Salt la conţinut

Salt la cuprins

CAPITOLUL 17

‘O, adâncul înțelepciunii lui Dumnezeu!’

‘O, adâncul înțelepciunii lui Dumnezeu!’

1, 2. Care a fost scopul lui Iehova pentru a șaptea zi și cum a fost pusă la încercare înțelepciunea divină la începutul acestei zile?

 CE DEZASTRU! Capodopera celei de-a șasea zile de creație, omul, a căzut dintr-odată pe cea mai joasă treaptă a degradării. Iehova declarase cu privire la „tot ce făcuse”, deci și cu privire la om, că „totul era foarte bun”. (Geneza 1:31) Însă, la începutul zilei a șaptea, Adam și Eva au ales să i se alăture lui Satan în răzvrătire. Consecințele au fost dezastruoase: păcat, imperfecțiune și moarte.

2 S-ar fi zis că scopul lui Iehova pentru a șaptea zi fusese zădărnicit pentru totdeauna. Această zi, asemenea celorlalte șase care o precedaseră, avea să dureze mii de ani. Iehova o declarase sfântă, iar la sfârșitul ei întregul pământ trebuia să fie un paradis locuit de o familie mondială de oameni perfecți. (Geneza 1:28; 2:3) Însă, după tragica rebeliune, mai era oare posibil ca scopul divin să se realizeze vreodată? Ce avea să facă Dumnezeu? Aceasta a constituit o probă dificilă, probabil cea mai mare probă, a înțelepciunii lui Iehova.

3, 4. a) De ce reacția lui Iehova la răzvrătirea din Eden este un exemplu de înțelepciune divină care inspiră venerație? b) În timp ce studiem despre înțelepciunea lui Iehova, ce adevăr ne va ajuta umilința să nu pierdem din vedere?

3 Iehova a trecut imediat la acțiune. El a pronunțat sentința împotriva rebelilor din Eden, dar a dat și o speranță, dezvăluindu-și scopul de a îndrepta răul pe care aceștia tocmai îl provocaseră. (Geneza 3:15) Scopul lui Iehova străbate mii de ani de istorie umană, din Eden până în viitorul îndepărtat. Este de o simplitate sublimă și totuși atât de profund, încât o viață de om ar putea fi folosită citind despre el și meditând la el. În plus, este absolut sigur că scopul lui Iehova se va realiza. Dumnezeu va pune capăt răutății, păcatului și morții și va aduce omenirea la perfecțiune. Toate acestea vor deveni realitate înainte de sfârșitul celei de-a șaptea zile. Astfel, în pofida tuturor obstacolelor, Iehova își va duce la îndeplinire scopul privitor la pământ și la omenire exact la momentul prevăzut inițial!

4 Nu-i așa că înțelepciunea divină ne inspiră venerație? Apostolul Pavel s-a simțit îndemnat să scrie: ‘O, adâncul înțelepciunii lui Dumnezeu!’. (Romani 11:33) Pe măsură ce vom analiza câteva fațete ale acestei calități divine, umilința ne va îndemna să nu pierdem din vedere un adevăr esențial: în cel mai bun caz, nu vom putea face decât o analiză sumară a vastei înțelepciuni a lui Iehova. (Iov 26:14) Mai întâi, să definim această calitate care inspiră venerație.

Ce este înțelepciunea divină?

5, 6. Ce legătură există între cunoștință și înțelepciune și cât de mare este cunoștința lui Iehova?

5 Înțelepciunea nu este sinonimă cu cunoștința. Computerele pot stoca un volum uriaș de date, dar nimeni nu va spune despre ele că sunt înțelepte. Cu toate acestea, cunoștința și înțelepciunea sunt în strânsă legătură. (Proverbele 10:14) De exemplu, dacă ai avea nevoie de un sfat înțelept pentru a trata o boală gravă, ai întreba pe cineva neavizat sau care are cunoștințe vagi de medicină? Puțin probabil! Tot așa și cunoștința exactă este o condiție esențială pentru a dobândi adevărata înțelepciune.

6 Cunoștința pe care o deține Iehova este infinită! Ca „Rege al eternității”, numai el există dintotdeauna. (Revelația 15:3) Pe parcursul acestor vremuri imemorabile, el a știut absolut tot ce s-a petrecut. Biblia spune: „Nu există creație care să fie ascunsă privirii sale, ci totul este gol și descoperit înaintea ochilor celui căruia trebuie să-i dăm socoteală”. (Evrei 4:13; Proverbele 15:3) Fiind Creatorul, Iehova deține o înțelegere perfectă a tot ceea ce există în univers. Totodată, el a urmărit încă de la început toate activitățile umane. El examinează inima fiecărui om, fără să-i scape absolut nimic. (1 Cronici 28:9) Întrucât ne-a creat cu voință liberă, el se bucură atunci când facem alegeri înțelepte în viață. Ca „Ascultător al rugăciunii”, el ascultă cererile a nenumărate persoane care i se adresează în același moment. (Psalmul 65:2) Și nu e nevoie să mai spunem că Iehova are o memorie perfectă.

7, 8. Cum manifestă Iehova înțelegere, discernământ și înțelepciune?

7 Iehova nu deține doar cunoștințe. El vede cum se corelează faptele și discerne imaginea completă, alcătuită din nenumărate detalii. El evaluează și judecă, deosebind binele de rău și esențialul de ceea ce este lipsit de importanță. Mai mult decât atât, el nu privește doar la suprafață, ci pătrunde cu privirea până în adâncul inimii. (1 Samuel 16:7) Prin urmare, Iehova posedă înțelegere și discernământ, calități superioare cunoștinței. Dar înțelepciunea le întrece pe toate acestea.

8 Înțelepciunea presupune folosirea cunoștinței, a discernământului și a înțelegerii pentru atingerea scopului dorit. De fapt, câteva dintre cuvintele folosite în limbile originale ale Bibliei și traduse prin „înțelepciune” înseamnă literalmente „acțiune eficientă” sau „înțelepciune practică”. Așadar, înțelepciunea lui Iehova nu este doar teoretică, ci și practică și eficientă. Folosindu-și vasta cunoștință și profunda înțelegere, Iehova ia întotdeauna cele mai bune decizii și recurge la cel mai eficient mod de acțiune pentru a le duce la îndeplinire. Aceasta este adevărata înțelepciune! Iehova demonstrează adevărul afirmației lui Isus: „Înțelepciunea se recunoaște după lucrările ei”. (Matei 11:19) Lucrările lui Iehova din întregul univers sunt o puternică mărturie a înțelepciunii sale.

Dovezi ale înțelepciunii divine

9, 10. a) Ce fel de înțelepciune are Iehova și cum o manifestă? b) De ce este celula o dovadă a înțelepciunii lui Iehova?

9 Ai fost vreodată impresionat de iscusința cu care un meșter execută un obiect frumos, care funcționează perfect? Ingeniozitatea lui este o dovadă impresionantă de înțelepciune. (Exodul 31:1-3) Iehova însuși este Sursa înțelepciunii și Cel ce o posedă în cel mai înalt grad. Regele David a spus despre Iehova: „Te laud pentru că sunt făcut într-un mod minunat, uluitor. Minunate sunt lucrările tale și cât de bine știu lucrul acesta!”. (Psalmul 139:14) Într-adevăr, cu cât învățăm mai multe despre corpul uman, cu atât simțim o și mai mare venerație față de înțelepciunea lui Iehova.

10 Să dăm un exemplu: Viața ta a început când erai doar o celulă – un ovul al mamei tale fecundat de un spermatozoid de la tatăl tău. La scurt timp după aceea, acea celulă a început să se dividă. Tu, ființa care a rezultat, ești format din 100 de trilioane de celule minuscule. Aproximativ 10 000 de celule de mărime mijlocie luate împreună ar fi cât o gămălie de ac! Totuși, fiecare este de o complexitate uluitoare. Celula este mult mai complexă decât orice mașină sau uzină proiectată de om. Oamenii de știință spun că o celulă seamănă cu un oraș fortificat – cu intrări și ieșiri supravegheate, cu un sistem de transport, cu o rețea de comunicații, cu centrale electrice, cu uzine, cu centre de colectare și de reciclare a deșeurilor, cu sisteme de apărare și chiar cu un fel de sediu central, aflat în nucleul celulei. În plus, celula poate face o copie fidelă a ei în numai câteva ore!

11, 12. a) Ce anume determină specializarea celulelor dintr-un embrion în dezvoltare și cum se armonizează lucrul acesta cu Psalmul 139:16? b) Cum arată creierul uman că suntem ‘făcuți într-un mod minunat’?

11 Bineînțeles că nu toate celulele sunt la fel. Pe măsură ce se divid, celulele din embrion „se specializează” în vederea îndeplinirii unor funcții foarte diferite. Unele dintre ele vor fi celule nervoase, altele, celule osoase, celule musculare, celule ale sângelui sau ale ochiului. Toate aceste funcții sunt programate în „biblioteca” de coduri genetice, numită ADN. Este interesant ce a fost inspirat David să scrie despre Iehova: „Ochii tăi m-au văzut chiar și când eram un embrion; toate părțile lui erau scrise în cartea ta”. (Psalmul 139:16)

12 Unele părți ale corpului uman sunt extrem de complexe. Să luăm ca exemplu creierul. Unii l-au numit cel mai complex lucru descoperit până în prezent în univers. Creierul nostru conține aproximativ 100 de miliarde de neuroni – probabil tot atâția câte stele există în galaxia noastră. Fiecare celulă se ramifică formând mii de sinapse cu alte celule. Oamenii de știință spun despre creierul uman că poate acumula informațiile din toate bibliotecile din lume și că, de fapt, capacitatea lui de a stoca informațiile este incomensurabilă. Cu toate că au dedicat zeci de ani studierii acestui organ „făcut într-un mod minunat”, specialiștii recunosc că nu vor putea înțelege niciodată pe deplin modul lui de funcționare.

13, 14. a) Cum demonstrează furnicile, precum și alte viețuitoare, că sunt „înțelepte din instinct” și ce sugerează lucrul acesta despre Creatorul lor? b) De ce putem spune că unele lucrări de creație, precum pânza de păianjen, sunt făcute „cu înțelepciune”?

13 Însă omul nu este decât unul dintre nenumăratele exemple ce dezvăluie înțelepciunea Creatorului. În Psalmul 104:24 se spune: „Cât de multe sunt lucrările tale, o, Iehova! Pe toate le-ai făcut cu înțelepciune. Pământul este plin de operele tale!”. Înțelepciunea lui Iehova se vede în toată creația din jurul nostru. Furnicile, de exemplu, sunt „înțelepte din instinct”. (Proverbele 30:24) Într-adevăr, o colonie de furnici este extraordinar de bine organizată. Furnicile din unele colonii găzduiesc și îngrijesc în mușuroaiele lor anumite insecte, numite afide, care le furnizează hrană, ca și cum ar fi animalele lor domestice. Alte furnici îndeplinesc rolul de fermieri, îndeletnicindu-se cu cultivarea și cu strânsul „recoltei” de ciuperci. Multe alte creaturi fac din instinct lucruri extraordinare. O muscă obișnuită execută în aer acrobații pe care nici cel mai modern avion nu le poate imita. Păsările migratoare se conduc după stele, se orientează datorită câmpului magnetic al pământului sau datorită unei „hărți interioare”. Biologii au dedicat mulți ani studierii comportamentelor cu care au fost programate aceste viețuitoare. Cât de înțelept trebuie să fie, așadar, Marele lor Programator!

14 Înțelepciunea creatoare a lui Iehova este o permanentă sursă de inspirație pentru oamenii de știință. Există chiar o ramură a ingineriei numită biomimetică, care încearcă să imite modelele din natură. De exemplu, poate că ai văzut cu câtă măiestrie își țese un păianjen pânza. Pentru un inginer, pânza de păianjen reprezintă un model fascinant. Pe cât de fragile par aceste fire, pe atât sunt de rezistente, unele fiind mai rezistente decât oțelul, mai rezistente chiar decât fibrele din care sunt confecționate vestele antiglonț. Mai exact, cât sunt de rezistente? Imaginează-ți o pânză mare de păianjen, de mărimea unui năvod. Această pânză ar putea opri din zbor un avion de pasageri! Într-adevăr, Iehova a creat toate aceste lucruri „cu înțelepciune”.

Cine a programat viețuitoarele de pe pământ să fie „înțelepte din instinct”?

Înțelepciune dincolo de sfera pământului

15, 16. a) Ce arată cerul înstelat despre înțelepciunea lui Iehova? b) Cum demonstrează poziția lui Iehova de Comandant Suprem al unui imens număr de îngeri înțelepciunea lui ca Administrator?

15 Înțelepciunea lui Iehova se vede în lucrările sale din întregul univers. Corpurile cerești, despre care am vorbit pe larg în capitolul 5, nu sunt răspândite la întâmplare în spațiu. Datorită înțelepciunii pe care a pus-o Iehova în „legile cerului”, universul este minunat organizat în galaxii, care sunt grupate în roiuri, care, la rândul lor, sunt grupate în superroiuri. (Iov 38:33, Cornilescu, 1996) Nu e de mirare că Iehova vorbește despre corpurile cerești ca despre ‘o armată’! (Isaia 40:26) Există însă o altă armată ce demonstrează și mai pregnant înțelepciunea sa.

16 După cum am observat în capitolul 4, Dumnezeu poartă titlul de „Iehova al armatelor”, întrucât el este Comandantul Suprem al unei imense armate de sute de milioane de creaturi spirituale. Aceasta este o dovadă a puterii lui Iehova. Dar în ce măsură este implicată înțelepciunea sa? Gândește-te la următorul lucru: Iehova și Isus sunt în permanență ocupați. (Ioan 5:17) Este de la sine înțeles deci că slujitorii îngerești ai Celui Preaînalt sunt și ei, la rândul lor, tot timpul ocupați. Și să nu uităm că îngerii le sunt superiori oamenilor, fiind mult mai inteligenți și mai puternici decât ei. (Evrei 1:7; 2:7) Totuși, Iehova le încredințează de miliarde de ani sarcini tuturor acestor îngeri, ținându-i ocupați cu o muncă satisfăcătoare, aceea de a împlini „cuvântul său” și de a face „voința sa”. (Psalmul 103:20, 21) Cât de mare trebuie să fie înțelepciunea acestui Administrator!

Iehova este „singurul înțelept”

17, 18. De ce spune Biblia că Iehova este „singurul înțelept” și de ce ar trebui ca înțelepciunea sa să ne inspire venerație?

17 Având în vedere toate aceste dovezi, nu ar trebui să fim surprinși că Biblia preamărește înțelepciunea lui Iehova. De exemplu, în Biblie citim că Iehova este „singurul înțelept”. (Romani 16:27) Iehova este singurul care deține înțelepciunea în sens absolut. El este Sursa adevăratei înțelepciuni. (Proverbele 2:6) Din acest motiv, Isus, deși este cea mai înțeleaptă persoană creată de Iehova, nu s-a bizuit pe propria înțelepciune, ci a vorbit așa cum l-a îndrumat Tatăl său. (Ioan 12:48-50)

18 Iată cum și-a exprimat Pavel venerația față de înțelepciunea fără seamăn a lui Iehova: „O, adâncul bogăției, înțelepciunii și cunoștinței lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile sale și cât de necuprinse sunt căile sale!”. (Romani 11:33) Începând versetul cu o exclamație, Pavel dă glas unei emoții puternice, care, în cazul de față, exprimă o venerație profundă. Cuvântul grecesc folosit de el pentru „adânc” este strâns înrudit cu termenul „abis”. Astfel, cuvintele sale creează o imagine vie. Când ne gândim la înțelepciunea lui Iehova, este ca și cum am privi stupefiați într-o prăpastie adâncă, fără fund – un tărâm pe care nu l-am putea cuprinde niciodată nici în lungime, nici în lățime și nici în adâncime, ca să nu mai vorbim de imposibilitatea de a-l delimita sau de a-l descrie în detaliu. (Psalmul 92:5) Nu ne insuflă umilință acest gând?

19, 20. a) De ce este acvila un simbol potrivit al înțelepciunii divine? b) Cum și-a demonstrat Iehova capacitatea de a cunoaște viitorul?

19 Iehova este „singurul înțelept” și într-un alt sens: Numai el poate cunoaște viitorul. Să nu uităm că Iehova folosește acvila, cu privirea ei ageră, ca simbol al înțelepciunii divine. Deși nu cântărește mai mult de cinci kilograme, acvila aurie are ochii mai mari decât ai unui om adult. Privirea acvilei este uluitor de ageră, motiv pentru care pasărea poate să localizeze o pradă mică de la sute de metri înălțime, poate chiar de la un kilometru sau mai mult! Iehova însuși a spus cândva despre acvilă: „Ochii ei privesc în depărtare”. (Iov 39:29) Prin analogie, Iehova poate ‘să privească în depărtare’, în viitor.

20 Biblia cuprinde nenumărate dovezi în acest sens. Ea conține sute de profeții, sau istorie scrisă dinainte. Deznodământul războaielor, ascensiunea și declinul puterilor mondiale, chiar și strategiile de luptă ale unor comandanți militari au fost toate prezise în Biblie – în unele cazuri, cu sute de ani înainte. (Isaia 44:25–45:4; Daniel 8:2-8, 20-22)

21, 22. a) De ce nu avem nicio bază să tragem concluzia că Iehova a prevăzut toate alegerile pe care le vom face în viață? Ilustrați. b) De unde știm că înțelepciunea lui Iehova nu este rece sau lipsită de sentimente?

21 Dar înseamnă aceasta că Dumnezeu a prevăzut deja alegerile pe care le vei face tu în viață? Cei ce susțin doctrina predestinării spun că da. Totuși, această concepție subestimează înțelepciunea lui Iehova, deoarece sugerează că el nu își poate controla capacitatea de a privi în viitor. Să ilustrăm: Dacă ai avea o voce inegalabil de frumoasă, ai cânta tot timpul? Ideea este absurdă! În mod asemănător, Iehova are capacitatea de a cunoaște dinainte viitorul, însă nu se folosește de ea tot timpul. Dacă ar proceda astfel, Iehova nu ne-ar respecta liberul arbitru, un dar prețios pe care nu ni-l va lua niciodată. (Deuteronomul 30:19, 20)

22 Mai rău, noțiunea de predestinare sugerează că înțelepciunea lui Iehova este rece, lipsită de iubire, de empatie sau de compasiune. Dar adevărul nu este nici pe departe acesta. Din Biblie aflăm că Iehova „are o inimă înțeleaptă”. (Iov 9:4) Aceasta nu înseamnă că el are o inimă în sens propriu. Biblia folosește deseori acest termen cu referire la persoana lăuntrică, ce include motivațiile și sentimentele, precum iubirea. Așadar, înțelepciunea lui Iehova, asemenea altor calități ale sale, este guvernată de iubire. (1 Ioan 4:8)

23. Înțelegând cât de vastă este înțelepciunea lui Iehova, ce ar trebui să ne simțim îndemnați să facem?

23 Fără îndoială, putem avea o încredere deplină în înțelepciunea lui Iehova. Ea este infinit superioară înțelepciunii noastre. De aceea, Cuvântul lui Dumnezeu ne sfătuiește cu iubire: „Încrede-te în Iehova din toată inima ta și nu te bizui pe priceperea ta. Ține seama de el în toate căile tale, și el îți va netezi cărările”. (Proverbele 3:5, 6) Să explorăm deci înțelepciunea lui Iehova pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeul nostru atotînțelept!