CAPITOLUL 16

Este normal să fiu atât de îndurerat?

Cu toate că acest capitol se referă în special la moartea unui părinte, principiile analizate se aplică şi atunci când un alt membru al familiei sau un prieten apropiat se stinge din viaţă.

„Când a murit mama, am fost complet răvăşită. A lăsat un gol imens în urma ei. Ea a fost cea care a ţinut unită familia.“ (Karyn)

PUŢINE lucruri în viaţă te afectează mai profund decât moartea unui părinte. Prin urmare, s-ar putea să te lupţi cu sentimente pe care nu le-ai mai avut niciodată. Brian, care avea 13 ani când tatăl lui a murit în urma unui infarct, spune: „În seara în care am primit vestea, n-am fost în stare decât să plângem şi să ne strângem în braţe unii pe alţii“. Natalie, care avea  10 ani când tatăl ei a murit de cancer, îşi aminteşte: „Nu ştiam cum să reacţionez. Nu simţeam nimic. Eram ca de piatră“.

Moartea unei persoane dragi ne afectează diferit pe fiecare în parte. Biblia spune: „Fiecare îşi cunoaşte rana şi durerea“ (2 Cronici 6:29). Având în minte aceste cuvinte, gândeşte-te o clipă cum te-a afectat pe tine moartea unuia dintre părinţi. Încearcă să răspunzi la următoarele întrebări: 1) Ce ai simţit când ai aflat că a murit? 2) Ce simţi acum? *

1 ․․․․․

2 ․․․․․

Răspunsurile tale arată, probabil, că durerea s-a mai atenuat. Este cât se poate de normal. Asta nu înseamnă că ţi-ai uitat părintele. Sau, dimpotrivă, poate îţi dai seama că sentimentele tale sunt la fel de intense, sau chiar mai intense. Probabil că durerea ta este asemenea unor valuri ce se înalţă şi coboară, iar  apoi „se sparg de ţărm“ când nici nu te aştepţi. Şi asta este normal, chiar dacă au trecut mulţi ani de la moartea părintelui tău. Dar cum poţi face faţă durerii, indiferent de forma pe care o îmbracă?

Nu-ţi reţine lacrimile! Plânsul te ajută să te descarci. Cu toate acestea, poate că simţi asemenea Aliciei, care avea 19 ani când mama ei s-a stins din viaţă. Ea povesteşte: „Credeam că, dacă îmi exteriorizam prea mult sentimentele, le dădeam celorlalţi impresia că nu am credinţă“. Dar gândeşte-te: Isus Cristos a fost un om perfect, cu o credinţă puternică în Dumnezeu. Totuşi, Biblia spune că „i-au dat lacrimile“ când a văzut mulţimile îndurerate din cauza morţii prietenului său drag, Lazăr (Ioan 11:35). Prin urmare, nu-ţi fie teamă să plângi. Asta nu înseamnă că îţi lipseşte credinţa! Alicia spune: „În cele din urmă, am început să plâng. Şi am plâns mult . . . în fiecare zi“. *

 Vorbeşte despre sentimentele tale de vinovăţie. „În fiecare seară, urcam în dormitorul mamei şi îi dădeam un pupic înainte de a merge la culcare“, povesteşte Karyn, care avea 13 ani când mama ei a murit. „O singură dată nu am făcut asta. În dimineaţa următoare, mama s-a stins din viaţă. Oricât de absurd ar părea, mă simt vinovată pentru că nu am mers la ea în acea ultimă seară şi pentru tot ce s-a întâmplat în dimineaţa următoare. Tata plecase în delegaţie şi ne spusese mie şi surorii mele să avem grijă de mama. Însă noi am dormit până târziu, iar când am mers în dormitor, ea nu mai respira. M-am simţit îngrozitor, pentru că mama era bine când a plecat tata!“

Asemenea lui Karyn, poate că şi tu te simţi vinovat pentru că nu ai făcut unele lucruri. Probabil că îţi faci mereu reproşuri de genul: „Dacă l-aş fi convins pe tata să meargă la medic . . .“, „Dacă aş fi mers mai devreme să văd cum se simte mama . . .“. În cazul în care te frământă astfel de gânduri, nu uita: E firesc să-ţi doreşti să fi făcut altfel unele lucruri. Adevărul este că, dacă ai fi ştiut ce avea să se întâmple, cu siguranţă ai fi făcut altfel unele lucruri. Dar nu ai ştiut. Aşadar, nu ai de ce să te simţi vinovat! Nu eşti răspunzător de moartea părintelui tău! *

Vorbeşte despre ceea ce simţi. În Proverbele 12:25 se  spune: „Un cuvânt bun . . . înveseleşte“ (Cornilescu, 1996). Dacă-ţi reprimi sentimentele, îţi va fi greu să faci faţă durerii. În schimb, dacă vei vorbi despre sentimentele tale cu cineva de încredere, vei avea parte de „un cuvânt bun“, încurajator, când vei fi trist.

Vorbeşte-i lui Dumnezeu în rugăciune. Te vei simţi, probabil, mult mai bine după ce ‘îţi vei vărsa inima înaintea lui’ Iehova Dumnezeu (Psalmul 62:8). Aceasta nu este o simplă terapie. Când te rogi, te adresezi ‘Dumnezeului oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre’ (2 Corinteni 1:3, 4). O modalitate prin care Dumnezeu ne aduce mângâiere este Cuvântul său, Biblia (Romani 15:4). Ar fi util să ţii la îndemână o listă cu versete care îţi pot aduce alinare. *

Durerea provocată de pierderea unei persoane dragi nu trece peste noapte. Dar Biblia ne poate aduce mângâiere deoarece ea ne dă asigurarea că, în lumea nouă promisă de Dumnezeu, „moartea nu va mai fi. Nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi“ (Revelaţia 21:3, 4). Meditarea la aceste promisiuni te va ajuta şi pe tine să faci faţă durerii provocate de pierderea unuia dintre părinţi.

[Note de subsol]

VERSET-CHEIE

„[Dumnezeu] va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi. Nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile de odinioară au trecut.“ (Revelaţia 21:4)

SFAT

Pentru a face faţă durerii provocate de pierderea unuia dintre părinţi, îţi poate fi de mare ajutor să aşterni în scris unele gânduri pe care le ai cu privire la el.

ŞTIAI CĂ . . . ?

Plânsul nu este un semn de slăbiciune. Chiar şi bărbaţi puternici, precum Avraam, Iosif şi David, au plâns când au fost îndureraţi (Geneza 23:2; 50:1; 2 Samuel 1:11, 12; 18:33).

PLAN DE ACŢIUNE

Dacă mă voi simţi copleşit de durere, voi ․․․․․

În legătură cu acest subiect, aş vrea să-l întreb pe părintele care este în viaţă: ․․․․․

CE PĂRERE AI?

● De ce este bine să te gândeşti la amintirile plăcute cu părintele pe care l-ai pierdut în moarte?

● Cum te poate ajuta să faci faţă durerii faptul de a scrie ce gândeşti?

[Text generic pe pagina 112]

„M-am închis în mine. Ar fi fost mult mai bine dacă aş fi vorbit despre ceea ce aveam pe suflet. Aş fi suportat mai uşor durerea.“ (David)

 [Chenarul/Fotografia de la pagina 113]

CHANTELLE

„Tata era bolnav de aproximativ cinci ani, iar starea lui de sănătate se înrăutăţea. Aveam 16 ani când şi-a luat viaţa. După aceea, mama a început să ne spună mie şi fratelui meu mai mare tot ce se întâmpla. Ne-a lăsat chiar să luăm decizii în ce priveşte înmormântarea. Asta ne-a ajutat mult. După părerea mea, copiilor nu le place să li se ascundă unele lucruri, mai ales cele importante, cum este acesta. Cu trecerea timpului, am reuşit să vorbesc deschis despre moartea tatălui meu. Când simţeam nevoia să plâng, pur şi simplu mergeam la o prietenă sau altundeva şi plângeam. Prin urmare, sfatul meu este: Dacă simţi nevoia să vorbeşti cu cineva, abordează un membru al familiei sau un prieten. Fă tot ce este necesar pentru a-ţi exprima durerea.“

[Chenarul/Fotografia de la paginile 113, 114]

LEAH

„Când aveam 19 ani, mama a suferit un atac cerebral sever, iar trei ani mai târziu a murit. După moartea ei, mă gândeam că trebuie să fiu puternică. Ultimul lucru de care avea tata nevoie era să mă vadă distrusă. În copilărie, mama era mereu lângă mine când eram bolnavă sau nu mă simţeam bine. Îmi amintesc atingerea mâinilor ei  când voia să vadă dacă am febră. Mă doare când văd că nu o mai am alături. Încerc să-mi reprim sentimentele, dar asta nu-mi face bine. Aşa că, uneori, mă uit la poze doar ca să pot plânge. Şi discuţiile cu prietenii mă ajută. Biblia promite că cei care au murit vor fi înviaţi în paradis pe pământ (Ioan 5:28, 29). Când mă gândesc că o voi vedea pe mama din nou — şi când mă concentrez la ce trebuie să fac pentru a fi şi eu acolo — durerea este mai uşor de suportat.“

[Chenarul/Fotografia de la pagina 114]

BETHANY

„Aş vrea să-mi pot aminti când i-am spus tatălui meu că-l iubesc. Sunt sigură că i-am spus, deşi nu-mi amintesc. Dar mi-ar plăcea să am acea amintire. Aveam doar cinci ani când a murit. Tata a făcut un atac cerebral în somn şi a fost dus de urgenţă la spital. Dimineaţă, când m-am trezit, am aflat că murise. După cele întâmplate, nu-mi plăcea să vorbesc despre tata, dar, mai târziu, am ajuns să ascult cu drag ce mi se povestea despre el, pentru că asta mă ajuta să-l cunosc mai bine. Dacă ţi-ai pierdut unul dintre părinţi în moarte, sfatul meu este să savurezi fiecare moment pe care l-aţi petrecut împreună şi să scrii acele amintiri pentru a nu le uita. Apoi, fă tot ce poţi ca să-ţi întăreşti credinţa pentru a fi acolo când mama ta sau tatăl tău va fi înviat în lumea nouă a lui Dumnezeu.“

 [Chenarul de la pagina 116]

Foaie de lucru

Aşterne-ţi gândurile în scris

Menţionează câteva amintiri plăcute pe care le ai cu mama ta sau cu tatăl tău. ․․․․․

Scrie ce ai vrea să-i fi spus când era încă în viaţă. ․․․․․

Imaginează-ţi că ai un frate mai mic care se luptă cu sentimente de vinovăţie cauzate de moartea părintelui vostru. Scrie ce ai putea să-i spui ca să-i aduci mângâiere. (Asta te va ajuta să-ţi dai seama dacă propriile sentimente de vinovăţie sunt justificate.) ․․․․․

Scrie două sau trei lucruri pe care îţi doreşti să le fi ştiut despre părintele care a murit, iar apoi roagă-l pe cel care este în viaţă să discutaţi despre unul dintre ele. ․․․․․

Citeşte Faptele 24:15. Cum te poate ajuta speranţa menţionată în acest verset să faci faţă durerii provocate de moartea unuia dintre părinţi? ․․․․․

[Legenda ilustraţiei de la pagina 115]

Durerea poate fi asemenea unor valuri ce se sparg de ţărm când nici nu te aştepţi