Alternative eficiente la transfuzii

Probabil că vă gîndiţi: ‘Transfuziile sînt într-adevăr periculoase, dar există oare vreo alternativă eficientă?’ Întrebarea dumneavoastră este logică.

Oricine, inclusiv Martorii lui Iehova, doreşte un tratament medical eficient şi de înaltă calitate. Dr. Grant E. Steffen a scos în evidenţă doi factori fundamentali: „Un tratament medical este de calitate atunci cînd componentele sale au capacitatea de a promova legitime obiective sanitare şi nesanitare“ (The Journal of the American Medical Association, 1 iulie 1988). ‘Obiectivele nesanitare’ ar putea include cerinţa de a nu călca valorile etice ale pacientului sau conştiinţa acestuia, educată după principiile Bibliei. — Faptele 15:28, 29.

Dar există oare modalităţi legale şi eficiente de rezolvare a serioaselor probleme medicale fără a se apela la sînge? Din fericire, răspunsul este afirmativ.

Deşi majoritatea chirurgilor pretindeau că administrează sînge numai atunci cînd este absolut necesar, după răspîndirea epidemiei de SIDA, folosirea sîngelui a scăzut în mod simţitor. Aşa cum se putea citi în numărul unui periodic medical (Mayo Clinic Proceedings, septembrie 1988), „unul dintre puţinele avantaje ale epidemiei“ este aceea că „i-a obligat pe pacienţi şi pe medici să adopte diverse strategii de evitare a transfuziilor de sînge“. Reprezentantul unei bănci de sînge explică: „Ceea ce s-a schimbat este intensitatea mesajului, receptivitatea clinicienilor la mesaj (datorită unei mai bune înţelegeri a riscurilor) şi o puternică motivaţie de a lua în considerare alternativele“. — Transfusion Medicine Reviews, octombrie 1989.

Reţineţi: există alternative! Acest lucru se poate înţelege dacă avem în vedere motivul pentru care se fac transfuziile.

Hemoglobina prezentă în globulele roşii transportă oxigenul necesar sănătăţii şi vieţii. Dacă cineva a pierdut mult sînge, cel mai logic lucru poate părea înlocuirea lui. În mod normal nivelul hemoglobinei este de circa 14–15 grame pentru fiecare 100 de centimetri cubi de sînge. (O altă modalitate de indicare a concentraţiei este hematocritul, a cărui valoare este de obicei de 45%.) „Regula“ era ca pacientul să primească transfuzie înainte de operaţie dacă avea hemoglobina sub 10 g/dl (sau 30% hematocrit). Potrivit periodicului elveţian Vox Sanguinis (martie 1987), „65% [dintre anestezişti] pretindeau ca pacienţii să aibă o hemoglobină preoperatorie de 10 g/dl pentru o operaţie electivă“.

Dar la o conferinţă despre transfuzia de sînge ţinută în 1988, profesorul Howard L. Zauder a pus întrebarea: „Cum s-a ajuns la acest «număr magic»“? Apoi, el a adăugat: „Etiologia cerinţei potrivit căreia un pacient trebuie să aibă 10 grame de hemoglobină (Hgb) înainte de a i se face o anestezie se pierde în ceaţa obscură a tradiţiei şi nu este sprijinită de probe clinice sau experimentale“. Gîndiţi-vă la multele mii de pacienţi cărora li s-a făcut transfuzie în virtutea acestei cerinţe ‘obscure şi nesprijinite de dovezi’!

Dar cineva s-ar putea întreba: ‘De ce nivelul normal de hemoglobină este de 14 g/dl cînd se poate trăi şi cu mai puţin?’ Deoarece în acest caz există o importantă rezervă sau posibilitate de creştere a aportului de oxigen necesar în cazul unui exerciţiu fizic sau al unei munci grele. Studiile efectuate asupra pacienţilor anemici au dezvăluit chiar că „este  dificil de depistat o deficienţă în capacitatea de muncă chiar şi cu o concentraţie de hemoglobină de numai 7 g/dl. Alţii au descoperit doar o uşoară reducere funcţională“. — Contemporary Transfusion Practice, 1987.

Chiar dacă adulţii se pot adapta la un nivel scăzut de hemoglobină, ce se poate spune despre copii? Dr. James A. Stockman al III-lea afirmă: „Cu mici excepţii, copiii născuţi prematur vor înregistra o scădere a hemoglobinei în primele trei luni . . . În saloanele pentru nou-născuţi, indicaţiile referitoare la transfuzii nu sînt bine clarificate. În realitate, mulţi copii mici par să suporte foarte bine nivelele scăzute de hemoglobină fără să prezinte aparente dificultăţi clinice“. — Pediatric Clinics of North America, februarie 1986.

Aceasta nu înseamnă însă că nu trebuie făcut nimic atunci cînd cineva pierde mult sînge într-un accident sau în timpul unei operaţii. Dacă pierderea este rapidă şi însemnată, presiunea sanguină scade şi persoana respectivă poate suferi un şoc. Ceea ce se cere în primul rînd este oprirea imediată a hemoragiei şi restabilirea volumului de sînge al aparatului circulator. Această măsură va evita şocul şi va păstra în circulaţie restul de celule roşii şi de alte componente ale sîngelui.

Volumul sanguin poate fi înlocuit fără a se recurge la sînge integral sau la plasmă sanguină. * Există numeroase lichide nesanguine eficiente ca înlocuitori ai volumului plasmatic. Cea mai simplă este soluţia salină care are avantajul de a fi ieftină şi compatibilă cu sîngele nostru. Există şi alte lichide cu proprietăţi deosebite, ca, de exemplu, dextranul, hemagelul şi soluţia Ringer. Un înlocuitor mai recent este amidonul hidroxietilic (Hetastarch sau HES), ce „poate fi recomandat cu încredere pacienţilor [cu arsuri] care refuză sîngele şi derivaţii săi“ (Journal of Burn Care & Rehabilitation, ianuarie/februarie 1989). Aceste fluide prezintă avantaje evidente. „Soluţiile cristaloide [cum sînt soluţia salină normală şi lactatul Ringer], dextranul şi HES sînt relativ netoxice şi ieftine, uşor de procurat, pot fi păstrate la temperatura camerei, nu pretind probe de compatibilitate şi sînt scutite de riscul maladiilor transmisibile prin transfuziile de sînge.“ — Blood Transfusion Therapy​—A Physician’s Handbook, 1989.

Dar poate că vă întrebaţi: ‘Cum ar putea fi eficiente aceste produse nesanguine, din moment ce pentru transportarea oxigenului în organism este nevoie de globule roşii?’ După cum s-a menţionat, organismul deţine rezerve în ce priveşte aportul de oxigen. Atunci cînd pierdeţi sînge, se declanşează un minunat mecanism de compensare. Cu fiecare bătaie, inima pompează mai mult sînge. Dat fiind că sîngele pierdut a fost înlocuit cu un lichid corespunzător, sîngele actualmente diluat circulă mult mai uşor pînă în vasele cele mai mici. Ca urmare a modificărilor chimice este eliberat în ţesuturi mai mult oxigen. Aceste adaptări sînt atît de eficiente încît chiar dacă ar rămîne jumătate din globulele roşii, oxigenul eliberat poate să se ridice pînă la circa 75% din valoarea normală. Un pacient care se odihneşte foloseşte numai 25% din oxigenul disponibil în sîngele său. Şi majoritatea substanţelor pentru anestezie generală reduc nevoia de oxigen a organismului.

CE POT FACE MEDICII?

Medicii pricepuţi îl pot ajuta pe cel care a pierdut sînge şi care are deci mai puţine globule roşii. Odată restabilit volumul circulator, medicii pot administra oxigen în  concentraţie puternică. Cea mai mare parte din el este pusă la dispoziţia organismului, deseori cu rezultate remarcabile. Medicii britanici au folosit această procedură la o pacientă care pierduse atît de mult sînge încît „hemoglobina îi scăzuse la 1,8 g/dl. Ea a fost supusă cu succes unui tratament . . . [cu] oxigen în concentraţie puternică pentru inhalaţie şi [cu] transfuzii conţinînd o mare cantitate de soluţie gelatinoasă [Hemagel]“ (Anaesthesia, ianuarie 1987). Raportul mai spune că pacienţi cu hemoragii puternice au fost trataţi cu succes în camere cu oxigen hiperbarice.

Medicii îşi pot, de asemenea, ajuta pacienţii să producă mai multe globule roşii. Cum anume? Administrîndu-le (intramuscular sau intravenos) preparate pe bază de fier care pot ajuta organismul să producă globule roşii într-un ritm de trei, patru ori mai rapid decît normal. Recent a fost instituită încă o metodă. Rinichii produc un hormon numit eritropoietină (EPO), care stimulează măduva osoasă să producă globule roşii. Acum s-a realizat un produs sintetic: eritropoietina din ADN recombinat. Medicii îl pot administra unor pacienţi anemici pentru a-i ajuta să-şi înlocuiască foarte repede globulele roşii.

Chiar şi în timpul operaţiei, chirurgii şi anesteziştii pricepuţi şi conştiincioşi pot ajuta pacienţii folosindu-se de metode avansate de reducere la minimum a pierderilor de sînge. Nu poate fi omisă nici tehnica operaţională meticuloasă, cum ar fi electrocauterizarea, care reduce la minimum sîngerarea. Uneori, sîngele care se scurge dintr-o rană poate fi aspirat, filtrat şi retrimis în circulaţie. *

Pacienţii legaţi la un aparat inimă-plămîn care acţionează pe bază de lichid nesanguin pot să tragă foloase din descoperirea hemodiluţiei, care reduce pierderea globulelor roşii.

Există şi alte metode utile. Hipotermia: scăderea temperaturii corporale a pacientului în vederea reducerii nevoii de oxigen în timpul operaţiei. Anestezia hipotensivă. Terapia care favorizează coagularea. Desmopressina (DDAVP), pentru reducerea timpului de sîngerare. „Bisturiele“ cu laser. Şi  veţi vedea că această listă se va mări pe măsură ce medicii şi pacienţii interesaţi vor căuta şi alte modalităţi de evitare a transfuziilor de sînge. Sperăm că nu veţi pierde niciodată o cantitate mare de sînge. Dar dacă veţi pierde, este foarte probabil că medici capabili vor putea să vă trateze fără a recurge la transfuzii de sînge, evitînd astfel o mulţime de riscuri.

OPERAŢIE, DA, ÎNSĂ FĂRĂ TRANSFUZII

Astăzi mulţi oameni nu vor să primească sînge. Din motive de sănătate, ei pretind ceea ce Martorii cer din raţiuni religioase: un tratament medical de calitate care să folosească o alternativă fără sînge. Aşa cum am văzut, sînt posibile intervenţii chirurgicale importante fără sînge. Dacă mai aveţi îndoieli, alte citate din publicaţiile ştiinţifice vă vor ajuta să le risipiţi.

Articolul „Înlocuirea a patru articulaţii importante la un pacient Martor al lui Iehova“ (Orthopaedic Review, august 1986) vorbea despre un pacient anemic ce prezenta „o degradare avansată a articulaţiilor de la şold şi genunchi“. Înainte şi după operaţie i s-a administrat cu bune rezultate dextran conţinînd fier. British Journal of Anaesthesia (1982) relata cazul unei Martore de 52 de ani al cărei nivel de hemoglobină era sub 10 g/dl. Pentru a reduce la minimum pierderea de sînge, operaţia de înlocuire totală a articulaţiei şoldului şi a umărului s-a făcut în urma anesteziei hipotensive. O echipă de chirurgi de la Universitatea din Arkansas (S.U.A.) a folosit aceeaşi metodă la o sută de intervenţii de înlocuire a articulaţiei şoldului la pacienţi Martori, care s-au însănătoşit cu toţii. Şeful secţiei a remarcat: „Ceea ce am învăţat de la aceşti pacienţi [Martori] aplicăm acum la toţi pacienţii noştri cărora trebuie să li se facă o înlocuire totală a şoldului“.

Conştiinţa unor Martori le-a permis acestora să accepte transplante de organe dacă operaţia se face fără sînge. Un raport asupra a 13 transplante de rinichi conchidea: „Majoritatea rezultatelor lasă să se întrevadă că transplantul de rinichi poate fi aplicat într-un mod sigur şi eficient majorităţii [pacienţilor] Martori ai lui Iehova“ (Transplantation, iunie 1988). Refuzarea sîngelui nu a împiedicat realizarea cu succes nici chiar a transplanturilor de inimă.

Dar ce se poate spune despre alte tipuri de operaţii fără sînge? Un periodic de informare medicală (Medical Hotline, aprilie/mai 1983) vorbeşte despre „Martore ale lui Iehova supuse unor complicate intervenţii ginecologice şi obstetrice [la Wayne State University, S.U.A.] fără transfuzii de sînge“. Periodicul făcea următoarea observaţie: „Nu s-au înregistrat decese sau complicaţii mai mari decît în cazul femeilor care au suportat operaţii similare cu transfuzii“. Apoi el adăuga: „Rezultatul acestui studiu este garanţia unei concepţii noi despre folosirea sîngelui în cazul tuturor femeilor supuse unor operaţii de obstetrică şi ginecologie“.

La Spitalul Universităţii Göttingen (Germania), 30 de pacienţi care au fost supuşi unor intervenţii de chirurgie generală au refuzat sînge. „Nu s-au înregistrat complicaţii care nu s-ar fi putut ivi şi la pacienţii care au acceptat transfuzii de sînge . . . Nu ar trebui să se acorde o importanţă excesivă imposibilităţii de a face o transfuzie şi nici nu ar trebui să conducă la reţinerea de a efectua o operaţie necesară şi justificabilă din punct de vedere chirurgical.“ — Risiko in der Chirurgie, 1987.

Au putut fi făcute fără sînge chiar şi operaţii pe creier la numeroşi adulţi şi copii, de exemplu, la Medical Center al Universităţii din New York. În 1989, dr. Joseph Ransohoff, şeful clinicii de neurochirurgie, a scris: „Este evident că în majoritatea cazurilor se poate  evita, cu un risc minim, administrarea sîngelui şi a derivatelor acestuia la pacienţii ale căror convingeri religioase nu le permit să-l folosească, mai ales dacă operaţia este efectuată la timp şi într-o perioadă relativ scurtă. Este interesant de reţinut că deseori uitam că pacientul este Martor al lui Iehova pînă în momentul externării, cînd îmi mulţumea că îi respectasem convingerile religioase“.

În sfîrşit, se poate face la nivelul cordului şi al vaselor sanguine o operaţie complicată fără sînge la adulţi şi copii? Dr. Denton A. Cooley a fost un pionier în acest domeniu. Aşa cum veţi putea citi în articolul medical retipărit în Apendice, la paginile 27–29, bazat pe un studiu anterior, dr. Cooley conchidea că „riscul intervenţiilor chirurgicale la pacienţii din grupul Martorilor lui Iehova nu este substanţial mai mare decît în alte cazuri“. Acum, după ce a efectuat 1 106 operaţii de acest fel, el scrie: „În orice situaţie respect angajamentul sau înţelegerea făcută cu pacientul“, adică fără folosire de sînge.

Chirurgii au observat că un alt factor care îi ajută pe Martorii lui Iehova este spiritul lor pozitiv. „Atitudinea acestor Martori a fost exemplară, scria dr. Cooley în octombrie 1989. Lor nu le-a fost teamă de complicaţii sau chiar de moarte ca majorităţii pacienţilor. Ei au o încredere profundă şi puternică în convingerile lor şi în Dumnezeul lor.“

Aceasta nu înseamnă că ei îşi revendică aşa-zisul drept de a muri. Ei caută efectiv un tratament eficient deoarece vor să se însănătoşească. Ei sînt convinşi că ascultarea de legea lui Dumnezeu este un lucru înţelept, şi această atitudine are un efect pozitiv asupra eficacităţii operaţiilor fără sînge.

Profesorul dr. V. Schlosser, de la Institutul de Chirurgie al Spitalului Universităţii din Freiburg (Germania), spunea: „În rîndul acestui grup de pacienţi, apariţia sîngerării în perioada perioperatorie este redusă; complicaţiile sînt, atunci cînd se ivesc, uşoare. Maniera specifică în care Martorii lui Iehova înfruntă boala a avut o influenţă pozitivă asupra procesului perioperativ“. — Herz/Kreislauf, august 1987.

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 13]

„Trebuie să conchidem că, actualmente, există mulţi pacienţi care primesc sînge şi derivate sanguine fără a trage foloase din transfuzie (sîngele nefiind necesar), în schimb sînt expuşi la riscurile serioase ale unor efecte nedorite. Nici un medic nu şi-ar expune cu bună ştiinţă pacientul la un tratament care nu l-ar putea ajuta, ci i-ar face rău. Dar tocmai acest lucru se întîmplă cînd sîngele este transfuzat fără să fie necesar.“ — „Transfusion-Transmitted Viral Diseases“, 1987.

[Chenarul de la pagina 14]

„După unii autori se poate accepta un nivel de hemoglobină chiar de 2–2,5 g/100 ml . . . O persoană sănătoasă poate să tolereze o pierdere de 50% din masa globulelor roşii şi să fie aproape asimptomatic dacă pierderea de sînge se desfăşoară pe o anumită perioadă de timp.“ — „Techniques of Blood Transfusion“, 1982.

[Chenarul de la pagina 15]

„Vechile concepţii privitoare la transportul oxigenului la ţesuturi, vindecarea rănilor şi «valoarea nutriţională» a sîngelui au fost abandonate. Experienţele avute cu pacienţi Martori ai lui Iehova demonstrează că anemia gravă este bine tolerată.“ — „The Annals of Thoracic Surgery“, martie 1989.

[Chenarul de la pagina 16]

Chiar şi copiii mici? „Patruzeci şi opt de intervenţii chirurgicale pe cord deschis la copii au fost efectuate adoptîndu-se metode alternative la transfuzii, indiferent de complexitatea operaţiei.“ Unii copii cîntăreau doar 4,7 kg. „Dat fiind rezultatul constant pozitiv obţinut asupra Martorilor lui Iehova şi faptul că transfuzia de sînge implică riscul unor serioase complicaţii, actualmente efectuăm fără transfuzii majoritatea operaţiilor cardiace la copii.“ — „Circulation“, septembrie 1984.

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Aparatul pentru circulaţia extracorporală inimă-plămîn a fost de mare ajutor în chirurgia cardiovasculară la pacienţii care refuză sînge