Salt la conţinut

Salt la cuprins

De ce nu mă plac fetele?

De ce nu mă plac fetele?

CAPITOLUL 28

De ce nu mă plac fetele?

Am dat-o gata! I-am spus totul despre mine: ce lucruri am, pe unde am fost, pe cine cunosc. Cred că moare după mine!

Îmi vine să fug mâncând pământul! Chiar nu pricepe? Cum să pun capăt conversaţiei fără să fiu nepoliticoasă?

PROBABIL că ai ajuns la vârsta la care îţi poţi da întâlniri şi ţi-ar plăcea să găseşti o fată atrăgătoare care să aibă aceleaşi convingeri religioase ca tine (1 Corinteni 7:39). Totuşi, ori de câte ori ai încercat să începi o relaţie, ai dat-o-n bară. Ce n-a mers? Se uită fetele numai după băieţi care arată foarte bine? „N-ar strica să aibă ceva muşchi“, spune o fată pe nume Lisa. Însă majoritatea fetelor vor mai mult de-atât. „Băieţilor care arată bine le lipsesc uneori calităţi importante“, spune Carrie, de 18 ani.

Despre ce calităţi este vorba? Dacă ai vrea să cunoşti mai bine o fată, ce factori ar trebui să iei în considerare? Şi ce principii biblice ar fi bine să ai în vedere?

Primul pas

Înainte de a începe să manifeşti interes faţă de o fată, trebuie să cunoşti câteva lucruri de bază, care te vor ajuta să te împrieteneşti cu oricine. Gândeşte-te la sugestiile care urmează.

Fii manierat. Biblia spune că iubirea „nu se comportă necuviincios“ (1 Corinteni 13:5). Dacă eşti manierat dovedeşti nu numai că îţi respecţi semenii, dar şi că eşti matur şi cultivi calităţi creştine. Cu toate acestea, bunele maniere nu sunt asemenea unui costum pe care-l îmbraci ca să-i impresionezi pe alţii, dar pe care-l dai jos când ajungi acasă. Întreabă-te: „Sunt manierat în relaţiile cu membrii familiei?“. Dacă răspunsul tău este „nu“, vei părea fals când vei încerca să fii manierat cu alţii. Nu uita că, pentru a afla ce fel de persoană eşti în realitate, o fată înţeleaptă se va uita la modul în care te porţi cu membrii familiei (Efeseni 6:1, 2).

Ce spun fetele: „Îmi plac băieţii care sunt manieraţi în lucruri mici, de exemplu deschizându-mi uşa, dar şi în lucruri mari, fiind amabili şi politicoşi nu numai cu mine, ci şi cu familia mea“ (Tina).

Nu-mi place deloc când un băiat pe care abia l-am cunoscut începe să-mi pună întrebări prea personale, de genul: «Ai prieten?», «Ce obiective ai?». E lipsă de politeţe, iar asta mă face să mă simt prost.“ (Kathy)

„Mi se pare jignitor când băieţii cred că se pot juca cu sentimentele noastre, ca şi cum nu contează ce simţim şi suntem atât de disperate să ne căsătorim încât vrem să-i facem să le fie milă de noi.“ (Alexis)

Fii atent la igiena personală. Fiind curat, arăţi că ai respect atât faţă de cei din jur, cât şi faţă de tine (Matei 7:12). Dacă te respecţi pe tine însuţi, foarte probabil că şi ceilalţi te vor respecta. Însă, dacă igiena ta lasă de dorit, eforturile de a impresiona o fată vor fi zadarnice.

Ce spun fetele: „Unui băiat căruia îi plăcea de mine îi mirosea gura. Pur şi simplu n-am putut trece peste asta!“ (Kelly).

Învaţă să porţi o conversaţie. Baza unei relaţii de durată este o bună comunicare. Asta înseamnă să nu vorbeşti numai despre ce te interesează pe tine, ci şi despre ce o interesează pe prietena ta (Filipeni 2:3, 4). Înseamnă să asculţi cu adevărat ce are de spus şi să ţii cont de părerea ei.

Ce spun fetele: „Îmi plac băieţii care sunt naturali când vorbesc cu mine, îşi amintesc ce le-am spus şi pun întrebări pentru a întreţine conversaţia“ (Christine).

„Cred că băieţii sunt atraşi de ceea ce văd, iar fetele sunt mai atrase de ceea ce aud.“ (Laura)

„Este frumos să primeşti cadouri. Dar când un băiat ştie să poarte o conversaţie, să te consoleze şi să te încurajeze . . . Uau! Ăsta da băiat!“ (Amy)

„Cunosc un băiat care este politicos şi niciodată nu e prea familiar. De fapt, avem conversaţii interesante, fără să-mi zică ceva de genul: «Ce frumos miroşi» sau «Arăţi foarte bine azi». Este atent la ce-i spun, iar asta ar face-o pe orice fată să se simtă bine.“ (Beth)

„Mi-ar plăcea să cunosc mai bine pe cineva care are simţul umorului, dar care ştie să vorbească şi despre lucruri serioase, fără să pară fals.“ (Kelly)

Fii o persoană responsabilă. Biblia spune: „Fiecare îşi va purta propria sarcină“ (Galateni 6:5). Fetele nu se vor simţi atrase de un băiat care nu este în stare să-şi păstreze locul de muncă pentru că e leneş sau pentru că petrece prea mult timp distrându-se.

Ce spun fetele: Aş vrea ca unii băieţi să fie mai responsabili. Nu-mi place deloc de cei care nu sunt aşa. Nu fac o impresie bună“ (Carrie).

„Unii băieţi nu au obiective clare. Când le place de o fată, ei află ce obiective are şi spun: «Uau, exact asta vreau să fac şi eu!». Dar acţiunile lor arată contrariul.“ (Beth)

Dacă vei fi o persoană responsabilă, aşa cum s-a arătat mai sus, vei putea lega prietenii frumoase. Dar ce ar trebui să faci dacă te simţi pregătit să începi o relaţie serioasă cu o fată?

Al doilea pas

Ia iniţiativa. Dacă tu crezi că o prietenă pe care o admiri ar putea fi o bună parteneră de căsătorie, vorbeşte-i despre intenţiile tale. Exprimă-ţi sentimentele clar şi deschis. Poate că nu ţi-e deloc uşor şi ţi-e teamă că vei fi refuzat. Însă, fiind dispus să iei iniţiativa, dovedeşti că te-ai maturizat. Totuşi, fii atent! Aceasta nu este o cerere în căsătorie. Deci manifestă discernământ. O atitudine prea sobră sau prea serioasă poate intimida o fată în loc s-o atragă.

Ce spun fetele: „Nu pot citi gândurile oamenilor. Deci, dacă un băiat vrea să mă cunoască mai bine, trebuie să fie sincer şi să-mi spună deschis asta“ (Nina).

„Vi s-ar putea părea ciudat dacă, după un timp, prietenia voastră se transformă într-o relaţie mai serioasă. Aş aprecia dacă cineva mi-ar spune direct că vrea să fim mai mult decât simpli prieteni.“ (Helen)

Respectă decizia unei fete. Cum ai putea reacţiona când o prietenă îţi spune că nu vrea să înceapă o relaţie mai serioasă cu tine? Acordă-i demnitate fiind convins că îşi cunoaşte inima şi că pentru ea „nu“ înseamnă „nu“. N-ai da dovadă de maturitate dacă ai copleşi-o cu insistenţele tale. Dacă ignori refuzul clar al unei fete — sau chiar te enervezi —, la binele cui te gândeşti, de fapt: la binele ei sau la binele tău? (1 Corinteni 13:11)

Ce spun fetele: „Mă deranjează când un băiat nu mă lasă în pace, deşi l-am refuzat“ (Colleen).

„I-am explicat unui băiat că nu mă interesa, dar tot insista să-i dau numărul de telefon. Voiam să fiu amabilă, deoarece nu cred că i-a fost uşor să-şi ia inima-n dinţi şi să-şi exprime sentimentele. Dar la un moment dat a trebuit să fiu foarte categorică.“ (Sarah)

Ce să nu faci

Unii băieţi cred că e floare la ureche să cucerească o fată. Ba chiar s-ar putea lua la întrecere cu alţi băieţi ca să vadă cine atrage privirile celor mai multe fete. Totuşi, o astfel de competiţie este crudă şi-ţi va strica reputaţia (Proverbele 20:11). Ca să nu ajungi în această situaţie, te îndemnăm să ţii cont de următoarele sfaturi.

Nu flirta. Cel ce flirtează foloseşte cuvinte linguşitoare şi are un limbaj al trupului provocator. El nu are intenţii serioase. O persoană cu o astfel de atitudine ignoră sfatul biblic de a le trata „pe [femeile] mai tinere, ca pe nişte surori, cu toată castitatea“ (1 Timotei 5:2). Băieţii care flirtează nu sunt prieteni adevăraţi şi, cu atât mai puţin, parteneri de căsătorie buni. Fetele cu discernământ ştiu asta.

Ce spun fetele: „E foarte urât când cineva îţi face complimente şi tu ştii că i-a zis exact aceleaşi lucruri prietenei tale doar cu o lună în urmă“ (Helen).

„Odată, un băiat drăguţ a început să flirteze cu mine. Însă vorbea mai mult despre el. Când o altă fată a intrat în vorbă cu noi, a început să flirteze şi cu ea. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu a treia fată. Era urât ce făcea!“ (Tina)

Nu te juca cu sentimentele unei fete. Nu te aştepta ca prietenia cu o fată să funcţioneze după aceleaşi reguli ca prietenia cu un băiat. De ce? Gândeşte-te: Dacă-i spui unui băiat că îi stă bine într-un costum nou sau vorbeşti mereu cu el şi i te destăinui, e puţin probabil ca prietenul tău să tragă concluzia că te simţi atras de el. Dar dacă-i spui unei fete că arată bine sau vorbeşti mereu cu ea şi i te destăinui, mai mult ca sigur va crede că îţi place de ea.

Ce spun fetele: „Băieţii chiar nu înţeleg că nu se pot purta cu fetele aşa cum se poartă cu băieţii care le sunt prieteni“ (Sheryl).

„Când un băiat face rost de numărul meu de telefon şi mă trezesc cu un mesaj de la el, ce să înţeleg? Uneori poţi să ai o relaţie de prietenie cu cineva prin mesaje şi să ajungi să te simţi atras de acea persoană. Dar, de fapt, cât de bine poţi cunoaşte pe cineva prin mesaje?“ (Mallory)

„Nu cred că un băiat îşi dă seama cât de repede se poate îndrăgosti o fată, mai ales dacă este atent şi sociabil. Asta nu înseamnă că e disperată. Nu cred că există fată care să nu vrea să găsească băiatul ideal şi să se îndrăgostească de el.“ (Alison)

PENTRU INFORMAŢII SUPLIMENTARE, VEZI VOLUMUL II, CAPITOLUL 3

ÎN CAPITOLUL URMĂTOR

Cum îţi poţi da seama care este diferenţa dintre iubire şi pasiune?

VERSET-CHEIE

„Să vă îmbrăcaţi cu noua personalitate care a fost creată după voinţa lui Dumnezeu, în adevărată dreptate şi loialitate.“ (Efeseni 4:24)

SFAT

Întreabă-i pe câţiva adulţi maturi care este cea mai importantă calitate pe care ar trebui să o cultive un băiat, apoi gândeşte-te dacă nu cumva ai de lucrat la acel aspect.

ŞTIAI CĂ . . . ?

Aspectul tău exterior este mai puţin important decât ceea ce eşti în interior.

PLAN DE ACŢIUNE

Un domeniu în care aş putea fi mai manierat este ․․․․․

Pentru a-mi dezvolta capacitatea de comunicare, voi ․․․․․

În legătură cu acest subiect, aş vrea să-i întreb pe părinţi: ․․․․․

CE PĂRERE AI?

● Cum poţi arăta că ai respect faţă de tine însuţi?

● Cum poţi arăta că ai respect faţă de gândurile şi sentimentele unei fete?

[Text generic pe pagina 198]

„Băieţii cred că, pentru a cuceri o fată, trebuie să se îmbrace sau să arate într-un anumit fel. Deşi înfăţişarea are o oarecare importanţă, cred că multe fete se simt mai atrase de o personalitate frumoasă.“ (Kate)

[Legenda ilustraţiei de la pagina 197]

Bunele maniere nu sunt asemenea unui costum pe care-l îmbraci ca să-i impresionezi pe alţii, dar pe care-l dai jos când ajungi acasă