1, 2. a) Ce ilustrare a folosit Isus pentru a scoate în evidenţă infidelitatea conducătorilor religioşi evrei? b) Ce lucru putem învăţa despre adolescenţi din ilustrarea lui Isus?

CU CÂTEVA zile înainte de moartea sa, Isus i-a adresat unui grup de conducători religioşi evrei o întrebare care invita la meditaţie profundă. El a spus: „Ce gândiţi? Un om avea doi fii şi s-a dus la cel dintâi şi i-a zis: «Fiule, du-te astăzi şi lucrează în via mea!» «Nu vreau», i-a răspuns el. Dar mai pe urmă i-a părut rău şi s-a dus. Venind şi la celălalt, i-a spus tot aşa. Şi acesta a răspuns: «Mă duc, doamne!» Şi nu s-a dus. Care din  amândoi a făcut voia tatălui?“ Conducătorii evrei au răspuns: „Cel dintâi“. — Matei 21:28–31.

² Isus scotea în evidenţă aici infidelitatea conducătorilor evrei. Ei au fost asemenea celui de-al doilea fiu; au promis să înfăptuiască voinţa lui Dumnezeu, apoi nu şi-au respectat promisiunea. Mulţi părinţi însă vor recunoaşte că ilustrarea lui Isus s-a bazat pe o bună înţelegere a vieţii de familie. Aşa cum a fost atât de bine ilustrat de Isus, adesea este greu să ştii ce gândesc tinerii sau să prevezi ce vor face ei. Este posibil ca un tânăr să creeze multe probleme în timpul adolescenţei, pentru ca mai târziu să devină un adult respectat şi cu simţul responsabilităţii. Este necesar să avem în vedere acest lucru atunci când discutăm problema răzvrătirii manifestate în adolescenţă.

3. De ce nu trebuie ca părinţii să se grăbească să-şi eticheteze copilul ca rebel?

³ Este posibil să auzi din când în când despre adolescenţi care se răzvrătesc făţiş împotriva părinţilor lor. Poate cunoşti personal o familie în care un adolescent pare să fie imposibil de ţinut sub control. Totuşi, nu este întotdeauna uşor să afli dacă un copil este cu adevărat un rebel. În plus, poate fi greu de înţeles motivul pentru care unii copii se răzvrătesc, pe când alţii — chiar din aceeaşi familie — nu fac acest lucru. Ce trebuie să facă părinţii dacă bănuiesc că unul dintre copiii lor poate deveni un rebel înverşunat? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să stabilim mai întâi ce este un rebel.

4–6. a) Ce este un rebel? b) Ce ar trebui să-şi amintească părinţii dacă adolescentul lor este neascultător din când în când?

⁴ Simplu spus, un rebel este o persoană care, în mod voit şi repetat, arată nesupunere sau se împotriveşte şi sfidează o autoritate. Desigur, „nebunia este lipită de  inima copilului“ (Proverbele 22:15). Aşadar, toţi copiii se împotrivesc într-un moment sau altul atât autorităţii părinţilor, cât şi autorităţii altora. Acest lucru este evident îndeosebi în perioada de dezvoltare fizică şi afectivă cunoscută sub denumirea de adolescenţă. Ivirea unei schimbări generează stres în viaţa oricărei persoane, iar adolescenţa este o perioadă în care au loc multe schimbări. Ca adolescent, fiul vostru sau fiica voastră părăseşte copilăria, îndreptându-se spre maturitate. Din acest motiv, pe parcursul anilor adolescenţei, unii părinţi au probleme cu copiii lor. Adesea, părinţii încearcă instinctiv să încetinească acest proces de tranziţie, în timp ce adolescenţii doresc să-l grăbească.

⁵ Un adolescent rebel respinge valorile pe care i le transmit părinţii. Totuşi, aminteşte-ţi că doar câteva acte de neascultare nu fac dintr-un copil un rebel. Iar în ce priveşte problemele de natură spirituală, este posibil ca unii copii să manifeste prea puţin interes sau chiar să fie lipsiţi de interes faţă de adevărul biblic, fără să fie însă rebeli. Ca părinte, nu te grăbi să-ţi etichetezi copilul într-un anumit fel.

⁶ Se caracterizează anii adolescenţei în cazul tuturor tinerilor printr-o răzvrătire împotriva autorităţii părinteşti? Nu, deloc. De fapt, dovezile ar părea să arate că doar o mică parte dintre adolescenţi manifestă în adolescenţă o răzvrătire gravă. Totuşi, cum stau lucrurile în cazul unui copil care se răzvrăteşte de repetate ori cu îndârjire? Ce anume ar putea provoca o astfel de răzvrătire?

7. Cum poate mediul satanic să-l influenţeze pe un copil să se răzvrătească?

⁷ O cauză majoră a răzvrătirii o constituie mediul satanic oferit de lume. „Toată lumea zace în Cel Rău“ (1 Ioan 5:19). Lumea aflată în puterea lui Satan a stimulat  dezvoltarea unei culturi dăunătoare căreia creştinii trebuie să-i opună rezistenţă (Ioan 17:15). O mare parte a acestei culturi este astăzi mai vulgară, mai periculoasă şi mai plină de influenţe rele decât în trecut (2 Timotei 3:1–5, 13). Dacă părinţii nu-şi educă, nu-şi previn şi nu-şi ocrotesc copiii, aceştia pot fi cuprinşi cu uşurinţă de ‘duhul care lucrează acum în fiii neascultării’ (Efeseni 2:2). În strânsă legătură cu acesta este influenţa puternică a colegilor. Biblia spune: „Cine se însoţeşte cu nebunii va avea necaz“ (Proverbele 13:20). În mod asemănător, cel care le ţine companie persoanelor impregnate de spiritul acestei lumi, va fi, probabil, influenţat de acest spirit. Tinerii au nevoie de un ajutor permanent pentru a putea înţelege că ascultarea de principiile divine constituie fundamentul celui mai bun mod de viaţă. — Isaia 48:17, 18.

8. Ce factori ar putea duce la răzvrătirea unui copil?

⁸ O altă cauză a răzvrătirii ar putea fi atmosfera din casă. De exemplu, dacă unul dintre părinţi este alcoolic, consumă droguri sau este violent faţă de celălalt părinte, optica adolescentului despre viaţă poate fi denaturată. Răzvrătirea poate izbucni chiar şi în căminele relativ liniştite când un copil simte că părinţii nu manifestă interes faţă de el. Cu toate acestea, răzvrătirea ce se manifestă în adolescenţă nu este cauzată întotdeauna de influenţe din exterior. Unii copii întorc spatele valorilor pe care li le transmit părinţii, în pofida faptului că au părinţi care aplică principiile divine şi care îi ocrotesc foarte mult de lumea din jur. Din ce cauză? Probabil că din cauza unei alte rădăcini a problemelor noastre: imperfecţiunea umană. Pavel a spus: „Printr-un singur om [Adam] a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toţi au păcătuit“ (Romani 5:12). Adam a fost un rebel egoist care le-a lăsat tuturor  urmaşilor săi o moştenire nefastă. Unii tineri aleg pur şi simplu să se răzvrătească, aşa cum a făcut şi strămoşul lor.

9. Ce atitudini extreme adoptate în creşterea copilului ar putea contribui la răzvrătirea lui?

⁹ Un alt lucru care duce la răzvrătire în adolescenţă este punctul de vedere neechilibrat al părinţilor în legătură cu creşterea copilului (Coloseni 3:21). Unii părinţi conştiincioşi le impun copiilor lor restricţii aspre şi îi disciplinează cu severitate. Alţii sunt toleranţi şi nu oferă norme care l-ar putea ocroti pe adolescentul lor lipsit de experienţă. Nu este întotdeauna uşor să stabileşti un echilibru între aceste două extreme. Iar copiii, fiind diferiţi, au necesităţi diferite. Unul poate avea nevoie de mai multă supraveghere decât altul. Totuşi, două exemple biblice ne vor ajuta să prezentăm pericolele ce rezultă în urma adoptării unei atitudini extreme atât în ce priveşte severitatea, cât şi toleranţa.

10. De ce Eli, deşi a slujit, probabil, cu fidelitate ca mare preot, a fost slab ca părinte?

¹⁰ Marele preot al Israelului antic, Eli, a fost tată. El a slujit timp de 40 de ani, fiind, fără îndoială, un bun cunoscător al Legii lui Dumnezeu. Probabil că Eli şi-a îndeplinit cu fidelitate îndatoririle preoţeşti obişnuite şi poate că le-a predat Legea lui Dumnezeu în mod temeinic fiilor săi, Hofni şi Fineas. Cu toate acestea, el era prea indulgent cu fiii săi. Hofni şi Fineas slujeau ca preoţi oficianţi, însă ei erau „oameni de nimic“ (NW), interesaţi numai de satisfacerea apetitului şi dorinţelor lor imorale. Totuşi, când ei au comis acte condamnabile în locul sfânt, Eli nu a avut curajul să-i înlăture din poziţia în care se aflau. El le-a adresat numai un reproş lipsit de forţă. Prin toleranţa sa, Eli i-a onorat pe fiii săi mai mult decât pe Dumnezeu. Drept urmare, fiii săi s-au  răzvrătit împotriva închinării curate aduse lui Iehova, iar întreaga casă a lui Eli a suferit nenorocirea. — 1 Samuel 2:12–17, 22–25, 29; 3:13, 14; 4:11–22.

11. Ce pot învăţa părinţii din exemplul greşit dat de Eli?

¹¹ Copiii lui Eli erau deja adulţi când s-au întâmplat aceste lucruri, însă această relatare scoate în evidenţă pericolul pe care îl prezintă faptul de a nu disciplina. (Compară cu Proverbele 29:21.) Este posibil ca unii părinţi să confunde iubirea cu toleranţa şi să nu stabilească sau să impună reguli clare, consecvente şi rezonabile. Ei neglijează să acorde o disciplinare iubitoare chiar şi atunci când sunt violate principiile divine. Din cauza unei asemenea toleranţe, copiii lor pot ajunge să nu mai acorde atenţie nici autorităţii părinţilor, nici unui alt fel de autoritate. — Compară cu Eclesiastul 8:11.

12. Ce greşeală a făcut Roboam în ce priveşte exercitarea autorităţii?

¹² Roboam constituie un exemplu în ce priveşte cealaltă extremă în exercitarea autorităţii. El a fost ultimul rege al regatului unit al Israelului, însă nu a fost un rege bun. Roboam moştenise o ţară al cărei popor era nemulţumit din cauza poverilor ce-i fuseseră puse pe umeri de către tatăl său, Solomon. A manifestat Roboam înţelegere? Nu. Când o delegaţie i-a cerut să înlăture unele măsuri opresive, el nu a ţinut seama de sfatul matur oferit de consilierii săi mai vârstnici, ci a poruncit ca jugul poporului să fie făcut mai greu. Aroganţa sa a provocat o răzvrătire în rândul celor zece triburi din nord, iar regatul a fost sfâşiat în două. — 1 Împăraţi 12:1–21; 2 Cronici 10:19.

13. Cum pot evita părinţii să comită greşeala lui Roboam?

¹³ Părinţii pot trage învăţăminte importante din relatarea biblică despre Roboam. Ei trebuie să ‘alerge la DOMNUL’ în rugăciune şi să-şi examineze metodele de creştere a copiilor în lumina principiilor biblice (Psalmul 105:4). „Asuprirea înnebuneşte pe cel înţelept“,  spune Eclesiastul 7:7. Limitările bine gândite le oferă adolescenţilor posibilitatea de a se dezvolta, protejându-i în acelaşi timp de rău. Însă copiii nu trebuie să trăiască într-o atmosferă atât de rigidă şi de restrictivă, încât să nu poată cultiva o măsură rezonabilă de independenţă de sine şi de încredere în sine. Când părinţii se străduiesc să realizeze un echilibru între o libertate de acţiune rezonabilă şi limitări ferme şi clar specificate, majoritatea adolescenţilor se vor simţi mai puţin tentaţi să se răzvrătească.

14, 15. Cum trebuie părinţii să privească dezvoltarea copiilor lor?

¹⁴ Deşi părinţii se bucură să-şi vadă copilul dezvoltând-se în sens fizic de la starea de bebeluş la cea de adult, este posibil ca liniştea lor să aibă de suferit când copilul lor adolescent începe să treacă de la dependenţă la o independenţă corespunzătoare. Să nu fiţi surprinşi dacă pe parcursul acestei perioade de tranziţie adolescentul  vostru este, uneori, destul de încăpăţânat sau ostil colaborării. Păstraţi viu în minte faptul că obiectivul părinţilor creştini trebuie să fie acela de a creşte un creştin matur, echilibrat şi cu simţul responsabilităţii. — Compară cu 1 Corinteni 13:11; Efeseni 4:13, 14.

¹⁵ Oricât de greu ar putea fi, părinţii trebuie să pună capăt obiceiului de a răspunde negativ oricărei solicitări pentru mai multă independenţă venite din partea adolescentului lor. Un copil trebuie să se dezvolte, într-un mod sănătos, ca persoană. Fireşte, unii tineri încep de la o vârstă relativ tânără să cultive o concepţie destul de matură. De exemplu, Biblia spune despre tânărul rege Iosia următoarele: „Pe când era încă tânăr [avea în jur de 15 ani], a început să caute pe Dumnezeul tatălui său David“. Acest adolescent remarcabil a  fost, cu siguranţă, o persoană cu simţul responsabilităţii. — 2 Cronici 34:1–3.

16. Pe măsură ce copiilor li se încredinţează mai multă responsabilitate, ce trebuie ei să înţeleagă?

¹⁶ Pe de altă parte, libertatea atrage după sine o răspundere. De aceea, permiteţi-i adultului vostru în devenire să simtă consecinţele unora dintre deciziile şi acţiunile sale. Principiul potrivit căruia „ce seamănă omul, aceea va şi secera“, se aplică atât adolescenţilor, cât şi adulţilor (Galateni 6:7). Copiii nu pot fi ocrotiţi la nesfârşit. Ce se întâmplă însă în cazul în care copilul vostru vrea să facă un lucru care este total inacceptabil? Ca părinte care poartă o răspundere, trebuie să spui: „Nu“. Şi, în timp ce poate că îi explici motivele, nimic nu trebuie să-l transforme pe nu al tău într-un da. (Compară cu Matei 5:37.) Cu toate acestea, încearcă să spui „nu“ într-un mod calm şi rezonabil, întrucât „un răspuns blând potoleşte mânia“. — Proverbele 15:1.

17. Care sunt unele dintre necesităţile unui adolescent pe care trebuie să le satisfacă un părinte?

¹⁷ Tinerii au nevoie de siguranţa pe care o conferă o disciplinare consecventă, chiar dacă se întâmplă ca ei să nu fie de acord pe moment cu restricţiile şi regulile. Dacă regulile se schimbă des, în funcţie de dispoziţia părintelui, aceasta creează un sentiment de frustrare. În plus, dacă adolescenţii sunt încurajaţi şi ajutaţi atunci când au nevoie, pentru a lupta împotriva timidităţii sau a lipsei de încredere în sine, este foarte probabil ca ei să devină persoane mai stabile. Adolescenţii apreciază, de asemenea, când primesc din partea părinţilor lor încrederea pe care au câştigat-o. — Compară cu Isaia 35:3, 4; Luca 16:10; 19:17.

18. Care sunt câteva realităţi încurajatoare cu privire la adolescenţi?

¹⁸ Părinţii se pot simţi mângâiaţi ştiind că atunci când în familie există pace, stabilitate şi iubire, copiii, în general, prosperă (Efeseni 4:31, 32; Iacov 3:17, 18). De  fapt, mulţi adolescenţi au învins chiar un mediu nefavorabil existent în familia lor, ei provenind din familii marcate de alcoolism, violenţă sau de alte influenţe dăunătoare şi au devenit adulţi exemplari. De aceea, dacă le oferiţi adolescenţilor voştri un cămin în care se simt în siguranţă şi ştiu că vor primi iubire, afecţiune şi atenţie — chiar dacă acest sprijin este însoţit de restricţii rezonabile şi de disciplinare în armonie cu principiile scripturale —, este foarte posibil ca ei să devină adulţi de care să fiţi mândri. — Compară cu Proverbele 27:11.

19. În timp ce părinţii trebuie să-l înveţe pe copil calea pe care trebuie să o urmeze, ce responsabilitate îi revine acestuia?

¹⁹ O bună creştere a copiilor are, în mod sigur, o mare importanţă. În Proverbele 22:6 se spune: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea“. Totuşi, cum stau lucrurile cu copiii care se confruntă cu probleme grave în pofida faptului că au părinţi buni? Este posibil acest lucru? Da. Cuvintele proverbului trebuie înţelese în lumina altor versete biblice care accentuează responsabilitatea copiilor de ‘a asculta’ de părinţi şi de a se supune acestora (Proverbele 1:8). Atât părintele, cât şi copilul trebuie să coopereze la aplicarea principiilor scripturale, dacă doresc ca în familie să existe armonie. Dacă părinţii şi copiii nu colaborează, vor apărea probleme.

20. Când copiii greşesc din cauza nechibzuinţei, cum ar fi înţelept să procedeze părinţii?

²⁰ Cum ar trebui să reacţioneze părinţii când un adolescent greşeşte şi ajunge în impas? Îndeosebi atunci adolescentul are nevoie de ajutor. Dacă părinţii îşi amintesc că au de-a face cu un tânăr lipsit de experienţă, vor rezista mai uşor tendinţei de a reacţiona în mod  exagerat. Pavel le-a dat persoanelor mature din congregaţie următorul sfat: „Chiar dacă un om ar fi prins în vreo greşeală, voi care sunteţi duhovniceşti să-l îndreptaţi cu duhul blândeţii“ (Galateni 6:1). Părinţii pot proceda la fel atunci când tratează cu un tânăr care comite o greşeală din cauza nechibzuinţei. În timp ce îi explică cu claritate de ce a fost greşită conduita lui şi cum poate să evite repetarea greşelii, părinţii ar trebui să lămurească faptul că ceea ce este rău este conduita greşită în sine, nu adolescentul. — Compară cu Iuda 22, 23.

21. Potrivit exemplului congregaţiei creştine, cum ar trebui să reacţioneze părinţii dacă copilul lor a comis un păcat grav?

²¹ Ce se poate face dacă delictul adolescentului este foarte grav? În acest caz, copilul are nevoie de un ajutor deosebit şi de o îndrumare competentă. Când un membru al congregaţiei comite un păcat grav, este încurajat să se căiască şi să se adreseze bătrânilor pentru a primi ajutor (Iacov 5:14–16). Odată ce se căieşte, bătrânii lucrează cu el pentru a-l restabili din punct de vedere spiritual. În cadrul familiei, responsabilitatea de a-l ajuta pe adolescentul care a greşit le revine părinţilor, deşi este nevoie, poate, ca ei să discute problema respectivă cu bătrânii. Fără îndoială, ei nu trebuie să încerce să-i ascundă corpului de bătrâni vreunul dintre păcatele grave comise de unul dintre copiii lor.

22. Ce atitudine vor încerca părinţii să păstreze, imitându-l pe Iehova, atunci când copilul lor comite o greşeală gravă?

²² Pentru un părinte, faptul că propriii săi copii sunt implicaţi într-o problemă gravă este foarte chinuitor. Fiind profund tulburaţi din punct de vedere afectiv, este posibil ca părinţii să încline să-l ameninţe plini de mânie pe copilul nesupus; însă acest lucru ar putea doar să-l înrăiască. Ţineţi cont de faptul că viitorul acestui tânăr poate depinde de felul în care este tratat în acest  moment critic. Amintiţi-vă, de asemenea, că Iehova a fost gata să ierte atunci când poporul său a deviat de la ceea ce era drept, dar cu condiţia ca ei să se căiască. Ascultaţi cuvintele sale pline de iubire: „«Veniţi acum să ne judecăm», zice DOMNUL. «De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna»“ (Isaia 1:18). Ce exemplu minunat pentru părinţi!

23. În situaţia în care unul dintre copii comite un păcat grav, cum trebuie să acţioneze părinţii şi ce trebuie ei să evite?

²³ Prin urmare, încercaţi să-l încurajaţi pe copilul neascultător să-şi schimbe calea. Căutaţi un sfat înţelept la părinţii care au experienţă şi la bătrânii congregaţiei (Proverbele 11:14). Încercaţi să nu acţionaţi impulsiv spunând sau făcând lucruri în urma cărora copilului vostru să-i fie greu să se apropie din nou de voi. Evitaţi să manifestaţi o furie şi o amărăciune necontrolată (Coloseni 3:8). Nu vă grăbiţi să renunţaţi (1 Corinteni 13:4, 7). Cu toate că urâţi răutatea, evitaţi să deveniţi neîndurători şi plini de amărăciune faţă de copilul vostru. Cel mai important lucru este că părinţii trebuie să se străduiască să dea un exemplu excelent şi să-şi păstreze puternică credinţa în Dumnezeu.

24. Ce situaţie tristă apare uneori într-o familie creştină, şi cum trebuie să acţioneze un părinte?

²⁴ În unele cazuri, devine evident faptul că un tânăr a luat în mod irevocabil hotărârea de a se răzvrăti şi de a respinge valorile creştine în totalitate. În această situaţie, atenţia trebuie concentrată asupra menţinerii sau refacerii vieţii de familie a celorlalţi copii. Ai grijă să nu-ţi orientezi toate eforturile în direcţia copilului rebel, neglijându-i astfel pe ceilalţi copii. În loc să încerci să ascunzi problema de ceilalţi membri ai familiei, discută cu ei despre aceasta în măsura în care consideri  de cuviinţă şi în mod încurajator. — Compară cu Proverbele 20:18.

25. a) Potrivit modelului dat de congregaţia creştină, cum ar trebui să procedeze părinţii dacă un copil devine un rebel înverşunat? b) Ce trebuie să aibă în vedere părinţii în cazul în care unul dintre copii se răzvrăteşte?

²⁵ Apostolul Ioan a spus următoarele despre o persoană din congregaţie care devine un rebel incorigibil: „Să nu-l primiţi în casă şi să nu-l salutaţi“ (2 Ioan 10). Părinţii pot considera necesar să adopte o atitudine asemănătoare faţă de propriul lor copil, dacă acesta este major şi a devenit rebel. (Compară cu Deuteronomul 21:18–21.) Oricât de greu de adoptat ar fi şi oricâtă durere ar putea provoca această atitudine, ea are uneori un rol vital în ocrotirea celorlalţi membri ai familiei. Familia voastră are nevoie de ocrotire şi de o continuă supraveghere din partea voastră. Prin urmare, continuaţi să păstraţi limite exprimate clar, însă rezonabile, cu privire la conduită. Staţi de vorbă cu ceilalţi copii. Interesaţi-vă cum le merge la şcoală şi în congregaţie. De asemenea, spuneţi-le că deşi nu sunteţi de acord cu acţiunile copilului rebel, nu îl urâţi. În loc să criticaţi copilul, criticaţi acţiunea rea. Când cei doi fii ai lui Iacov au atras ostracizare asupra familiei din cauza cruzimii faptei lor, Iacov nu i-a blestemat pe fiii săi, ci mânia lor violentă. — Geneza 34:1–31; 49:5–7.

26. În ce pot găsi mângâiere părinţii conştiincioşi dacă unul dintre copii se răzvrăteşte?

²⁶ Poate că vă simţiţi răspunzători pentru cele întâmplate în familia voastră. Însă, dacă, rugându-vă, aţi făcut tot posibilul, urmând sfatul lui Iehova atât cât aţi putut, nu aveţi nici un motiv să vă condamnaţi în mod nerezonabil. Găsiţi mângâiere în faptul că nimeni nu poate fi un părinte perfect, însă voi aţi încercat cu conştiinciozitate să fiţi părinţi buni. (Compară cu Faptele 20:26.) Este dureros să ai un rebel înverşunat în familie,  însă, dacă vi se întâmplă acest lucru, fiţi siguri că Dumnezeu înţelege şi că nu-i va abandona niciodată pe slujitorii săi devotaţi (Psalmul 27:10). Prin urmare, fiţi hotărâţi să vă păstraţi căminul ca adăpost spiritual sigur pentru ceilalţi copii pe care îi aveţi.

27. Amintindu-şi parabola despre fiul risipitor, ce pot spera întotdeauna părinţii unui copil rebel?

²⁷ În plus, nu trebuie să vă pierdeţi niciodată speranţa. Eforturile depuse de voi de timpuriu pentru a acorda o instruire corespunzătoare pot să influenţeze, în cele din urmă, inima copilului care s-a rătăcit şi să-l trezească la realitate (Eclesiastul 11:6). Mai multe familii creştine au trecut printr-o situaţie asemănătoare, iar unele dintre ele şi-au văzut copiii nesupuşi întorcându-se, la fel ca în cazul tatălui din parabola lui Isus despre fiul risipitor (Luca 15:11–32). Acelaşi lucru vi se poate întâmpla şi vouă.