Salt la conţinut

Salt la cuprins

CAPITOLUL 31

Unde poţi găsi mângâiere

Unde poţi găsi mângâiere

TE-AI simţit vreodată singur? — Ai fost trist şi te-ai întrebat dacă te iubeşte cineva? — Unii copii au încercat aceste sentimente. Însă Dumnezeu ne promite: „Eu nu te voi uita“ (Isaia 49:15). Este extraordinar să ştim că Iehova Dumnezeu ne iubeşte cu adevărat!

Cum crezi că se simte această oiţă pierdută?

Iată ce a spus un scriitor al Bibliei: „Chiar dacă tatăl meu şi mama mea m-ar părăsi, Iehova m-ar primi“ (Psalmul 27:10, NW). Cât de mult ne alină aceste cuvinte, nu-i aşa? Iehova ne spune: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine. . . . Eu îţi vin în ajutor“. Isaia 41:10.

Uneori însă, Iehova îi îngăduie lui Satan să ne provoace suferinţă şi chiar să ne pună la încercare. Odată, când Diavolul l-a făcut să sufere foarte mult, Isus a strigat: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?“ (Matei 27:46). Cu toate că suferea, Isus ştia că Iehova îl iubeşte (Ioan 10:17). De asemenea, Isus ştia că Dumnezeu îi permite lui Satan să-i încerce pe slujitorii Săi şi să le provoace suferinţe. Într-un alt capitol vom vedea de ce îi dă voie Dumnezeu lui Satan să ne facă rău.

De multe ori, copiilor le este teamă. Te-ai rătăcit vreodată? — Nu-i aşa că te-ai speriat? — Mulţi copii s-ar speria dacă li s-ar întâmpla aşa ceva. Marele Învăţător a spus odată o poveste, dar nu despre un copil care s-a rătăcit, ci despre o oaie care s-a pierdut de turma ei.

Un copil se aseamănă în multe privinţe cu o oaie. De ce putem spune asta? Deoarece oile nu sunt nici mari, nici puternice. Ele au nevoie de cineva care să le poarte de grijă şi să le ocrotească. Păstorul le păzeşte şi le îngrijeşte.

În povestea lui Isus este vorba despre un păstor care avea o sută de oi. Dar una s-a rătăcit. Probabil că fusese curioasă să vadă ce era de cealaltă parte a dealului. Însă puţin câte puţin, ea s-a îndepărtat foarte mult de turmă. Îţi dai seama ce-a simţit când s-a uitat în jur şi s-a văzut singură? —

Ce a făcut păstorul când a văzut că-i lipseşte o oaie? Şi-a spus cumva că n-avea de ce să-şi facă griji pentru că oaia se pierduse numai din vina ei? Sau, mai degrabă, le-a lăsat pe celelalte 99 într-un loc sigur plecând în căutarea celei pierdute? Merita atâta bătaie de cap o singură oaie? — Dacă ai fi fost tu oaia pierdută, n-ai fi vrut să vină păstorul să te caute? —

Cine se aseamănă cu păstorul care şi-a salvat oaia?

Păstorul ţinea mult la oile sale, chiar şi la cea care se pierduse. De aceea a plecat în căutarea ei. Imaginează-ţi cât de bucuroasă a fost oaia când l-a văzut pe păstor venind spre ea! Isus a mai spus că păstorul s-a bucurat când şi-a găsit oaia. El s-a bucurat pentru ea mai mult decât pentru celelalte 99 care nu se pierduseră. Cine se aseamănă cu păstorul din istorioara lui Isus? Cine se îngrijeşte de noi aşa cum s-a îngrijit păstorul de oaia pierdută? — Isus a spus că Tatăl său din ceruri, Iehova.

Iehova Dumnezeu este Marele Păstor al poporului său. El îi iubeşte pe toţi cei care îi slujesc, chiar şi pe cei mici ca tine. El nu doreşte ca vreunul dintre noi să sufere sau să fie distrus. Este minunat să ştim că Dumnezeu ţine atât de mult la noi! — Matei 18:12–14.

Este Iehova la fel de real pentru tine ca tatăl tău sau ca oricare altă persoană?

Crezi într-adevăr în Iehova Dumnezeu? — Este el o persoană reală pentru tine? Este adevărat că noi nu-l putem vedea pe Iehova, pentru că el este spirit. Corpul său nu poate fi văzut de oameni. Dar el este o persoană reală şi ne vede. Iehova ştie când avem nevoie de ajutor. Putem să vorbim cu el în rugăciune, aşa cum vorbim cu un om. Da, Iehova chiar vrea să ne adresăm lui în rugăciune.

Deci, dacă te simţi vreodată singur sau eşti trist, ce-ar trebui să faci? — Ar trebui să vorbeşti cu Iehova. Apropie-te de el şi el te va mângâia şi te va ajuta. Nu uita că Iehova te iubeşte, chiar şi atunci când te simţi uitat de toţi. Să vedem ce spune Biblia, în Psalmul 23, începând cu primul verset: „[Iehova] este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic. El îmi dă odihnă în păşuni verzi şi mă duce la ape liniştite“.

Observă ce spune scriitorul în versetul 4: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie“. Aşa simt cei ce-l au ca Dumnezeu pe Iehova. Ei primesc mângâiere de la El când au probleme. Simţi şi tu la fel? —

Aşa cum un păstor iubitor are grijă de turma sa, şi Iehova se îngrijeşte mult de slujitorii săi. El le arată drumul cel bun, iar ei Îl urmează cu bucurie. Chiar şi când sunt asaltaţi de probleme, ei n-au de ce să se teamă. Păstorul îşi foloseşte toiagul sau băţul pentru a apăra oile de animale sălbatice, care le-ar putea ataca. Biblia vorbeşte despre tânărul păstor David, care şi-a apărat oile de un leu şi de un urs (1 Samuel 17:34–36). Slujitorii lui Dumnezeu ştiu că Iehova îi va ocroti. Ei se simt în siguranţă fiindcă Dumnezeu este cu ei.

Cine ne poate ajuta când avem probleme asemenea unui păstor?

Iehova îşi iubeşte cu adevărat oile şi le îngrijeşte cu tandreţe. Biblia spune: „El îşi va paşte oile ca un Păstor şi va lua mieluşeii în braţe“. — Isaia 40:11, NW.

Nu te simţi încurajat ştiind că Iehova se poartă cu noi asemenea unui păstor? — N-ai vrea să fii şi tu una dintre oile sale? — Oile ascultă glasul păstorului şi stau lângă el. Tu asculţi de Iehova? — Stai lângă el? — Dacă da, nu vei avea niciodată motive de teamă, pentru că Iehova va fi cu tine.

Iehova se îngrijeşte cu iubire de slujitorii săi. Să citim împreună ce se spune în legătură cu acest subiect în Psalmii 37:25; 55:22 şi în Luca 12:29–31.