ŢI-A făcut vreodată cineva vreun rău? — Te-a rănit sau ţi-a spus ceva jignitor? — Ar trebui să te porţi şi tu la fel de urât ca el? —

Când sunt răniţi fizic sau afectiv, mulţi oameni plătesc cu aceeaşi monedă. Însă Isus ne-a învăţat că trebuie să-i iertăm pe cei ce ne fac rău (Matei 6:12). Dar, dacă cineva se poartă urât cu noi nu doar o dată, ci de mai multe ori, de câte ori ar trebui să-l iertăm? —

Şi Petru a vrut să ştie acest lucru. De aceea, într-o zi l-a întrebat pe Isus: „Trebuie să-l iert de şapte ori?“ De şapte ori nu este de ajuns. Isus a spus că trebuie să iertăm şi de 77 de ori dacă cineva ne greşeşte de atâtea ori.

Cam mult, nu-i aşa? Nici măcar nu ne-am putea aminti atâtea rele! Acelaşi lucru voia să spună şi Isus: N-ar trebui să încercăm să ne amintim toate relele pe care ni le-au făcut alţii. Dacă ne cer iertare, ar trebui să-i iertăm.

Isus a vrut să le arate discipolilor săi cât de importantă este iertarea. După ce a răspuns la întrebarea lui Petru, le-a relatat o întâmplare. Vrei s-o asculţi? —

 Cândva trăia un rege foarte bun, atât de bun că-i împrumuta cu bani pe sclavii săi ajunşi în nevoie. A venit însă şi ziua în care regele a hotărât ca sclavii care-i erau datori să-i înapoieze banii. A fost adus la rege un sclav care-i datora 60 de milioane de monede de argint. O mulţime de bani!

Dar sclavul cheltuise toţi banii regelui şi nu avea cu ce să-şi plătească datoria.  De aceea, regele a poruncit ca sclavul acela să fie vândut. Regele a mai spus să fie vânduţi şi soţia sclavului, copiii lui şi tot ce avea. Astfel, cu banii obţinuţi, regele ar fi putut să-şi primească înapoi împrumutul. Cum crezi că s-a simţit sclavul atunci? —

A îngenuncheat înaintea regelui şi l-a implorat: „Te rog, mai dă-mi puţin timp şi-am să-ţi plătesc toată datoria“. Dacă ai fi fost în locul regelui, ce-ai fi făcut? — Regelui i s-a făcut milă de sclav şi l-a iertat. I-a spus că nu trebuia să-i mai dea nimic înapoi, nici măcar o monedă din cele 60 de milioane de monede câte îi datora. Cât de fericit trebuie să fi fost sclavul când a auzit lucrul acesta!

Dar ce a făcut el apoi? A plecat şi s-a întâlnit cu un alt sclav, care-i datora numai o sută de monede de argint. A pus mâna pe el şi a început să-l strângă de gât, spunându-i: „Dă-mi cele o sută de monede pe care mi le datorezi!“ Poţi să-ţi imaginezi pe cineva făcând aşa ceva, mai ales după ce i s-a iertat o datorie atât de mare? —

Ei bine, sclavul care avea o datorie de numai o sută de monede era sărac şi nu-şi putea plăti datoria pe loc. A căzut la picioarele tovarăşului său şi l-a implorat: „Te rog, mai dă-mi puţin timp şi-ţi voi înapoia datoria“. Ar fi trebuit să-l înţeleagă tovarăşul său de sclavie? — Tu ce-ai fi făcut? —

Dar sclavul n-a fost bun, cum fusese regele. El a vrut să-şi primească banii chiar în clipa aceea. Şi, întrucât tovarăşul său de sclavie nu avea cu ce să-i plătească datoria, l-a aruncat în închisoare. Ceilalţi sclavi au văzut ce se întâmplase şi s-au supărat rău. Lor le-a fost milă de sclavul care fusese aruncat în închisoare şi s-au dus la rege pentru a-i relata cele întâmplate.

 Nici regele n-a fost încântat de ce a auzit. S-a înfuriat foarte rău pe sclavul care nu voise să ierte, l-a chemat la el şi i-a spus: „Sclav rău ce eşti, eu cum am putut să-ţi iert datoria? Nu puteai să-l ierţi şi tu pe tovarăşul tău?“

Sclavul care n-a iertat trebuia să urmeze exemplul regelui său bun. Dar n-a făcut aşa. De aceea, regele a poruncit ca sclavul să stea la închisoare până când înapoia cele 60 de milioane de monede. Şi pentru că în închisoare nu putea să câştige bani cu care să-şi plătească datoria, urma să stea acolo toată viaţa.

Când a terminat povestea, Isus le-a spus discipolilor săi: „În mod asemănător va proceda şi Tatăl meu ceresc cu voi dacă nu iertaţi din inimă, fiecare pe fratele său“. — Matei 18:21–35.

Înţelegi ideea ce se desprinde de aici? Noi îi datorăm cu toţii lui Dumnezeu foarte mult. De fapt, chiar viaţa noastră este de  la Dumnezeu! Aşadar, în comparaţie cu ce-i datorăm noi lui Dumnezeu, alţi oameni ne datorează nouă foarte puţin. Datoria lor faţă de noi se aseamănă cu cele o sută de monede pe care le datora sclavul tovarăşului său. Dar ceea ce îi datorăm noi lui Dumnezeu din cauza greşelilor pe care le facem se aseamănă cu cele 60 de milioane de monede datorate de sclav regelui.

Dumnezeu este foarte bun. Deşi facem multe greşeli, el ne iartă. El nu ne cere să plătim cu viaţa. De aceea e bine să nu uităm: Dumnezeu ne iartă numai dacă şi noi îi iertăm pe oamenii care ne greşesc. Ar trebui să ne gândim cu seriozitate la lucrul acesta, nu-i aşa? —

Prin urmare, dacă cineva te tratează într-un mod lipsit de amabilitate, iar apoi îşi cere scuze, ce vei face? Îl vei ierta? — Dar dacă fapta lui se repetă? Îl vei ierta în continuare? —

Dacă tu ai fi cel ce îşi cere iertare, nu-i aşa că ai vrea să fii iertat? — Dar acelaşi lucru ar trebui să faci şi tu. Nu-i suficient să spunem că iertăm, ci trebuie să iertăm din toată inima. Dacă procedăm astfel, demonstrăm că vrem cu adevărat să fim discipoli ai Marelui Învăţător.