Am existat noi în domeniul spiritual înainte de a ne naşte ca oameni?

Ioan 8:23: „[Isus Cristos le-a zis:] «Voi sunteţi din domeniile de jos, eu sunt din domeniile de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta, eu nu sunt din lumea aceasta»“. (Isus venea din domeniul spiritual, dar, după cum a spus el, nu aşa au stat lucrurile cu alţi oameni.)

Rom. 9:10–12: „Rebeca a conceput gemeni ... pe când aceştia nu se născuseră încă şi nu făcuseră nici bine, nici rău, pentru ca să se vadă că scopul lui Dumnezeu privind alegerea nu depinde de lucrări, ci de Cel ce cheamă, ei i s-a zis: «Cel mai mare va fi sclavul celui mai mic»“. (Bineînţeles, dacă gemenii Iacob şi Esau ar fi trăit înainte într-un domeniu spiritual, şi-ar fi făcut deja acolo o reputaţie pe baza conduitei lor, nu-i aşa? Dar ei nu au avut o astfel de reputaţie decât după naşterea lor ca oameni.)

Toţi cei buni merg la cer?

Fap. 2:34: „David [pe care Biblia îl descrie drept «un om după inima lui Iehova»] n-a urcat la ceruri“.

Mat. 11:11: „Adevărat vă spun că printre cei născuţi din femei nu s-a ridicat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul, dar cel mai mic în regatul cerurilor este mai mare decât el“. (Aşadar, Ioan nu a mers la cer când a murit.)

 Ps. 37:9, 11, 29: „Fiindcă răufăcătorii vor fi nimiciţi, dar cei ce speră în Iehova vor stăpâni pământul ... Cei smeriţi vor stăpâni pământul şi îşi vor găsi desfătarea în belşug de pace. Cei drepţi vor moşteni pământul şi vor locui pentru totdeauna pe el“.

Dacă Adam nu ar fi păcătuit, ar fi mers în cele din urmă la cer?

Gen. 1:26: „Şi Dumnezeu a mai zis: «Să facem om după chipul şi asemănarea noastră; ei să stăpânească peste peştii mării, peste creaturile zburătoare ale cerurilor, peste animalele domestice, peste tot pământul şi peste toate celelalte creaturi care se mişcă pe pământ»“. (Aşadar, scopul lui Dumnezeu cu privire la Adam era ca acesta să îngrijească pământul şi animalele de pe el. Nimic nu dă de înţeles că el avea să meargă la cer.)

Gen. 2:16, 17: „Iehova Dumnezeu i-a dat omului următoarea poruncă: «Din orice pom din grădină poţi să mănânci pe săturate. Dar din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, în mod sigur vei muri»“. (Scopul iniţial al lui Dumnezeu nu era ca într-o zi omul să moară. Porunca lui Dumnezeu citată aici arată că El l-a avertizat pe om cu privire la conduita care l-ar fi dus la moarte. Moartea urma să fie pedeapsa pentru neascultare şi nicidecum calea spre o viaţă mai bună în cer. Ascultarea urma să fie răsplătită cu viaţă fără sfârşit, viaţă eternă, în Paradisul pe care Dumnezeu i-l dăduse omului. Vezi şi Isaia 45:18.)

Trebuie omul să meargă la cer pentru a avea un viitor cu adevărat fericit?

Ps. 37:11: „Cei smeriţi vor stăpâni pământul şi îşi vor găsi desfătarea în belşug de pace“.

Rev. 21:1–4: „Am văzut un cer nou şi un pământ nou ... Am auzit un glas puternic de la tron care zicea: «Iată! Cortul lui Dumnezeu este cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi popoarele sale. Şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi. Nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile de odinioară au trecut»“.

 Mica 4:3, 4: „Nu vor mai ridica sabia, naţiune contra naţiune, şi nu vor mai învăţa războiul. Fiecare va sta sub viţa lui şi sub smochinul lui şi nimeni nu-i va face să tremure, căci gura lui Iehova al armatelor a vorbit“.

A deschis Isus calea spre cer pentru aceia care au murit înaintea lui?

Care este sensul afirmaţiei din 1 Petru 3:19, 20? „[După învierea sa, Isus s-a dus în spirit] să le predice spiritelor din închisoare, care fuseseră neascultătoare odinioară, când răbdarea lui Dumnezeu aştepta în zilele lui Noe, când se construia arca, în care puţini, adică opt suflete [suflete, BC, BG, BO, BS, SS 1874, Carol II, NTP; persoane, NTÎT] au fost salvaţi prin apă“. (Erau aceste ‘spirite din închisoare’ sufletele oamenilor care au refuzat să asculte ceea ce a predicat Noe înainte de Potop şi li se deschidea acum calea spre cer? Comparând 2 Petru 2:4 şi Iuda 6 cu Geneza 6:2–4, înţelegem că aceste spirite erau fiii îngereşti ai lui Dumnezeu care s-au materializat şi s-au căsătorit în zilele lui Noe. În 1 Petru 3:19, 20, termenul grecesc pentru ‘spirite’ este pneúmasin, în timp ce cuvântul tradus prin „suflete“ este psykhái. Acele ‘spirite’ nu erau suflete dematerializate, ci îngeri neascultători; ‘sufletele’ menţionate aici erau persoane vii, oameni, adică Noe şi familia sa. Aşadar, ceea ce li s-a predicat „spiritelor din închisoare“ era un mesaj de condamnare.)

Care este sensul textului din 1 Petru 4:6? „De fapt, pentru aceasta le-a fost anunţată vestea bună şi morţilor: ca ei să fie judecaţi potrivit oamenilor în ce priveşte carnea, dar să trăiască potrivit lui Dumnezeu în ce priveşte spiritul.“ (Erau oare ‘morţii’ aceştia oameni care au murit înaintea lui Cristos? Aşa cum s-a arătat deja, ei nu sunt ‘spiritele din închisoare’. Spiritele acelea erau îngeri neascultători. De altfel, predicarea nu le-ar fi adus niciun folos oamenilor morţi în sens fizic, fiindcă, aşa cum se spune în Eclesiastul 9:5, ei „nu sunt conştienţi de nimic“, iar Psalmul 146:4 adaugă că la moarte „pier şi gândurile“ omului. Iar în Efeseni 2:1–7, 17 se face referire la persoane moarte în sens spiritual, dar care au venit la viaţă în sens spiritual prin acceptarea veştii bune.)

 Arată „Noul Testament“ că viaţa cerească este speranţa tuturor creştinilor?

Ioan 14:2, 3: „În casa Tatălui meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus, fiindcă mă duc să vă pregătesc un loc. Şi, dacă mă duc să vă pregătesc un loc, vin din nou şi vă voi primi acasă la mine, pentru ca, acolo unde sunt eu, să fiţi şi voi“. (Aici Isus arată că apostolii săi fideli, cărora le vorbea, vor fi în cele din urmă cu el în „casa“ Tatălui său, în cer. Dar aici el nu spune câţi vor mai merge la cer.)

Ioan 1:12, 13: „Dar tuturor celor ce l-au primit [pe Isus], el le-a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu, fiindcă au manifestat credinţă în numele său. Ei nu s-au născut din sânge, nici din voinţa cărnii, nici din voinţa omului, ci din Dumnezeu“. (Aşa cum reiese din versetul 11, contextul se referă la „ai lui“, adică la poporul lui Isus, evreii. Toţi aceia care l-au primit când a venit la ei în secolul întâi au devenit copii ai lui Dumnezeu cu perspectiva vieţii cereşti. Întrucât verbele sunt la timpul trecut, pasajul acesta nu se referă la toţi oamenii care au devenit creştini de atunci încoace.)

Rom. 8:14, 16, 17: „Căci toţi cei ce sunt conduşi de spiritul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Spiritul însuşi depune mărturie împreună cu spiritul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Deci dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: da, moştenitori ai lui Dumnezeu, dar comoştenitori cu Cristos, cu condiţia să suferim împreună cu el ca să fim şi glorificaţi împreună cu el“. (Este adevărat că pe vremea când au fost scrise aceste ­cuvinte toţi cei conduşi de spiritul lui Dumnezeu erau fii ai lui Dumnezeu care aveau speranţa de a fi glorificaţi cu Cristos. Dar lucrurile nu au stat întotdeauna aşa. În Luca 1:15 se spune că Ioan Botezătorul avea să fie plin de spirit sfânt, dar în Matei 11:11 se arată clar că el nu va avea parte de gloria Regatului ceresc. La fel, după strângerea moştenitorilor Regatului ceresc aveau să existe alţii care, deşi urmau să-i slujească lui Dumnezeu ca discipoli ai Fiului său, nu urmau să aibă parte de gloria cerească.)

 Ce versete din „Noul Testament“ arată că unii creştini vor primi ca recompensă viaţa veşnică pe pământ?

Mat. 5:5: „Fericiţi sunt cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!“

Mat. 6:9, 10: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, să fie sfinţit numele tău. Să vină regatul tău. Să se facă voinţa ta, precum în cer, aşa şi pe pământ“. (Care este voinţa lui Dumnezeu cu privire la pământ? Ce se arată în Geneza 1:28 şi în Isaia 45:18?)

Mat. 25:31–33, 40, 46: „Când va sosi Fiul omului în gloria sa cu toţi îngerii, atunci se va aşeza pe tronul său glorios. Toate naţiunile vor fi adunate înaintea sa şi el îi va separa pe oameni unii de alţii, aşa cum separă un păstor oile de capre. Şi va pune oile la dreapta sa, iar caprele la stânga sa. ... Regele le va zice [oilor]: «Adevărat vă spun: Întrucât i-aţi făcut lucrul acesta unuia din cei mai mici dintre aceşti fraţi ai mei, mie mi l-aţi făcut». Şi aceştia [caprele] vor merge la tăiere veşnică, dar cei drepţi [oile] la viaţă veşnică“. (Să observăm că aceste ‘oi’ nu sunt fraţii Regelui, care sunt „părtaşi la chemarea cerească“ [Evr. 2:10—3:1]. Aceste persoane asemănătoare oilor aveau să fie în viaţă când Cristos avea să stea pe tronul său şi când unii dintre ‘fraţii’ săi aveau încă să suporte încercări pe pământ.)

Ioan 10:16: „Şi mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, iar ele vor asculta glasul meu şi vor fi o singură turmă cu un singur păstor“. (Cine sunt aceste „alte oi“? Sunt continuatori ai Păstorului cel bun, Isus Cristos, dar nu sunt în staulul „noului legământ“ şi nu au speranţa vieţii cereşti. Cu toate acestea, ei se află în relaţii strânse cu cei ce sunt în staulul acela.)

2 Pet. 3:13: „Dar, potrivit promisiunii sale, noi aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, iar în ele va locui dreptatea“ (vezi şi Revelaţia 21:1–4).

Rev. 7:9, 10: „După aceste lucruri [după ce apostolul Ioan a văzut numărul complet al celor „sigilaţi“, care au fost „cumpăraţi de pe pământ“ pentru a fi cu Cristos pe muntele Sion ceresc; vezi Revelaţia 7:3, 4; 14:1–3] m-am  uitat şi iată: o mare mulţime, pe care nimeni nu putea s-o numere, din toate naţiunile, triburile, popoarele şi limbile, stând în picioare înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în robe albe şi având ramuri de palmier în mâini. Ei strigau cu glas tare, zicând: «Salvarea o datorăm Dumnezeului nostru, care stă pe tron, şi Mielului!»“

Conform Bibliei, câte persoane se bucură de speranţa vieţii cereşti?

Luca 12:32: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit de cuviinţă să vă dea regatul!“

Rev. 14:1–3: „M-am uitat şi iată că Mielul [Isus Cristos] stătea pe muntele Sion [în cer; vezi Evrei 12:22–24] şi cu el erau o sută patruzeci şi patru de mii care aveau scrise pe frunte numele său şi numele Tatălui său. ... Ei cântă un fel de cântare nouă ... Nimeni nu putea să înveţe această cântare decât cei o sută patruzeci şi patru de mii care au fost cumpăraţi de pe pământ“.

Cei 144 000 sunt numai iudei naturali?

Rev. 7:4–8: „Şi am auzit numărul celor sigilaţi: o sută patruzeci şi patru de mii, sigilaţi din toate triburile fiilor lui Israel: ... Iuda ... Ruben ... Gad ... Aşer ... Neftali ... Manase ... Simeon ... Levi ... Isahar ... Zabulon ... Iosif ... Beniamin“. (Acestea nu puteau fi triburile Israelului natural, deoarece nu a existat niciodată un trib al lui Iosif. În plus, triburile lui Efraim şi Dan nu sunt incluse în această enumerare, iar leviţii, care fuseseră puşi deoparte pentru serviciul de la templu, nu erau socotiţi printre cele douăsprezece triburi. Vezi Numerele 1:4–16.)

Rom. 2:28, 29: „Căci iudeu nu este cel ce e aşa pe dinafară şi circumcizie nu este cea dinafară, din carne, ci iudeu este cel ce e aşa pe dinăuntru, iar circumcizia lui este aceea a inimii, prin spirit şi nu printr-un cod scris. Lauda acestuia vine nu de la oameni, ci de la Dumnezeu“.

Gal. 3:26–29: „De fapt, toţi sunteţi fiii lui Dumnezeu prin credinţa voastră în Cristos Isus. ... Nu există nici iudeu, nici grec, nu există nici sclav, nici om liber, nu există nici bărbat, nici femeie, pentru că toţi sunteţi una în unitate cu Cristos Isus. Mai mult, dacă sunteţi ai lui Cristos, sunteţi  într-adevăr sămânţa lui Avraam, moştenitori potrivit promisiunii“.

Numărul 144 000 este doar simbolic?

Pentru a afla răspunsul, să observăm că, după ce este menţionat numărul exact de 144 000, în Revelaţia 7:9 se face referire la „o mare mulţime, pe care nimeni nu putea s-o numere“. Dacă numărul 144 000 nu ar fi literal, n-ar avea sens să fie prezentat în contrast cu ‘marea mulţime’. Faptul că este un număr literal reiese şi din cuvintele lui Isus privitoare la Regatul cerurilor consemnate în Matei 22:14: „Căci mulţi sunt invitaţi, dar puţini aleşi“.

Merge oare la cer şi ‘marea mulţime’ menţionată în Revelaţia 7:9, 10?

Spre deosebire de cei 144 000, despre membrii marii mulţimi nu se spune în Revelaţia că „au fost cumpăraţi de pe pământ“ pentru a fi cu Cristos pe muntele Sion ceresc. — Rev. 14:1–3.

Faptul că ‘stau în picioare înaintea tronului şi înaintea Mielului’ nu înseamnă neapărat că se află într-un loc anume, ci, mai degrabă, că se află într-o stare de aprobare (compară cu Revelaţia 6:17; Luca 21:36). Expresia „înaintea tronului“ (în greacă enópion tou thrónou; literalmente „sub privirea tronului“) nu înseamnă că sunt în cer. Poziţia lor este pur şi simplu „sub privirea“ lui Dumnezeu, care ne spune că el îi priveşte din cer pe fiii oamenilor. — Ps. 11:4; compară cu Matei 25:31–33; Luca 1:74, 75; Faptele 10:33.

‘Marea mulţime din cer’ menţionată în Revelaţia 19:1, 6 nu este aceeaşi cu ‘marea mulţime’ din Revelaţia 7:9. Despre marea mulţime din cer nu se spune că este formată din „toate naţiunile“ sau că îi atribuie Mielului salvarea lor; aceştia sunt îngeri. Expresia „marea mulţime“ este folosită în Biblie în contexte diferite. — Mar. 5:24; 6:34; 12:37.

Ce vor face în cer aceia care vor merge acolo?

Rev. 20:6: „Ei vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor domni ca regi cu el în cei o mie de ani“ (vezi şi Daniel 7:27).

 1 Cor. 6:2: „Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?“

Rev. 5:10: „Ai făcut din ei un regat şi preoţi pentru Dumnezeul nostru; şi ei vor domni ca regi peste [pe, BC, BG, BS, SS 1874] pământ“. (Acelaşi cuvânt grecesc şi aceeaşi structură gramaticală se găsesc şi în Revelaţia 11:6. Acolo BG, BS şi SS 1874 îl traduc cu „peste“: „peste ape“.)

Cine îi alege pe cei ce merg la cer?

2 Tes. 2:13, 14: „Suntem datori să-i mulţumim neîncetat lui Dumnezeu pentru voi, fraţi iubiţi de Iehova, fiindcă Dumnezeu v-a ales de la început pentru salvare prin sfinţirea voastră cu spirit şi prin credinţa voastră în adevăr. Tocmai la aceasta v-a chemat el prin vestea bună pe care o anunţăm noi: ca să câştigăm gloria Domnului nostru Isus Cristos“.

Rom. 9:6, 16: „Nu toţi cei care provin din Israel sunt cu adevărat «Israel». ... Nu depinde de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care se îndură“.