În timp ce se află în Ierusalim la sărbătoarea Paştelui din anul 30 e.n., Isus face semne extraordinare, sau miracole, şi mulţi cred în el. Nicodim, fariseu şi membru al Curţii Supreme a iudeilor, numite Sanhedrin, este impresionat. Întrucât vrea să afle mai multe, el merge la Isus după lăsarea întunericului, probabil pentru că nu vrea să fie văzut de ceilalţi conducători iudei, temându-se că reputaţia lui ar putea avea de suferit.

„Rabi”, îi spune Nicodim, „ştim că ai venit ca învăţător de la Dumnezeu, pentru că nimeni nu poate face semnele pe care le faci tu dacă Dumnezeu nu este cu el”. Atunci Isus îi spune lui Nicodim că, pentru a intra în Regatul lui Dumnezeu, o persoană trebuie ‘să se nască din nou’ (Ioan 3:2, 3).

Dar cum poate cineva să se nască din nou? „Mai poate el să intre a doua oară în pântecele mamei lui şi să se nască?”, întreabă Nicodim (Ioan 3:4).

Desigur, nu aceasta înseamnă naşterea din nou. Isus explică: „Dacă cineva nu se naşte din apă şi din spirit, nu poate să intre în regatul lui Dumnezeu” (Ioan 3:5). Când a fost botezat şi spiritul sfânt a coborât peste el, Isus s-a născut „din apă şi din spirit”. Atunci s-a auzit un glas din cer care zicea: „Acesta este Fiul meu, cel iubit, pe care l-am aprobat” (Matei 3:16, 17). În acest mod, Dumnezeu a făcut cunoscut că Isus devenise un fiu spiritual cu perspectiva de a intra în Regatul ceresc. Mai târziu, la Penticosta din 33 e.n., spiritul sfânt avea să fie turnat şi peste alţi continuatori botezaţi ai lui Isus, aceştia născându-se astfel din nou ca fii ai lui Dumnezeu născuți de spirit (Faptele 2:1-4).

Lui Nicodim îi este greu să înţeleagă ce îl învaţă Isus despre Regat. De aceea, Isus îi dezvăluie mai multe referitor la rolul său deosebit de Fiu uman al lui Dumnezeu. Isus îi spune: „Aşa cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3:14, 15).

Israeliţii din vechime care au fost muşcaţi de şerpi veninoşi au trebuit să privească la şarpele de aramă ca să fie salvaţi (Numerele 21:9). În mod asemănător, toţi oamenii trebuie să manifeste credinţă în Fiul lui Dumnezeu pentru a fi salvaţi de la moarte, la care au fost cu toţii condamnaţi, şi să primească viaţă veşnică. Scoţând în evidenţă iubirea lui Iehova faţă de oameni, Isus îi spune în continuare lui Nicodim: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine manifestă credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3:16). Aşadar, la circa şase luni după ce şi-a început serviciul pământesc, Isus explică în mod clar că el este calea spre salvare pentru omenire.

Isus îi zice lui Nicodim: „Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea”. Aceasta înseamnă că el nu a fost trimis să pronunţe o judecată împotriva lumii, condamnându-i pe toţi oamenii la distrugere. Dimpotrivă, aşa cum spune Isus, el a fost trimis „pentru ca lumea să fie salvată prin el” (Ioan 3:17).

Nicodim s-a temut să vină la Isus, făcând aceasta la adăpostul întunericului. De aceea, este interesant că Isus încheie discuţia cu el astfel: „Iată baza pentru judecată: lumina [Isus fiind lumina prin viaţa şi învăţăturile sale] a venit  în lume, dar oamenii au iubit mai degrabă întunericul decât lumina, căci faptele lor erau rele. Fiindcă cine practică lucruri rele urăşte lumina şi nu vine la lumină, pentru ca faptele lui să nu fie dezaprobate. Dar cine practică adevărul vine la lumină, ca să se vadă că faptele lui sunt făcute în armonie cu voinţa lui Dumnezeu” (Ioan 3:19-21).

Lui Nicodim, acest fariseu şi învăţător al Israelului, nu-i rămâne decât să mediteze la ce a aflat despre rolul lui Isus în scopul lui Dumnezeu.