Salt la conţinut

Salt la cuprins

Are importanță ce credeți?

Are importanță ce credeți?

Credeți că viața are un scop? Iată ce a declarat evoluționistul William Provine: „Tot ce știm despre procesele evolutive are implicații profunde, ne afectează enorm înțelegerea sensului vieții”. La ce concluzie a ajuns el? „Nu văd sensul existenței omului în Univers.”32

Gândiți-vă la semnificația acestor cuvinte. Dacă viața nu ar avea niciun sens, atunci scopul existenței voastre nu ar fi decât acela de a face câteva fapte bune și, poate, de a vă transmite caracteristicile genetice următoarei generații. La moarte, ați înceta pentru totdeauna să existați. Creierul – cu capacitatea lui de a gândi, de a judeca și de a medita asupra sensului vieții – n-ar fi decât un simplu accident al naturii.

Iar lucrurile nu se opresc aici. Mulți care cred în evoluție susțin că Dumnezeu fie nu există, fie nu intervine în viața oamenilor. În oricare din aceste două cazuri, viitorul nostru s-ar afla în mâinile conducătorilor de pe scena politică, științifică și religioasă. Judecând după ce s-a întâmplat de-a lungul istoriei, conflictele, corupția și haosul ar continua să năpăstuiască societatea umană. Dacă evoluția ar fi un fapt, atunci am avea toate motivele să trăim după deviza fatalistă: „Să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri”. (1 Corinteni 15:32)

Însă Biblia ne învață: „La [Dumnezeu] este izvorul vieții”. (Psalmul 36:9) Aceste cuvinte au o semnificație profundă.

Dacă ceea ce spune Biblia este adevărat, viața are realmente un sens. Creatorul nostru are un scop cu privire la toți cei care aleg să-și trăiască viața în armonie cu voința sa, scop ce vădește multă iubire. (Eclesiastul 12:13) Din acesta face parte și promisiunea că oamenii vor trăi într-o lume în care nu vor mai fi conflicte, corupție și haos și în care nici chiar moartea nu va mai exista. (Psalmul 37:10, 11; Isaia 25:6-8)

Pe bună dreptate, milioane de persoane din întreaga lume cred că a-l cunoaște pe Dumnezeu și a asculta de el dă sens vieții lor mai mult decât orice altceva! (Ioan 17:3) O asemenea convingere nu se bazează pe iluzii deșarte. Dovezile sunt clare: Viața este opera unui Creator!