Salt la conţinut

Salt la cuprins

LECŢIA 9

Ieremia nu a încetat să vorbească despre Iehova

Ieremia nu a încetat să vorbească despre Iehova

De ce sunt oamenii foarte supăraţi pe Ieremia?

Iehova l-a salvat pe Ieremia

Când vorbim despre Iehova, uneori oamenii râd de noi sau se supără pe noi. De aceea, ne-am putea gândi să nu mai vorbim despre Dumnezeu. Te-ai gândit şi tu vreodată aşa? – Biblia ne spune că Ieremia, un tânăr care îl iubea pe Iehova, se gândea să nu mai vorbească despre el. Să aflăm mai multe despre Ieremia.

Când Ieremia era tânăr, Iehova i-a zis că trebuia să le spună clar oamenilor să nu mai facă lucruri rele. Lui Ieremia i-a fost foarte greu din cauză că îi era frică. El i-a zis lui Iehova: ‘Nu ştiu cum să vorbesc. Sunt doar un băiat’. Dar Iehova i-a răspuns: ‘Nu trebuie să-ţi fie teamă. Eu te voi ajuta’.

Ieremia a început să-i avertizeze pe oameni că aveau să fie pedepsiţi dacă nu făceau schimbări. Ce crezi, au făcut oamenii ce le-a spus Ieremia? – Nu au făcut! Unii au râs de el, alţii s-au supărat foarte tare pe el, iar alţii chiar au vrut să-l omoare! Cum crezi că s-a simţit Ieremia? – Lui i-a fost frică şi a spus: ‘Nu voi mai vorbi despre Iehova’. Dar a încetat el să vorbească despre Iehova? – Nu a încetat. Ieremia îl iubea foarte mult pe Iehova. De aceea a vorbit despre el! Prin urmare, Iehova l-a ocrotit.

Odată, câţiva oameni răi l-au aruncat pe Ieremia într-o groapă adâncă şi plină cu noroi. El nu avea nici mâncare, nici apă. Acei oameni voiau să-l lase acolo ca să moară. Dar Iehova l-a ajutat pe Ieremia şi el a scăpat!

Ce poţi învăţa de la Ieremia? – Ieremia nu a încetat să vorbească despre Iehova chiar dacă uneori i-a fost frică. Oamenii ar putea să râdă de tine sau să se supere pe tine când vorbeşti despre Iehova. Deşi ţi-ar putea fi ruşine sau frică, nu înceta niciodată să vorbeşti despre el! Iehova te va ajuta întotdeauna, aşa cum l-a ajutat şi pe Ieremia.