De ce există atâtea religii?

Conform unor estimări recente, există 10 religii principale şi aproximativ 10.000 de secte. Dintre acestea, în jur de 6.000 sunt în Africa, 1.200 în Statele Unite şi sute în alte ţări.

Apariţia unor noi grupări religioase a fost favorizată de numeroşi factori. După opinia unora, religiile nu sunt decât faţete diferite ale adevărului religios. Dar, dacă se examinează doctrinele şi practicile lor în lumina Bibliei, se constată că această diversitate există mai degrabă pentru că unele persoane au urmat oameni în loc să asculte de Dumnezeu. Este demn de remarcat că o mare parte dintre doctrinele comune tuturor acestor religii, dar care sunt în contradicţie cu Biblia, îşi au originea în Babilonul antic (vezi paginile 40–42, la subiectul „Babilonul cel Mare“).

Cine este răspunzător de această confuzie religioasă? Biblia îl identifică pe Satan Diavolul drept „dumnezeul acestui sistem“ (2 Cor. 4:4). Ea ne avertizează că „lucrurile pe care le jertfesc naţiunile le jertfesc demonilor, şi nu lui Dumnezeu“ (1 Cor. 10:20). Cât este deci de important să ne asigurăm că ne închinăm Dumnezeului adevărat, Creatorul cerului şi al pământului, şi că închinarea noastră îi este plăcută!

Acceptă Dumnezeu toate religiile?

Jud. 10:6, 7: „Fiii lui Israel au făcut din nou ce este rău în ochii lui Iehova: le-au slujit Baalilor, chipurilor lui Aştoret, dumnezeilor Siriei, dumnezeilor Sidonului, dumnezeilor Moabului, dumnezeilor fiilor lui Amon şi dumnezeilor filistenilor. L-au părăsit pe Iehova şi nu i-au slujit. Atunci Iehova s-a aprins de mânie împotriva lui Israel“. (Dacă cineva se închină unui lucru sau unei persoane, nu Dumnezeului adevărat, Creatorul cerului şi al pământului, este evident că forma sa de închinare nu este acceptată de Iehova.)

 Mar. 7:6, 7: „El [Isus] le-a zis [fariseilor şi scribilor iudei]: «Bine a profeţit Isaia despre voi, ipocriţilor, după cum este scris: „Poporul acesta mă onorează cu buzele, dar inima lor este departe de mine. În zadar mi se închină ei, fiindcă îi învaţă pe oameni doctrine care sunt porunci omeneşti“»“. (Indiferent cui pretinde că se închină o grupare religioasă, dacă membrii acesteia urmează doctrine omeneşti în locul Cuvântului inspirat al lui Dumnezeu, închinarea lor este în zadar.)

Rom. 10:2, 3: „Le depun mărturie că au zel pentru Dumnezeu, dar nu potrivit cunoştinţei exacte, fiindcă n-au cunoscut dreptatea lui Dumnezeu, ci au căutat să şi-o stabilească pe-a lor şi astfel nu s-au supus dreptăţii lui Dumnezeu“. (Poate că unii oameni au Cuvântul scris al lui Dumnezeu, dar nu au o cunoştinţă exactă cu privire la conţinutul lui, pentru că n-au fost învăţaţi în mod corect. Poate că au zel pentru Dumnezeu, dar nu fac ceea ce pretinde el. Ar putea închinarea lor să-i fie plăcută lui Dumnezeu?)

Este adevărat că există ceva bun în toate religiile?

Majoritatea religiilor îi învaţă pe membrii lor că nu trebuie să mintă, să fure şi aşa mai departe. Dar este suficient doar atât? Aţi bea un pahar cu apă otrăvită doar pentru că cineva vă garantează că cea mai mare parte a conţinutului este apă?

2 Cor. 11:14, 15: „Şi Satan se preface într-un înger de lumină. Nu este deci mare lucru dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai dreptăţii“. (Astfel, suntem avertizaţi că nu tot ce vine de la Satan are o înfăţişare respingătoare. Pentru a amăgi omenirea, el s-a folosit din plin de religiile false, dându-le unora dintre ele o înfăţişare dreaptă.)

2 Tim. 3:2, 5: „Oamenii ... [vor avea] o formă de devoţiune sfântă, dar [îi vor nega] puterea; şi de aceştia depărtează-te“. (Dacă membrii religiei din care faceţi parte spun că-l iubesc pe Dumnezeu, dar nu aplică sincer Cuvântul său în viaţa lor, Biblia vă îndeamnă să nu vă mai asociaţi cu ei.)

Este bine să părăseşti religia părinţilor?

Dacă lucrurile pe care le-am învăţat de la părinţii noştri  se bazează cu adevărat pe Biblie, ar trebui să le urmăm în continuare. Însă chiar dacă ne dăm seama că practicile şi convingerile lor religioase nu sunt în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu, tot trebuie să-i respectăm pe părinţii noştri. Dar ce veţi face dacă veţi constata că un obicei al părinţilor voştri dăunează sănătăţii şi poate scurta viaţa? Le veţi urma exemplul şi-i veţi încuraja şi pe copiii voştri să facă la fel? Sau, mai degrabă, le veţi spune plini de respect ce aţi aflat? În mod similar, cunoaşterea adevărului biblic aduce cu sine o responsabilitate. Dacă este posibil, ar trebui să le vorbim membrilor familiei noastre despre ceea ce învăţăm. Trebuie să luăm o decizie: Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu? Dorim într-adevăr să ascultăm de Fiul lui Dumnezeu? Aceasta ar putea însemna să părăsim religia părinţilor noştri pentru a accepta închinarea adevărată. Cu siguranţă, nu ar fi potrivit să permitem ca devoţiunea faţă de părinţi să fie mai mare decât iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de Cristos. Isus a zis: „Cine are mai multă afecţiune pentru tatăl sau mama lui decât pentru mine nu este demn de mine şi cine are mai multă afecţiune pentru fiul sau fiica lui decât pentru mine nu este demn de mine“. — Mat. 10:37.

Ios. 24:14: „Acum, temeţi-vă de Iehova şi slujiţi-i ireproşabil şi cu fidelitate! Îndepărtaţi dumnezeii cărora le-au slujit strămoşii voştri dincolo de Fluviu şi în Egipt şi slujiţi-i lui Iehova!“ (Aceasta însemna ca ei să părăsească religia strămoşilor lor, nu-i aşa? Pentru ca închinarea lor să fie acceptată de Iehova, ei trebuiau să renunţe la toate chipurile folosite în religia lor şi să-şi cureţe inima de orice dorinţă după acele lucruri.)

1 Pet. 1:18, 19: „Ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost eliberaţi din purtarea voastră deşartă, moştenită de la strămoşii voştri, ci cu un sânge preţios, ca al unui miel fără defect şi fără pată, da, cu sângele lui Cristos“. (Aşadar, primii creştini au abandonat tradiţiile strămoşilor lor, tradiţii care nu le-ar fi putut da niciodată viaţă veşnică. Din recunoştinţă pentru jertfa lui Cristos, ei s-au simţit îndemnaţi să renunţe la tot ce făcea ca viaţa lor să fie neroditoare şi lipsită de sens pentru că nu-l onorau pe Dumnezeu. N-ar trebui să avem aceeaşi atitudine?)

 Care este punctul de vedere al Bibliei cu privire la interconfesionalism?

Cum i-a considerat Isus pe conducătorii religioşi care se considerau drepţi, dar nu-l respectau pe Dumnezeu? „Isus le-a zis: «Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, m-aţi iubi, fiindcă de la Dumnezeu am ieşit şi sunt aici. N-am venit din proprie iniţiativă, ci El m-a trimis. ... Voi sunteţi de la tatăl vostru Diavolul şi vreţi să împliniţi dorinţele tatălui vostru. El a fost un ucigaş când a început şi n-a rămas ferm în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Când spune o minciună, vorbeşte potrivit firii lui, pentru că este mincinos şi tatăl minciunii. Dar pentru că eu spun adevărul, nu mă credeţi! ... De aceea nu ascultaţi, pentru că nu sunteţi de la Dumnezeu».“ — Ioan 8:42–47.

Dacă adevăraţii creştini ar fraterniza pe plan religios cu cei ce practică sau tolerează lucruri pe care Dumnezeu le condamnă, ar demonstra oare loialitate faţă de el şi faţă de normele sale drepte? „De aceea, vă scriu acum să nu mai aveţi legături cu cineva numit frate care este un fornicator sau un om lacom sau un idolatru sau unul care insultă sau un beţiv sau un extorcator! Cu un astfel de om nici măcar să nu mâncaţi! ... Nici fornicatorii, nici idolatrii, nici cei adulteri, nici bărbaţii folosiţi pentru scopuri nenaturale, nici bărbaţii care se culcă cu bărbaţi, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici cei ce insultă, nici extorcatorii nu vor moşteni regatul lui Dumnezeu“ (1 Cor. 5:11; 6:9, 10). „Cine vrea să fie prieten cu lumea se face duşman cu Dumnezeu“ (Iac. 4:4). „O, voi care îl iubiţi pe Iehova, urâţi răul! El păzeşte sufletele celor loiali lui.“ — Ps. 97:10.

2 Cor. 6:14–17: „Nu vă înjugaţi la un jug inegal cu cei necredincioşi. Căci ce legătură are dreptatea cu nelegiuirea? Sau ce părtăşie are lumina cu întunericul? Apoi ce armonie este între Cristos şi Belial? Sau ce parte are cel credincios cu cel necredincios? Şi ce acord este între templul lui Dumnezeu şi idoli? ... «De aceea, ieşiţi din mijlocul lor şi separaţi-vă, zice Iehova, şi nu mai atingeţi ce este necurat», «şi vă voi primi»“.

Rev. 18:4, 5: „Am auzit un alt glas din cer care zicea: «Ieşiţi din ea, poporul meu, dacă nu vreţi să fiţi părtaşi la păcatele ei şi dacă nu vreţi să primiţi o parte din plăgile ei!  Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit până la cer şi Dumnezeu şi-a amintit de nedreptăţile ei»“. (Pentru informaţii suplimentare, vezi subiectul „Babilonul cel Mare“.)

Este necesar să aparţii unei religii organizate?

Majoritatea organizaţiilor religioase au produs roade rele. Nu faptul că acele grupări sunt organizate este rău, ci faptul că multe dintre ele, în loc să asigure o îndrumare spirituală autentică, au promovat forme de închinare bazate în cea mai mare parte pe ritualuri şi pe învăţături false. Aceste organizaţii religioase au fost folosite pentru a ţine sub control viaţa oamenilor în scopuri egoiste. Ele s-au arătat interesate mai mult de strângerea de fonduri şi de construirea unor locuri de închinare fastuoase decât de valorile spirituale. Membrii lor dovedesc deseori că sunt ipocriţi. Este limpede că cei ce iubesc dreptatea nu doresc să aparţină unei astfel de organizaţii. În schimb, adevărata religie este înviorătoare şi se deosebeşte categoric de toate celelalte. Însă, pentru a îndeplini cerinţele Bibliei, ea trebuie să fie organizată.

Evr. 10:24, 25: „Să ne interesăm unii de alţii ca să ne îndemnăm la iubire şi la fapte bune, fără să neglijăm întrunirea noastră, cum au unii obiceiul, ci să ne încurajăm unii pe alţii, şi aceasta cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua se apropie!“ (Pentru a respecta această poruncă scripturală trebuie să existe întruniri creştine la care să putem asista cu regularitate. Această măsură ne îndeamnă să arătăm iubire faţă de alţii şi să nu fim preocupaţi doar de propria persoană.)

1 Cor. 1:10: „Vă îndemn deci, fraţilor, în numele Domnului nostru Isus Cristos, să vorbiţi toţi în acelaşi fel şi să nu fie dezbinări între voi, ci să fiţi strâns uniţi în acelaşi gând şi aceeaşi opinie“. (Niciodată n-ar putea exista o astfel de unitate dacă nu ne-am întruni, dacă nu am beneficia de acelaşi program de hrănire spirituală şi dacă nu am respecta canalul prin care ne este dată această instruire. Vezi şi Ioan 17:20, 21.)

1 Pet. 2:17: „Iubiţi întreaga comunitate a fraţilor“. (Este oare această comunitate doar un grup de creştini care se reunesc pentru închinare într-o casă particulară? Categoric, nu; este vorba despre o comunitate internaţională, aşa cum reiese din Galateni 2:8, 9 şi 1 Corinteni 16:19.)

 Mat. 24:14: „Această veste bună despre regat va fi predicată pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile. Şi atunci va veni sfârşitul“. (Pentru ca toate naţiunile să aibă ocazia să audă această veste bună, lucrarea de predicare trebuie să se facă în mod ordonat şi să fie supravegheată corespunzător. Stimulaţi de iubirea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele, oameni din toate naţiunile şi-au unit eforturile ca să îndeplinească această lucrare.)

Vezi şi subiectul „Organizaţie“.

Este suficient să ne iubim aproapele?

Nu încape îndoială că este important să ne iubim aproapele (Rom. 13:8–10). Dar pentru a fi creştin se cere mai mult decât atât. Isus a spus că adevăraţii săi discipoli vor fi recunoscuţi îndeosebi datorită iubirii pe care o vor manifesta unii faţă de alţii, adică faţă de colaboratorii în credinţă (Ioan 13:35). Biblia subliniază de repetate ori importanţa acestui lucru (Gal. 6:10; 1 Pet. 4:8; 1 Ioan 3:14, 16, 17). Însă Isus a arătat că şi mai importantă este iubirea noastră faţă de Dumnezeu, pe care o demonstrăm când ascultăm de poruncile sale (Mat. 22:35–38; 1 Ioan 5:3). Pentru a dovedi această iubire, trebuie să studiem şi să aplicăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să ne întrunim cu alţi slujitori ai lui Dumnezeu ca să-i aducem închinare.

Este cu adevărat important să fim în relaţii personale cu Dumnezeu?

Fără îndoială, lucrul acesta este important. El nu poate fi înlocuit cu participarea formală la unele slujbe religioase. Dar trebuie să fim atenţi. De ce? În secolul I, unii oameni erau convinşi că se bucurau de relaţii bune cu Dumnezeu, dar se înşelau amarnic, după cum reiese din cuvintele lui Isus (Ioan 8:41–44). Apostolul Pavel le-a scris creştinilor despre unii care, în mod evident, aveau zel pentru credinţa lor şi erau convinşi că se bucurau de relaţii bune cu Dumnezeu, dar care nu au înţeles ce era cu adevărat necesar pentru a avea aprobarea lui Dumnezeu. — Rom. 10:2–4.

Am putea fi în relaţii bune cu Dumnezeu dacă am neglija poruncile sale? Una dintre acestea este să ne întrunim cu regularitate cu colaboratorii în credinţă. — Evr. 10:24, 25.

 Nu este suficient să citim personal Biblia?

Este adevărat că mulţi oameni reuşesc să înveţe foarte multe lucruri citind personal Biblia. Dacă citesc Biblia ca să înveţe adevărul despre Dumnezeu şi scopurile sale, atunci lucrul acesta merită toată lauda (Fap. 17:11). Dar, să fim sinceri, putem noi să înţelegem pe deplin sensul Scripturilor fără să ne ajute cineva? Biblia vorbeşte despre un bărbat care ocupa o poziţie înaltă, dar care a fost suficient de umil pentru a recunoaşte că avea nevoie de ajutor ca să înţeleagă profeţiile Bibliei. Acel ajutor i-a fost dat de un membru al congregaţiei creştine. — Fap. 8:26–38; compară cu ceea ce se spune despre Filip şi în Faptele 6:1–6; 8:5–17.

Fireşte, dacă cineva citeşte Biblia, dar nu o aplică în viaţa sa, acest lucru îi este de puţin folos. Cel care crede ceea ce spune Biblia şi acţionează în armonie cu ea se va asocia cu slujitorii lui Dumnezeu, participând cu regularitate la întrunirile congregaţiei (Evr. 10:24, 25). De asemenea, el li se va alătura acestora pentru a le împărtăşi altora „vestea bună“. — 1 Cor. 9:16; Mar. 13:10; Mat. 28:19, 20.

Cum putem identifica religia adevărată?

1) Pe ce se bazează învăţăturile ei? Provin ele de la Dumnezeu sau provin, în cea mai mare parte, de la oameni (2 Tim. 3:16; Mar. 7:7)? De exemplu, întrebaţi-vă: Unde se află în Biblie învăţătura că Dumnezeu este o trinitate? Unde se spune în Biblie că sufletul omului este nemuritor?

2) Face ea cunoscut numele lui Dumnezeu? În rugăciunea pe care i-a adresat-o lui Dumnezeu, Isus a spus: „Le-am dezvăluit numele tău oamenilor pe care mi i-ai dat din lume“ (Ioan 17:6). El a afirmat: „Lui Iehova, Dumnezeul tău, să te închini şi numai pentru el să îndeplineşti un serviciu sacru“ (Mat. 4:10). V-a învăţat religia pe care o practicaţi că trebuie ‘să vă închinaţi lui Iehova’? Aţi ajuns să-l cunoaşteţi pe Cel ce poartă acest nume, adică scopurile, activităţile şi calităţile sale, astfel încât să simţiţi că vă puteţi apropia de el cu încredere?

3) Dovedesc membrii ei o credinţă autentică în Isus Cristos? Aceasta presupune apreciere faţă de valoarea jertfei vieţii umane a lui Isus şi faţă de poziţia pe care o are el în  prezent ca Rege ceresc (Ioan 3:36; Ps. 2:6–8). Dovedim această apreciere dacă ascultăm de Isus, participând cu zel la lucrarea pe care le-a încredinţat-o el continuatorilor săi. Religia adevărată se caracterizează printr-o astfel de credinţă însoţită de fapte. — Iac. 2:26.

4) Este ea un mod de viaţă sau doar o religie rituală, formală? Dumnezeu dezaprobă categoric religia formală (Is. 1:15–17). Religia adevărată susţine normele Bibliei în ce priveşte moralitatea şi limbajul şi nu cedează în faţa tendinţelor larg răspândite (1 Cor. 5:9–13; Ef. 5:3–5). Membrii ei reflectă roadele spiritului lui Dumnezeu în viaţa lor (Gal. 5:22, 23). Prin urmare, cei ce practică închinarea adevărată pot fi recunoscuţi după străduinţa lor sinceră de a aplica normele Bibliei în viaţa lor, nu numai la locurile de întrunire, ci şi în viaţa de familie, la locul de muncă, la şcoală şi în momentele de destindere.

5) Se iubesc membrii ei cu adevărat unii pe alţii? Isus a zis: „Prin aceasta vor şti toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi iubire între voi“ (Ioan 13:35). O astfel de iubire învinge barierele rasiale, sociale şi naţionale, unindu-i pe oameni într-o adevărată fraternitate. Această iubire este atât de puternică, încât îi deosebeşte categoric de ceilalţi oameni. Când naţiunile încep un război, cine sunt cei care îşi iubesc îndeajuns fraţii creştini din alte ţări încât refuză să folosească armele şi să-i ucidă? Aşa făceau primii creştini.

6) Se menţine ea cu adevărat separată de lume? Isus a zis că adevăraţii săi continuatori ‘nu fac parte din lume’ (Ioan 15:19). Pentru a-i aduce închinare lui Dumnezeu în modul aprobat de el, trebuie să ne păstrăm ‘nepătaţi de lume’ (Iac. 1:27). Se poate spune acest lucru despre religiile ai căror clerici şi membri sunt implicaţi în politică sau duc o viaţă axată pe dorinţe materialiste şi carnale? — 1 Ioan 2:15–17.

7) Depun membrii ei mărturie despre Regatul lui Dumnezeu? Isus a prezis: „Această veste bună despre regat va fi predicată pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile. Şi atunci va veni sfârşitul“ (Mat. 24:14). Care religie proclamă Regatul lui Dumnezeu ca speranţă a omenirii în loc să-i îndemne pe oameni să se bizuie pe guvernele umane pentru soluţionarea problemelor lor? V-a pregătit religia  din care faceţi parte să participaţi la această activitate şi să mergeţi din casă în casă, aşa cum i-a învăţat Isus pe apostoli? — Mat. 10:7, 11–13; Fap. 5:42; 20:20.

Consideră Martorii lui Iehova că religia lor este singura adevărată?

Vezi paginile 219, 220, la subiectul „Martorii lui Iehova“.

De ce unii oameni au credinţă, iar alţii nu?

Vezi subiectul „Credinţă“.

„Nu mă interesează religia“

Aţi putea răspunde: „Lucrul acesta nu mă surprinde, fiindcă mulţi oameni spun acest lucru. Dumneavoastră aţi avut întotdeauna acest punct de vedere?“ Apoi aţi putea adăuga: „Am constatat însă cu surprindere că aproape toate învăţăturile principale susţinute astăzi în biserici nu se găsesc în Biblie“. (Puteţi folosi informaţiile de la paginile 219, 220, de la subiectul „Martorii lui Iehova“, punând accentul pe Regat. Arătaţi deosebirea, explicând ce cred Martorii lui Iehova; vezi în acest sens paginile 215, 216.)

Vezi, de asemenea, paginile 16, 17.

„În religie este prea multă ipocrizie“

Aţi putea răspunde: „Sunt de acord cu dumneavoastră. Mulţi predică una şi fac alta. Dar spuneţi-mi: Ce credeţi dumneavoastră despre Biblie (Ps. 19:7–10)?“

„Eu duc o viaţă corectă. Mă port bine cu aproapele. Cred că este suficient“

Aţi putea răspunde: „Spuneţi că duceţi o viaţă corectă; atunci, fără îndoială, apreciaţi viaţa. ... V-ar plăcea să trăiţi în condiţii ca acelea descrise în Revelaţia 21:4? ... Observaţi ce se spune în Ioan 17:3 că ar trebui să facem pentru a primi aceste binecuvântări“.

Vezi şi pagina 308.

 „Nu mă interesează religia organizată. Cred că ceea ce contează este să te bucuri de relaţii personale cu Dumnezeu“

Aţi putea răspunde: „Este interesant ce spuneţi. Aţi avut întotdeauna acest punct de vedere? ... Nu aţi făcut niciodată parte dintr-o grupare religioasă?“ (Apoi aţi putea folosi informaţiile de la paginile 307–309.)

„Nu sunt de acord cu tot ce susţine biserica mea, dar nu consider că trebuie să-mi schimb religia. Prefer să rămân în ea şi să încerc să fac îmbunătăţiri“

Aţi putea răspunde: „Apreciez că mi-aţi spus acest lucru. Sunteţi de acord, probabil, că lucrul cel mai important este să avem aprobarea lui Dumnezeu, nu-i aşa?“ Apoi aţi putea adăuga: 1) „În Revelaţia (Apocalipsa) 18:4, 5, Dumnezeu ne adresează un îndemn la care merită să reflectăm cu toată seriozitatea. ... Chiar dacă personal nu facem lucruri greşite, Biblia arată că, dacă susţinem aceste organizaţii, vom fi şi noi vinovaţi împreună cu ele“. (Vezi şi subiectul „Babilonul cel Mare“.) 2) (De asemenea, puteţi folosi informaţiile de la paginile 309–311.) 3) „Dumnezeu îi caută pe cei ce iubesc adevărul şi îi adună, pentru ca ei să i se închine în unitate (Ioan 4:23, 24).“

„Toate religiile sunt bune; dumneavoastră aveţi religia dumneavoastră, eu pe-a mea“

Aţi putea răspunde: „Evident, sunteţi o persoană cu vederi largi. Dar, desigur, recunoaşteţi că toţi avem nevoie de îndrumarea Cuvântului lui Dumnezeu şi tocmai din acest motiv aveţi o religie, nu-i aşa?“ Apoi aţi putea adăuga: „În Matei 7:13, 14, Biblia menţionează un sfat foarte important al lui Isus. (Citiţi versetele.) ... Ce înseamnă lucrul acesta?“

Vezi şi paginile 303, 304.

„Din moment ce crezi în Isus, n-are importanţă ce religie ai“

Aţi putea răspunde: „Categoric, credinţa în Isus este absolut  necesară. Şi presupun că prin aceasta înţelegeţi că trebuie să acceptăm toate învăţăturile sale. Fără îndoială, aţi remarcat şi dumneavoastră că mulţi care se declară creştini nu trăiesc la înălţimea acestui nume“. Apoi aţi putea adăuga: 1) „Iată ce a spus Isus în Matei 7:21–23“. 2) „Cei ce se străduiesc să cunoască voinţa lui Dumnezeu şi o înfăptuiesc vor avea un viitor minunat (Ps. 37:10, 11; Rev. 21:4).“

„Ce vă face să credeţi că există o singură religie adevărată?“

Aţi putea răspunde: „Fără îndoială, aproape în toate religiile există oameni sinceri. Dar ce contează în realitate este ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu. Despre câte credinţe adevărate vorbeşte acesta? Uitaţi ce scrie în Efeseni 4:4, 5“. Apoi aţi putea adăuga: 1) „Aceste cuvinte sunt în armonie şi cu alte versete biblice (Mat. 7:13, 14, 21; Ioan 10:16; 17:20, 21)“. 2) „Aşadar, problema care se pune, de fapt, este identificarea religiei adevărate. Cum putem face lucrul acesta?“ (Puteţi folosi informaţiile de la paginile 309–311.) 3) (Vezi şi paginile 215, 216, la subiectul „Martorii lui Iehova“.)

„Îmi este de-ajuns să citesc Biblia acasă şi să-l rog pe Dumnezeu să mă ajute s-o înţeleg“

Aţi putea răspunde: „Aţi reuşit să citiţi toată Biblia?“ Apoi aţi putea adăuga: „În timpul lecturii dumneavoastră, veţi găsi o idee foarte interesantă în Matei 28:19, 20. ... Acest text este important, deoarece arată că Cristos îi foloseşte pe unii oameni pentru a ne ajuta să înţelegem ce înseamnă să fim creştini adevăraţi. În armonie cu aceasta, Martorii lui Iehova se oferă să-i viziteze gratuit pe oameni la domiciliul lor, aproximativ o oră pe săptămână, pentru a cerceta împreună Biblia. Dacă îmi acordaţi numai câteva minute, vă pot arăta cum facem lucrul acesta“.

Vezi şi pagina 309.

„Consider religia o problemă personală“

Aţi putea răspunde: „Aceasta este o părere larg răspândită astăzi; de fapt, dacă o persoană nu este deloc interesată  de mesajul Bibliei, nu insistăm, ci mergem la uşa următoare. Dar ştiaţi că am venit să vă vizitez tocmai pentru că aşa le-a poruncit Isus continuatorilor săi să facă? ... (Mat. 24:14; 28:19, 20; 10:40)“.