Care este semnificaţia Comemorării?

Isus le-a zis apostolilor săi fideli: „Continuaţi să faceţi lucrul acesta în amintirea mea“ (Luca 22:19). Scriindu-le membrilor congregaţiei creştine născute de spirit, apostolul Pavel a adăugat: „Fiindcă, ori de câte ori mâncaţi această pâine şi beţi acest pahar, continuaţi să vestiţi moartea Domnului până când soseşte el“ (1 Cor. 11:26). Astfel, Comemorarea îndreaptă atenţia în mod special asupra rolului important al morţii lui Isus Cristos în realizarea scopului lui Iehova. Ea scoate în evidenţă semnificaţia morţii de jertfă a lui Isus îndeosebi în legătură cu noul legământ şi cu creştinii chemaţi să fie comoştenitorii săi în Regatul ceresc. — Ioan 14:2, 3; Evr. 9:15.

Comemorarea ne aminteşte că prin moartea lui Isus şi prin modul în care a avut loc, adică în armonie cu scopul lui Dumnezeu exprimat în Geneza 3:15 şi în alte versete, a fost sfinţit numele lui Iehova. Păstrându-şi integritatea faţă de Iehova până la moarte, Isus a demonstrat că Adam n-a păcătuit din cauza vreunui defect în modul în care a fost conceput de Creator şi că omul poate păstra o devoţiune sfântă perfectă chiar şi când este supus la mari presiuni. În felul acesta, Isus a justificat poziţia lui Iehova Dumnezeu de Creator şi de Suveran al universului. De asemenea, Iehova prevăzuse ca prin moartea lui Isus să fie oferită jertfa umană perfectă necesară răscumpărării descendenţilor lui Adam, astfel ca miliardele de oameni care aveau să manifeste credinţă să aibă posibilitatea să trăiască pentru  totdeauna pe un pământ paradiziac. În felul acesta, Iehova avea să-şi împlinească scopul iniţial şi să-şi arate marea iubire faţă de omenire. — Ioan 3:16; Gen. 1:28.

Ce responsabilitate enormă apăsa pe umerii lui Isus în ultima noapte pe care a trăit-o ca om pe pământ! Isus ştia care era scopul Tatălui său ceresc cu privire la el, dar ştia şi că trebuia să se dovedească fidel în încercare. Ce dezonorant ar fi fost pentru Tatăl său ceresc şi ce mare pierdere pentru omenire dacă ar fi dat greş! Având în vedere tot ce se realiza prin moartea sa, a fost cât se poate de potrivit ca Isus să poruncească să fie comemorată.

Care este semnificaţia pâinii şi a vinului servite la Comemorare?

Vorbind despre pâinea nedospită pe care le-a dat-o apostolilor când a instituit Comemorarea, Isus a zis: „Aceasta reprezintă corpul meu“ (Mar. 14:22). Acea pâine simboliza corpul său de carne fără păcat, pe care urma să-l dea ca jertfă pentru ca omenirea să poată avea speranţa unei vieţi viitoare. Cu ocazia Comemorării se acordă o atenţie deosebită vieţii de care se vor bucura cei ce sunt aleşi să facă parte împreună cu Isus din Regatul ceresc.

Oferindu-le apostolilor săi fideli vinul, Isus a zis: „Acesta reprezintă «sângele legământului», sângele meu, care trebuie să fie vărsat în folosul multora“ (Mar. 14:24). Acel vin simboliza sângele său. Cei ce manifestau credinţă în sângele său vărsat puteau obţine iertarea păcatelor. Cu acea ocazie, Isus a arătat că viitorii săi comoştenitori puteau fi purificaţi de păcate datorită sângelui său. Cuvintele sale indicau, de asemenea, că prin sângele său avea să intre în vigoare noul legământ între Iehova Dumnezeu şi congregaţia creştină unsă cu spirit.

Vezi şi paginile 200–202, la subiectul „Liturghie“.

Cine are dreptul să se împărtăşească din pâine şi din vin?

Cine s-a împărtăşit din ele când Isus a instituit Cina Domnului, cu puţin înaintea morţii sale? Cei unsprezece apostoli fideli, cărora Isus le-a zis: „Eu închei un legământ cu voi,  aşa cum Tatăl meu a încheiat un legământ cu mine, pentru un regat“ (Luca 22:29). Ei erau invitaţi să domnească împreună cu Cristos în Regatul ceresc (Ioan 14:2, 3). La fel, toţi cei care se împărtăşesc astăzi din pâine şi din vin trebuie să fi fost primiţi de Cristos în acest ‘legământ pentru un regat’.

Câte persoane se împărtăşesc din pâine şi din vin? Isus a spus că numai o „turmă mică“ va primi ca răsplată Regatul ceresc (Luca 12:32). Numărul complet este de 144 000 (Rev. 14:1–3). Acest grup a început să fie ales în 33 e.n. Aşadar, este normal ca aceia care se împărtăşesc astăzi să fie puţini la număr.

Se arată în Ioan 6:53, 54 că vor primi viaţă veşnică numai cei care se împărtăşesc?

Ioan 6:53, 54: „Isus le-a zis: «Foarte adevărat vă spun: Dacă nu mâncaţi carnea Fiului omului şi nu beţi sângele lui, nu aveţi viaţă în voi înşivă. Cine se hrăneşte cu carnea mea şi bea sângele meu are viaţă veşnică şi eu îl voi învia în ziua din urm㻓.

Evident, discipolii trebuiau să mănânce carnea lui Isus şi să bea sângele lui în sens figurat, altfel ar fi încălcat legea lui Dumnezeu (Gen. 9:4; Fap. 15:28, 29). Dar să nu uităm că Isus n-a rostit cuvintele din Ioan 6:53, 54 când a instituit Cina Domnului. Niciunul dintre cei care l-au auzit nu ştiau nimic despre vreo celebrare cu pâine şi vin, care să reprezinte carnea şi sângele lui Cristos. Această dispoziţie nu a fost introdusă decât aproximativ un an mai târziu, iar descrierea apostolului Ioan referitoare la Cina Domnului, din Evanghelia care-i poartă numele, începe abia după şapte capitole (în Ioan 14).

Aşadar, cum poate cineva ‘să mănânce carnea Fiului omului şi să bea sângele lui’ în sens figurat dacă nu se împărtăşeşte din pâine şi din vin la Comemorare? Remarcaţi ce a spus Isus: că aceia care aveau să mănânce carnea sa şi să bea sângele său vor avea „viaţă veşnică“. Mai devreme, în versetul 40, când a explicat ce trebuie să facă oamenii ca să aibă viaţă veşnică, el a arătat că voinţa Tatălui său este ca „oricine îl vede pe Fiul şi manifestă credinţă în el să aibă viaţă veşnică“. Este deci logic să credem că ei aveau ‘să mănânce carnea lui Isus şi să bea sângele lui’ în sens figurat,  manifestând credinţă în puterea răscumpărătoare a cărnii şi a sângelui pe care Isus le-a oferit ca jertfă. Toţi cei ce doresc să obţină viaţa în adevăratul sens al cuvântului, fie în ceruri cu Cristos, fie în Paradisul pământesc, trebuie să manifeste credinţă.

Cât de des trebuie celebrată Comemorarea şi când?

Isus nu a menţionat cât de des trebuie celebrată. El a spus doar atât: „Continuaţi să faceţi lucrul acesta în amintirea mea“ (Luca 22:19). La rândul său, Pavel a spus: „Ori de câte ori mâncaţi această pâine şi beţi acest pahar, continuaţi să vestiţi moartea Domnului până când soseşte el“ (1 Cor. 11:26). „Ori de câte ori“ nu înseamnă neapărat de multe ori pe an; poate însemna anual, pe parcursul unei perioade de mulţi ani. Dacă cineva doreşte să celebreze un eveniment important, cum ar fi aniversarea căsătoriei, sau dacă o naţiune celebrează un eveniment important din istoria ei, cât de des o va face? O dată pe an, la data aniversării. Lucrul acesta este în armonie şi cu faptul că Cina Domnului a fost instituită în ziua Paştelui evreiesc, o sărbătoare anuală pe care evreii care deveniseră creştini nu mai trebuiau s-o ţină.

Martorii lui Iehova celebrează Comemorarea la 14 nisan, după apusul soarelui, conform calendarului evreiesc folosit în secolul întâi. Pentru evrei, ziua începea la apusul soarelui şi continua până la apusul următor. Astfel, potrivit calendarului evreiesc, Isus a murit în aceeaşi zi în care a instituit Comemorarea. Luna nisan începea la apusul soarelui, după ce luna nouă cea mai apropiată de echinocţiul de primăvară se vedea la Ierusalim. Data Comemorării este 14 zile mai târziu. (Cu toate acestea, data Comemorării ar putea să nu coincidă cu data la care evreii de astăzi sărbătoresc Paştele. De ce? Începutul lunilor lor calendaristice este stabilit în aşa fel încât să coincidă cu luna nouă astronomică, nu cu luna nouă vizibilă la Ierusalim, care poate să apară cu 18 până la 30 de ore mai târziu. În plus, majoritatea evreilor sărbătoresc astăzi Paştele la 15 nisan, nu la 14 nisan cum l-a sărbătorit Isus conform Legii mozaice.)