Salt la conţinut

Salt la cuprins

Un viitor minunat

Un viitor minunat

În curând Satan şi demonii vor fi scoşi din acţiune

Satan şi demonii lui nu vor mai induce în eroare omenirea mult timp. Iehova i-a expulzat deja din ceruri (Apocalipsa 12:9). În viitorul apropiat, Dumnezeu va acţiona din nou împotriva lui Satan şi a demonilor lui. Într-o viziune primită de la Dumnezeu, apostolul Ioan a spus: „Apoi am văzut un înger coborându-se din cer, având cheia Adâncului şi un lanţ mare în mână. El a pus mâna pe balaur, şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satan, şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani“. (Apocalipsa 20:1–3). Mai târziu, Diavolul şi demonii lui vor fi distruşi pentru totdeauna. — Apocalipsa 20:10.

Oamenii răi de pe pământ vor dispărea de asemenea. — Psalm 37:9, 10; Luca 13:5.

Morţii vor trăi din nou!

Morţii vor reveni la viaţă pe pământ

După ce Satan şi demonii vor fi îndepărtaţi, Iehova va aduce omenirii nenumărate binecuvântări. Vă amintiţi că morţii sunt lipsiţi de viaţă, inexistenţi. Isus a comparat moartea cu somnul — cu un somn profund lipsit de vise (Ioan 11:11–14). El a făcut aceasta pentru că ştia că va veni timpul când cei adormiţi în moarte vor fi treziţi la viaţă. El a spus: „Vine ceasul când toţi cei din morminte vor . . . ieşi din ele“. — Ioan 5:28, 29; compară cu Fapte 24:15.

Ei vor fi aduşi la viaţă aici pe pământ. În locul anunţurilor mortuare, rapoarte pline de bucurie vor informa despre cei care au fost readuşi la viaţă! Ce bucurie va fi să-i întâmpinăm pe cei dragi întorşi din mormânt!