastră“. — A View of Life, de S. E. Luria, S. J. Gould şi Sam Singer (California, 1981), p. 649.

Paleontologul Alfred Romer a scris: „Mai jos [de cambrian] există straturi sedimentare groase în care ar fi de aşteptat să se găsească strămoşii formelor cambriene. Noi însă nu îi găsim; aceste straturi mai vechi sunt lipsite de urme de viaţă, aşa că, în mod raţional, s-ar putea spune că tabloul general este în armonie cu ideea unei creaţii speciale la începutul cambrianului“. — Natural History, octombrie 1959, p. 467.

 Zoologul Harold Coffin a afirmat: „Dacă ipoteza unei evoluţii progresive, de la simplu la complex, este corectă, ar fi trebuit să se găsească strămoşii acestor creaturi vii pe deplin dezvoltate, apărute în cambrian. Dar n-au fost găsiţi şi oamenii de ştiinţă recunosc că sunt puţine şanse să fie găsiţi vreodată. Dacă ne bazăm numai pe fapte şi pe ceea ce s-a descoperit cu adevărat în pământ, atunci teoria potrivit căreia marile forme de viaţă sunt rezultatul unui act de creaţie brusc concordă cel mai bine cu faptele“. — Liberty, septembrie/octombrie 1975, p. 12.

Carl Sagan, în cartea sa Cosmos, recunoaşte deschis că „ceea ce dezvăluie fosilele ar putea fi compatibil cu ideea existenţei unui Mare Creator“ (New York, 1980), p. 29.

Este posibil ca procesul evolutiv să fi avut loc în urma mutaţiilor, adică a modificărilor drastice şi bruşte la nivelul genelor?

O revistă afirmă: „Revizioniştii evoluţiei cred că mutaţiile din principalele gene reglatoare sunt chiar picamărul genetic de care are nevoie teoria lor, care susţine evoluţia prin salturi“. Totodată, conform aceleiaşi reviste, zoologul englez Colin Patterson a recunoscut: „Orice speculaţie este permisă. Nu ştim nimic despre aceste gene reglatoare principale“ (Science Digest, februarie 1982, p. 92). Altfel spus, nicio dovadă nu sprijină această teorie.

Într-o enciclopedie se spune: „Faptul că majoritatea mutaţiilor sunt dăunătoare organismului pare greu de împăcat cu ideea că mutaţiile furnizează materialul necesar evoluţiei. Într-adevăr, mutaţiile prezentate în manualele de biologie sunt o colecţie de malformaţii şi de monstruozităţi. Ele par a fi mai degrabă un proces distructiv decât unul constructiv“. — The Encyclopedia Americana (1977), vol. X, p. 742.

Ce putem spune despre oamenii-maimuţă prezentaţi în manualele şcolare, în enciclopedii şi în muzee?

„Carnea şi părul acestui gen de reconstituiri sunt rodul imaginaţiei. ... Culoarea pielii; culoarea, forma şi  distribuţia părului; trăsăturile; faţa — despre acestea nu ştim absolut nimic cu privire la oamenii preistorici.“ — The Biology of Race, de James C. King (New York, 1971), p. 135, 151.

„Marea majoritate a reprezentărilor artistice se bazează mai mult pe imaginaţie decât pe fapte. ... Artiştii trebuie să creeze ceva care să se situeze între maimuţă şi fiinţa umană. Cu cât un exemplar este considerat mai vechi, cu atât i se dă o înfăţişare mai apropiată de cea a maimuţei.“ — Science Digest, aprilie 1981, p. 41.

„Aşa cum începem să învăţăm că oamenii primitivi nu erau neapărat nişte sălbatici, tot aşa trebuie să înţelegem şi că oamenii din epoca glacială nu erau nici brute, nici semimaimuţe, nici cretini. Iată de ce aşa-zisele reconstituiri ale omului de Neandertal sau ale pitecantropului sunt absolut stupide.“ — Man, God and Magic, de Ivar Lissner (New York, 1961), p. 304.

Nu prezintă manualele evoluţia ca pe un fapt?

„Mulţi savanţi cedează tentaţiei de a fi dogmatici. ... De repetate ori, problema originii speciilor a fost prezentată ca fiind definitiv rezolvată. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr. ... Dar tendinţa de a fi dogmatici persistă şi nu aduce niciun serviciu cauzei ştiinţei.“ — The Guardian, Londra, 4 decembrie 1980, p. 15.

Este însă raţional să credem că toate lucrurile de pe pământ au fost create în şase zile?

Unele grupări religioase susţin că Dumnezeu a creat totul în şase zile de 24 de ore. Dar Biblia nu susţine lucrul acesta.

În Geneza 1:3–31 se arată cum a pregătit Dumnezeu pământul, care exista deja, pentru a putea fi locuit de om. Relatarea arată că lucrul acesta s-a petrecut într-o perioadă de şase zile, dar nu spune că erau zile de 24 de ore. Şi în limba română cuvântul „zi“ poate indica o perioadă mai lungă, ca în expresia „în ziua de azi“. La fel, Biblia foloseşte deseori cuvântul „zi“ pentru a indica o perioadă lungă (compară cu 2 Petru 3:8). Astfel, este foarte raţional să  credem că ‘zilele’ din primul capitol al Genezei au avut o durată de mii de ani.

Pentru mai multe detalii, vezi pagina 88.

„Eu cred în evoluţie“

Aţi putea răspunde: „Ce credeţi, a avut Dumnezeu vreun rol în aceasta sau consideraţi că, de la apariţia ei, viaţa n-a fost altceva decât o chestiune de hazard?“ (Continuaţi discuţia în funcţie de răspunsul interlocutorului.)

Sau aţi putea spune: „Nu am fi realişti dacă am respinge un lucru al cărui fundament ştiinţific este dovedit cu claritate, nu-i aşa? ... Privitor la aceasta, aş dori să vă citesc câteva comentarii foarte interesante ale unor savanţi“. (Folosiţi informaţiile de la subtitlul „Este evoluţia dovedită ştiinţific?“, de la paginile 125, 126, sau pe cele de la pagina 126, la subtitlul „Există unitate de opinie în rândul evoluţioniştilor?“)

Altă posibilitate: „Dacă o învăţătură este ferm susţinută de dovezi, este normal s-o acceptăm, nu-i aşa? ... Îmi aduc aminte că în manualele mele şcolare erau imagini ale unor fosile despre care se presupunea că ar confirma evoluţia. Dar de atunci am citit multe comentarii interesante ale unor savanţi cu privire la dovezile fosile. Cartea aceasta conţine unele dintre ele“. (Folosiţi materialul de la paginile 126, 127, la subtitlul „Ce susţin dovezile fosile?“)

Sugestie suplimentară: „Sunt sigur(ă) că vreţi să priviţi lucrurile realist. ... Şi eu la fel“. Apoi aţi putea adăuga: „Dacă aş merge pe câmp şi aş descoperi nişte grinzi şi nişte blocuri de piatră aşezate în aşa fel încât formează o casă, nu ar fi limpede că cineva a trecut pe acolo înaintea mea şi a construit acea casă? ... Ar fi logic să trag concluzia că florile din jurul casei nu sunt decât rodul întâmplării? Dacă aş gândi aşa, ar trebui să examinez îndeaproape aceste flori şi să observ structura lor complexă, deoarece se ştie că acolo unde este un proiect este şi un proiectant. Lucrul acesta îl spune Biblia în Evrei 3:4“.

 Sau aţi putea răspunde (unei persoane în vârstă): „Una dintre ideile de bază ale evoluţiei este că ei i se datorează progresul omului, dezvoltarea lui până la nivelul la care se află astăzi, nu-i aşa?“ Apoi aţi putea adăuga: 1) „Dumneavoastră aveţi experienţă de viaţă. Vă amintiţi cum era lumea când eraţi copil? Erau atâtea crime ca astăzi? ... Eraţi nevoit să ţineţi în permanenţă uşa încuiată? ... Nu sunteţi de părere că atunci oamenii se interesau de vecinii lor şi de oamenii în vârstă mai mult decât astăzi? ... Prin urmare, în pofida progresului remarcabil din domeniul tehnologiei, se pare că oamenii au pierdut unele dintre calităţile cele mai importante. De ce oare?“ 2) „Aceste realităţi ale vieţii pe care le vedem cu toţii corespund cu ceea ce spune Biblia în Romani 5:12 ... În realitate, nu a fost o evoluţie, ci o degenerare.“ 3) „Biblia arată însă că situaţia se va schimba (Dan. 2:44; Rev. 21:3, 4).“

„Cred că Dumnezeu l-a creat pe om prin intermediul evoluţiei“

Aţi putea răspunde: „Am avut ocazia să vorbesc şi cu alţi oameni care credeau la fel. Înseamnă că aveţi o credinţă puternică în Dumnezeu. ... Credinţa ocupă, probabil, primul loc în viaţa dumneavoastră şi, pe baza ei, evaluaţi toate celelalte lucruri, nu-i aşa? ... Şi eu fac la fel“. Apoi aţi putea adăuga: 1) „Însă, dacă lucrurile în care cred sunt adevărate, ele nu trebuie să fie în contradicţie cu faptele demonstrate ştiinţific. De asemenea, ştiu că nu este înţelept să ignor ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu îşi cunoaşte mult mai bine lucrările decât oricare dintre noi. M-a impresionat ce spune Biblia, Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, în Geneza 1:21 (scoateţi în evidenţă expresia «după specia lor»)“. 2) „Apoi, în Geneza 2:7 se spune că Dumnezeu l-a făcut pe om nu din animalele care existau deja, ci din ţărână.“ 3) „Iar din versetele 21 şi 22 aflăm că Eva nu a fost făcută din vreun animal, ci materialul de bază a fost o coastă a lui Adam.“

Sau aţi putea spune: (După ce s-a stabilit o bază comună, cum s-a arătat mai sus . . .) „Unii spun că relatarea biblică despre Adam este o simplă alegorie. Dacă ar fi aşa,  la ce concluzie am ajunge?“ 1) „Să observăm însă ce se spune în Romani 5:19: «Aşa cum prin neascultarea aceluia singur [Adam] mulţi au ajuns păcătoşi, tot aşa şi prin ascultarea acestuia singur [Isus Cristos] mulţi vor ajunge drepţi». La fel, în 1 Corinteni 15:22 se spune: «Aşa cum toţi mor prin Adam, tot aşa toţi vor fi readuşi la viaţă prin Cristos». Însă, dacă ‘acel singur’ Adam nu a existat, atunci nici nu se poate spune că a păcătuit. Dacă el n-a păcătuit şi nu le-a transmis în mod ereditar descendenţilor săi păcatul, atunci nu era nevoie să vină Cristos şi să-şi dea viaţa pentru omenire. Şi, dacă Cristos nu şi-a dat viaţa pentru noi, atunci, în afara acestor puţini ani de viaţă, nu mai avem nicio perspectivă de viitor. Aceasta ar însemna că creştinismul nu are niciun sens.“ 2) „Totuşi, creştinismul conţine cele mai înalte principii morale care ar putea exista. Ar fi posibil ca cele mai nobile învăţături despre adevăr şi corectitudine să fi provenit dintr-un lucru total fals?“ (Vezi şi paginile 25–27, la subiectul „Adam şi Eva“.)

„Dar unii oameni cu instruire superioară cred în evoluţie“

Aţi putea răspunde: „Este adevărat. Dar am constatat că între susţinătorii evoluţiei există mari divergenţe. (Daţi exemple de la pagina 126.) Aşadar, trebuie să examinăm personal dovezile pentru a vedea dacă trebuie să credem în evoluţie sau în creaţie“.

Sau aţi putea spune: „Este adevărat. Dar am remarcat că alţi oameni cu instruire superioară nu cred în ea“. Apoi aţi putea adăuga: 1) „Cum se explică această deosebire de vederi? Toţi dispun de aceleaşi informaţii. Să fie o chestiune de interese? Probabil“. 2) „Cum am putea decide pe cine să credem? Ei bine, dacă analizăm fiecare dintre cele două grupuri (fără să criticăm pe cineva anume), care vi se pare mai onest: cel care crede că omul a fost creat de Dumnezeu şi că trebuie să-i dea socoteală sau cel care crede că omul este un produs al întâmplării şi că nu trebuie să dea socoteală nimănui, ci doar lui însuşi?“ 3) „Aşadar, trebuie să examinăm personal dovezile referitoare la evoluţie şi creaţie, ca să ştim care anume răspunde în modul cel mai satisfăcător la întrebarea: Cum a apărut viaţa?“