Salt la conţinut

Salt la cuprins

CAPITOLUL 23

De ce se îmbolnăvesc oamenii

De ce se îmbolnăvesc oamenii

CUNOŞTI pe cineva bolnav? — Probabil că şi tu ai fost bolnav. Poate că ai răcit sau te-a durut stomacul. Unii oameni sunt foarte bolnavi. Sunt atât de bolnavi, încât nu se pot ridica din pat fără ajutorul cuiva. Aşa se întâmplă în general cu cei ce îmbătrânesc.

Cu toţii ne îmbolnăvim din când în când. Ştii de ce se îmbolnăvesc, îmbătrânesc şi mor oamenii? — Într-o zi a fost adus la Isus un om care nu putea să meargă. Isus a explicat atunci de ce se îmbolnăvesc şi mor oamenii. Dar, lasă-mă să-ţi povestesc!

Isus era găzduit într-o casă dintr-un oraş de lângă Marea Galileii. Mulţimi de oameni veniseră să-l vadă. Casa era plină până la refuz. Nu se putea ajunge nici măcar la uşă. Dar mulţimile continuau să vină. Patru oameni au adus pe un pat un om care nu putea să meargă pentru că era paralizat.

De ce voiau ei să-l aducă la Isus? — Fiindcă erau convinşi că Isus putea să-l vindece. Ştii cum au reuşit să-l aducă la Isus pe omul paralizat, cu toate că era imposibil de pătruns în casă? —

Imaginea alăturată e foarte sugestivă. Mai întâi oamenii au suit bolnavul pe acoperişul plat al casei şi au făcut o gaură mare în acoperiş. După aceea, au coborât patul cu omul bolnav chiar în camera de dedesubt. Ce mare le-a fost credinţa!

Oamenii din casă au fost uimiţi când au văzut ce se întâmplă. Omul paralizat a fost coborât cu patul exact în mijlocul lor. S-a supărat Isus pe cei ce l-au adus? — Absolut deloc! El s-a bucurat de credinţa lor. Isus i-a spus omului paralizat: „Păcatele tale sunt iertate“.

Ce i-a spus Isus omului paralizat?

Unii oameni nu credeau că era potrivit ca Isus să spună lucrul acesta. Ei nu credeau că el poate să ierte păcatele. De aceea, ca să le arate că poate, Isus i-a spus acelui om: „Ridică-te, ia-ţi patul şi mergi acasă“.

Când Isus a spus aceste cuvinte, omul paralizat s-a vindecat complet. A putut să se ridice singur şi să meargă. Oamenii care au asistat la acest miracol au rămas uluiţi. În viaţa lor nu mai văzuseră ceva atât de minunat! Ei i-au mulţumit lui Iehova pentru Marele Învăţător, care vindeca chiar şi bolile oamenilor. — Marcu 2:1–12.

Ce învăţăm din acest miracol?

Ce învăţăm din acest miracol? — Că Isus are putere să ierte păcatele şi să-i vindece pe bolnavi. Dar mai învăţăm ceva, ceva foarte important. Învăţăm că oamenii se îmbolnăvesc din cauza păcatului.

Întrucât toţi oamenii se îmbolnăvesc, înseamnă că toţi sunt păcătoşi? — Da, Biblia spune că toţi ne-am născut cu păcat. Ştii ce înseamnă asta? — Că ne-am născut imperfecţi. Uneori greşim chiar fără să vrem. Ştii cum am ajuns să moştenim cu toţii păcatul? —

Am moştenit păcatul din cauză că Adam, primul om, n-a ascultat de Dumnezeu. El a păcătuit când a încălcat legea lui Dumnezeu şi le-a transmis păcatul tuturor oamenilor. Ştii în ce fel am luat păcatul de la el? Haide să-ţi explic!

De ce suntem imperfecţi?

Ai văzut pe cineva făcând cozonaci? Ştii cum vor ieşi dacă tava în care sunt copţi are un defect? — Toţi cozonacii vor ieşi cu defect, nu? —

Pe Adam l-am putea asemăna cu acea tavă, iar pe noi cu aluatul de cozonac. Încălcând legea lui Dumnezeu, Adam a devenit imperfect, ca şi cum ar fi primit o lovitură sau ar fi dobândit un defect. Dar copiii lui, cum aveau să fie? — Aveau să se nască cu acelaşi defect, adică imperfecţi.

Majoritatea copiilor nu se nasc cu imperfecţiuni atât de vizibile. Ei nu se nasc fără o mână sau fără un picior. Dar imperfecţiunea lor este suficient de gravă pentru ca, în timp, să se îmbolnăvească şi să moară.

Cum bine ştii şi tu, unii oameni se îmbolnăvesc mai des decât alţii. De ce oare? Pentru că s-au născut mai păcătoşi? — Nu, toţi ne naştem la fel de păcătoşi şi de imperfecţi. De aceea, mai devreme sau mai târziu, ne îmbolnăvim. Chiar şi oamenii care se străduiesc să respecte toate legile lui Dumnezeu şi nu fac nici un rău se îmbolnăvesc.

Ce fel de sănătate vom avea când vom scăpa de păcat?

Atunci, de ce unii oameni se îmbolnăvesc mai des decât alţii? — Din mai multe motive. Poate că n-au suficientă hrană sau nu consumă o hrană sănătoasă. Probabil că mănâncă prea multe prăjituri şi bomboane. Sau poate că se culcă seara prea târziu şi nu dorm suficient. Sau poate că nu se îmbracă cu haine suficient de călduroase când merg afară în frig. Unii au un organism mai sensibil. Chiar dacă au grijă de ei, nu pot face nimic ca să prevină îmbolnăvirea.

Va veni oare timpul când n-o să ne mai îmbolnăvim? Vom scăpa vreodată de păcat? — Gândeşte-te, ce a făcut Isus pentru acel om paralizat? — Isus i-a iertat păcatele şi l-a vindecat, arătând în felul acesta ce va face într-o bună zi pentru toţi cei ce se străduiesc să fie buni.

Dacă demonstrăm că urâm păcatul şi răul, Isus ne va vindeca. În viitor, în calitate de Rege al Regatului lui Dumnezeu, el va înlătura imperfecţiunea cu care ne luptăm în prezent. Păcatul nu va fi înlăturat imediat. Pentru aceasta va fi nevoie de timp. Apoi, când păcatul va fi înlăturat pentru totdeauna, nu ne vom mai îmbolnăvi niciodată. Cu toţii vom avea o sănătate perfectă. Cât de fericiţi vom fi atunci!

Pentru a înţelege mai bine cum îl poate afecta păcatul pe fiecare dintre noi, citeşte Iov 14:4; Psalmul 51:5; Romani 3:23; 5:12 şi 6:23.