1–3. a) Care este unul dintre darurile pe care ni le-a dat Iehova, şi cum ar putea fi folosit greşit? b) Cum trebuie să ne folosim darul vorbirii pentru a rămâne în iubirea lui Dumnezeu?

CUM te-ai simţi dacă i-ai oferi un dar unei persoane dragi, iar aceasta l-ar folosi cu bună ştiinţă în mod greşit? Să presupunem că i-ai făcut cadou o maşină, iar mai târziu afli că a condus-o imprudent, provocând accidente. Nu-i aşa că ai fi dezamăgit?

² Capacitatea de a vorbi inteligibil este un dar de la Iehova, Dătătorul ‘oricărui dar bun şi al oricărui cadou perfect’ (Iacov 1:17). Acest dar, care deosebeşte familia umană de lumea animală, ne dă posibilitatea să ne exprimăm atât gândurile, cât şi sentimentele. Dar, ca în cazul unui automobil, darul vorbirii poate fi folosit greşit. Cât de dezamăgit trebuie să fie Iehova când oamenii vorbesc nechibzuit, provocându-le suferinţă şi durere altora!

³ Pentru a rămâne în iubirea lui Dumnezeu, trebuie să ne folosim darul vorbirii aşa cum a dorit Cel care ni l-a dat. Iehova arată clar ce fel de vorbire îi este plăcută. Cuvântul său spune: „Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun pentru zidire, după cum este nevoie, ca să le dea celor care-l aud ce este folositor“ (Efeseni 4:29). Să vedem de ce trebuie să ne controlăm vorbirea, ce  vorbire trebuie să evităm şi cum putem avea o vorbire ziditoare.

4, 5. Cum descriu unele proverbe biblice puterea pe care o au cuvintele?

⁴ Există un motiv important pentru a ne controla vorbirea: cuvintele au putere. În Proverbele 15:4 se spune: „Limba calmă este un pom al vieţii, dar cea mincinoasă zdrobeşte spiritul“. Vorbirea calmă poate înviora spiritul celor ce o aud, dar cuvintele neadevărate, rostite de o limbă înşelătoare, pot doborî spiritul altora. Într-adevăr, cuvintele noastre au putere fie să rănească, fie să vindece (Proverbele 18:21).

⁵ Descriind în mod sugestiv puterea cuvintelor, un alt proverb afirmă: „Vorbirea necugetată a unui om este ca străpungerea unei săbii“ (Proverbele 12:18). Cuvintele necugetate, rostite în mod pripit, pot provoca răni afective adânci şi pot deteriora relaţiile cu ceilalţi. Ţi-a fost vreodată străpunsă inima de o vorbire asemănătoare unei săbii? Acelaşi proverb însă spune în continuare: „Limba înţelepţilor este vindecare“. Cuvintele pline de consideraţie ale celui ce dovedeşte înţelepciune divină pot vindeca o inimă rănită şi pot restabili relaţiile deteriorate. Îţi aminteşti  vreo situaţie când ai simţit puterea vindecătoare a unor cuvinte amabile? (Citeşte Proverbele 16:24.) Dacă suntem conştienţi de puterea pe care o au cuvintele, cu siguranţă vom dori să ne folosim darul vorbirii pentru a vindeca, nu pentru a răni.

6. De ce trebuie să ducem o adevărată luptă pentru a ne ţine limba sub control?

⁶ Oricât de mult ne-am strădui, nu putem să ne ţinem limba sub control în mod perfect. Aşadar, iată al doilea motiv pentru care trebuie să ne controlăm vorbirea: Din cauza păcatului şi a imperfecţiunii avem tendinţa să ne folosim greşit limba. Cuvintele se nasc în inimă, iar „înclinaţia inimii omului este rea“ (Geneza 8:21; Luca 6:45). De aceea, trebuie să ducem o adevărată luptă pentru a ne ţine limba în frâu. (Citeşte Iacov 3:2–4.) Chiar dacă nu ne putem ţine limba sub control în mod perfect, ne putem strădui să facem îmbunătăţiri. Asemenea unui înotător care trebuie să lupte încontinuu împotriva curentului pentru a înainta în amonte, şi noi trebuie să luptăm permanent împotriva înclinaţiei păcătoase de a ne folosi greşit limba.

7, 8. În ce fel ne cere Iehova socoteală pentru cuvintele noastre?

⁷ Iată şi al treilea motiv pentru a ne controla vorbirea: Iehova ne cere socoteală pentru cuvintele noastre. Modul în care ne folosim limba ne influenţează nu numai relaţiile cu semenii, ci şi relaţiile cu Iehova. În Iacov 1:26 se spune: „Dacă cineva crede că i se închină lui Dumnezeu într-un mod corect, dar nu-şi ţine limba în frâu, ci îşi amăgeşte inima, închinarea acestui om este deşartă“. * După cum am văzut în capitolul anterior, vorbirea are o strânsă legătură cu închinarea. Dacă nu ne ţinem limba în frâu, ci aruncăm deseori cuvinte care rănesc, pline de venin,  atunci toate lucrările pe care le facem în serviciul lui Iehova ar putea ajunge fără valoare în ochii săi. N-ar trebui ca lucrul acesta să ne dea de gândit? (Iacov 3:8–10)

⁸ Este limpede că avem motive întemeiate să fim atenţi să nu folosim greşit darul vorbirii. Înainte de a analiza câteva exemple de vorbire sănătoasă, ziditoare, să vedem ce fel de vorbire este inacceptabilă pentru un adevărat creştin.

9, 10. a) Ce fel de limbaj a devenit ceva obişnuit în lumea de azi? b) De ce trebuie să respingem limbajul obscen? (Vezi şi nota de subsol.)

⁹ Limbajul obscen. Înjurăturile, expresiile vulgare şi alte tipuri de limbaj trivial sunt ceva obişnuit în lumea de azi. Mulţi folosesc expresii obscene pentru a accentua ceea ce spun sau pentru a masca un vocabular sărăcăcios. Unii actori de comedie folosesc adesea un limbaj vulgar cu aluzii sexuale pentru a stârni râsul spectatorilor. Însă limbajul obscen nu este nicidecum ceva amuzant. Cu aproximativ 2 000 de ani în urmă, sub inspiraţie divină, apostolul Pavel a sfătuit congregaţia din Colose să înlăture „cuvintele obscene“ (Coloseni 3:8). Iar în scrisoarea adresată congregaţiei din Efes a spus că „glumele obscene“ nici măcar nu trebuie amintite printre adevăraţii creştini (Efeseni 5:3, 4).

¹⁰ Vorbirea obscenă îl dezgustă pe Iehova. Ea îi dezgustă şi pe cei ce îl iubesc pe Iehova. Într-adevăr, iubirea noastră pentru el ne determină să respingem limbajul obscen. Când a enumerat „lucrările cărnii“, Pavel a amintit şi „necurăţia“, o formă a acesteia fiind necurăţia verbală (Galateni 5:19–21). Aceasta este o problemă foarte serioasă. O persoană ar putea fi exclusă din congregaţie dacă, în pofida sfaturilor repetate, nu se căieşte, ci continuă să folosească  un limbaj care exprimă sau încurajează lucruri extrem de imorale, de degradante şi de corupătoare. *

11, 12. a) Când devine dăunător faptul de a vorbi despre alţii? b) De ce închinătorii lui Iehova trebuie să evite vorbirea calomniatoare?

¹¹ Clevetirea şi calomnia. Oamenii au tendinţa să vorbească despre alţii şi despre viaţa acestora. Este acest fel de vorbire întotdeauna dăunător? Bineînţeles că nu, dacă într-o conversaţie se amintesc lucruri pozitive sau utile despre alţii, cum ar fi: cine s-a botezat de curând sau cine are nevoie de încurajare. Creştinii din primul secol se interesau sincer unii de alţii şi transmiteau veşti utile despre colaboratorii creştini (Efeseni 6:21, 22; Coloseni 4:8, 9). Însă faptul de a vorbi despre alţii poate fi dăunător dacă este deformată realitatea sau dacă sunt dezvăluite chestiuni personale. În acest caz este vorba despre clevetire. Dar şi mai grav este că ea poate duce la calomnie, care are întotdeauna efecte devastatoare. Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, calomnia este o „afirmaţie mincinoasă şi tendenţioasă făcută cu scopul de a discredita onoarea sau reputaţia cuiva“. De exemplu, în încercarea de a-l discredita pe Isus, fariseii au recurs la calomnii răutăcioase (Matei 9:32–34; 12:22–24). Deseori, calomnia stârneşte certuri (Proverbele 26:20).

¹² Iehova nu-i priveşte cu îngăduinţă pe cei ce îşi folosesc darul vorbirii pentru a-i denigra pe alţii sau pentru a provoca dezbinări. El îi urăşte pe cei ce ‘stârnesc vrajbă între fraţi’ (Proverbele 6:16–19). Termenul grecesc redat prin „calomniator“ este diábolos, care este folosit şi ca titlu al  lui Satan. El este „Diavolul“, cel ce îl calomniază cu răutate pe Dumnezeu (Revelaţia 12:9, 10). Cu siguranţă, niciunul dintre noi n-ar vrea ca prin vorbirea lui să devină un diavol. În congregaţie este inacceptabilă vorbirea calomniatoare, care duce la lucrări ale cărnii, cum ar fi „disputele“ şi „dezbinările“ (Galateni 5:19–21). Aşadar, înainte de a repeta anumite informaţii despre o persoană, întreabă-te: Este adevărat lucrul acesta? Ar fi bine să-l repet? Este necesar sau înţelept să răspândesc această informaţie? (Citeşte 1 Tesaloniceni 4:11.)

13, 14. a) Ce efect poate avea vorbirea jignitoare asupra celor din jur? b) Ce înseamnă a profera injurii, şi de ce se expune unui mare pericol cel ce face acest lucru?

¹³ Vorbirea jignitoare. Aşa cum am văzut mai înainte, cuvintele au putere să rănească. Este adevărat că, din cauza imperfecţiunii, toţi spunem uneori lucruri pe care mai târziu le regretăm. Totuşi, Biblia avertizează cu privire la o anumită vorbire care este absolut inacceptabilă într-un cămin creştin sau în congregaţie. Pavel i-a avertizat pe creştini: „Orice amărăciune răutăcioasă, furie, mânie, strigăt şi vorbire jignitoare să fie înlăturate de la voi“ (Efeseni 4:31). Alte traduceri redau expresia „vorbire jignitoare“ prin ‘cuvinte grele’, „vorbire de rău“ şi „defăimare“. Vorbirea jignitoare, care include apelative insultătoare şi critici aspre, rostite în repetate rânduri, poate leza demnitatea celorlalţi şi le poate da sentimentul că nu sunt buni de nimic. O astfel de vorbire poate avea efecte devastatoare mai ales asupra inimii delicate şi încrezătoare a copiilor (Coloseni 3:21).

¹⁴ Biblia condamnă în termeni categorici proferarea injuriilor, adică practica de a-i umili pe alţii prin cuvinte batjocoritoare, înjositoare sau jignitoare. Cine are obiceiul să vorbească în felul acesta se expune unui mare pericol,  deoarece ar putea fi exclus din congregaţie dacă ignoră eforturile repetate menite să-l ajute să se schimbe. Dacă nu face schimbările necesare, ar putea chiar să piardă binecuvântările Regatului (1 Corinteni 5:11–13; 6:9, 10). Este clar deci că nu putem rămâne în iubirea lui Dumnezeu dacă ne facem un obicei din vorbirea nesănătoasă, neadevărată şi plină de cruzime. Această vorbire dărâmă.

15. Ce vorbire este ‘bună pentru zidire’?

¹⁵ Cum ne putem folosi darul vorbirii aşa cum a dorit Cel care ni l-a dat? Să ne amintim că Biblia ne îndeamnă să rostim un „cuvânt . . . bun pentru zidire“ (Efeseni 4:29). Iehova se bucură când spunem cuvinte care îi zidesc, îi încurajează şi îi întăresc pe alţii. Aceasta înseamnă să gândim bine înainte de a vorbi. Biblia nu conţine un set de reguli de exprimare şi nici o listă cu exemple de „vorbire sănătoasă“ (Tit 2:8). Pentru a rosti un „cuvânt . . . bun pentru zidire“, trebuie să ţinem cont de trei caracteristici simple, dar esenţiale, ale vorbirii ziditoare: este sănătoasă, adevărată şi amabilă. Păstrând în minte aceste caracteristici, să analizăm câteva exemple de vorbire ziditoare. (Vezi chenarul  „Este vorbirea mea ziditoare?“.)

16, 17. a) De ce trebuie să-i lăudăm pe alţii? b) Când îi putem lăuda pe membrii congregaţiei? Dar pe membrii familiei?

¹⁶ Laudele sincere. Iehova şi Isus ştiu cât de necesare sunt cuvintele de laudă şi de apreciere (Matei 3:17; 25:19–23; Ioan 1:47). În calitate de creştini, şi noi trebuie să le adresăm altora cuvinte sincere de laudă. De ce? „Cât de bun este un cuvânt spus la momentul potrivit!“, se afirmă în Proverbele 15:23. Întreabă-te: Cum mă simt când primesc laude sincere? Oare nu îmi umplu acestea inima de bucurie şi îmi ridică moralul? Într-adevăr, cuvintele sincere de  laudă sunt o dovadă că cineva îţi acordă atenţie, că se interesează de tine şi că ceea ce ai făcut a meritat efortul. Această încurajare îţi întăreşte încrederea şi te stimulează să dai dovadă de şi mai multă sârguinţă în viitor. Dacă tu te bucuri când primeşti laude, n-ar trebui să faci tot posibilul să le adresezi şi tu laude altora? (Citeşte Matei 7:12.)

¹⁷ Fă-ţi obiceiul de a vedea ce este bun la alţii, iar apoi nu te reţine să-ţi exprimi gândurile frumoase. S-ar putea ca în congregaţie să auzi o cuvântare bine pregătită, să observi un tânăr care se străduieşte să atingă anumite obiective spirituale sau să remarci o persoană în vârstă care asistă cu regularitate la întruniri în pofida limitelor impuse de vârsta înaintată. Un cuvânt sincer de laudă le-ar putea mişca inima şi i-ar putea întări pe plan spiritual. În familie, soţul şi soţia au nevoie să audă unul de la celălalt cuvinte calde de laudă şi de apreciere (Proverbele 31:10, 28). Iar copiii pur şi simplu înfloresc când li se acordă atenţie şi se simt apreciaţi. Pentru un copil, cuvintele de laudă şi de apreciere sunt ca soarele şi apa pentru o plantă. Părinţi, căutaţi ocazii de a vă lăuda copiii pentru calităţile şi eforturile lor! Aceste laude le pot insufla copiilor voştri curaj şi încredere şi îi pot stimula să se străduiască şi mai mult să facă ce este corect.

18, 19. De ce trebuie să ne străduim să-i consolăm pe unii colaboratori în credinţă, şi cum putem face lucrul acesta?

¹⁸ Cuvintele de mângâiere. Iehova le poartă o deosebită grijă „celor de condiţie umilă“ şi „celor zdrobiţi“ (Isaia 57:15). Cuvântul său ne îndeamnă ‘să continuăm să ne mângâiem unii pe alţii’ şi ‘să le vorbim consolator sufletelor deprimate’ (1 Tesaloniceni 5:11, 14). Putem fi siguri că Dumnezeu observă şi apreciază eforturile noastre de a-i consola pe acei colaboratori în credinţă a căror inimă este copleşită de tristeţe.

 ¹⁹ Ce-ai putea spune însă pentru a întări un colaborator în credinţă care este descurajat sau deprimat? Să nu crezi că tu trebuie să rezolvi problema. De cele mai multe ori, cuvintele simple sunt cele mai încurajatoare. Asigură-l pe cel cu spiritul mâhnit că eşti alături de el. Propune-i să te rogi cu voce tare împreună cu el şi imploră-l pe Iehova să-l ajute să înţeleagă cât de mult îl iubesc atât ceilalţi, cât şi Dumnezeu (Iacov 5:14, 15). Întăreşte-i încrederea că este un membru util şi preţios al congregaţiei (1 Corinteni 12:12–26). Citeşte-i un verset încurajator pentru a-l asigura că Iehova se interesează cu adevărat de el (Psalmul 34:18; Matei 10:29–31). Dacă îţi vei face suficient timp pentru a-i spune „un cuvânt bun“ celui doborât de întristare şi dacă îi vei vorbi din inimă, el va simţi fără îndoială că este iubit şi apreciat. (Citeşte Proverbele 12:25.)

20, 21. Ce aspecte trebuie luate în considerare pentru ca un sfat să fie mai eficient?

²⁰ Sfaturile eficiente. Întrucât suntem imperfecţi, toţi avem nevoie din când în când de sfaturi. Biblia ne îndeamnă: „Ascultă sfatul şi primeşte disciplinarea, ca să fii înţelept pe viitor“ (Proverbele 19:20). Dar sfaturi nu dau doar bătrânii congregaţiei. Şi părinţii îşi sfătuiesc copiii (Efeseni 6:4). Uneori ar putea fi necesar ca unele surori mature să le ofere  sfaturi celor mai tinere (Tit 2:3–5). Însă iubirea faţă de ceilalţi ne motivează să dăm sfaturi în aşa fel încât cel căruia i le dăm să nu se simtă lezat. Ce ne poate ajuta să dăm astfel de sfaturi? Pentru ca sfatul să fie mai eficient, trebuie luate în considerare trei aspecte: ce atitudine şi motivaţie are cel ce sfătuieşte, pe ce se bazează sfatul şi cum este dat.

²¹ Eficienţa unui sfat porneşte de la sfătuitor. Întreabă-te: Mie când îmi este mai uşor să accept un sfat? Sfatul este mai uşor de acceptat când ştii că acela care te sfătuieşte îţi vrea binele, că nu-ţi vorbeşte sub impulsul unor frustrări personale şi că nu are intenţii ascunse. De aceea, n-ar trebui oare să ai şi tu aceeaşi atitudine şi aceleaşi intenţii când dai sfaturi? De asemenea, ca să aibă succes, un sfat trebuie să se bazeze pe Cuvântul lui Dumnezeu (2 Timotei 3:16). Indiferent că cităm sau nu din Biblie, trebuie să avem o bază biblică pentru orice sfat pe care îl oferim. Astfel, bătrânii sunt atenţi să nu le impună altora punctul lor de vedere; ei nu răstălmăcesc şi nu denaturează Scripturile, lăsând să se înţeleagă că Biblia susţine un punct de vedere personal. Eficienţa unui sfat depinde şi de modul în care este dat. Sfatul oferit cu amabilitate este mai uşor de acceptat şi nu lezează demnitatea celui sfătuit (Coloseni 4:6).

22. Care este hotărârea ta în ce priveşte darul vorbirii?

²² Cu siguranţă, vorbirea este un dar preţios de la Dumnezeu. Iubirea pentru Iehova ar trebui să ne motiveze să folosim corect acest dar. Să nu uităm: cuvintele noastre au putere fie să zidească, fie să dărâme. De aceea, să ne străduim să folosim acest dar aşa cum a dorit Cel care ni l-a dat, şi anume „pentru zidire“. Atunci vorbirea noastră se va dovedi o binecuvântare pentru cei din jur şi ne va ajuta să rămânem în iubirea lui Dumnezeu.