La scurt timp după ce a vorbit despre iertare în casa fariseului Simon, Isus începe o altă călătorie de predicare în Galileea. Este al doilea an de serviciu pământesc al său. Isus nu călătoreşte singur, cu el fiind cei 12 apostoli şi câteva femei pe care le-a vindecat „de spirite rele şi de boli” (Luca 8:2). Printre ele se află Maria Magdalena, Suzana şi Ioana, al cărei soţ este funcţionar al regelui Irod Antipa.

Pe măsură ce tot mai mulţi oameni aud de Isus, activitatea sa devine tot mai controversată. Acest lucru este evident când un bărbat posedat, orb şi mut este adus la Isus, iar el îl vindecă. Acum omul nu mai este stăpânit de demoni şi poate să vadă şi să vorbească. Oamenii sunt de-a dreptul uluiţi şi spun despre Isus: „Nu cumva acesta este Fiul lui David?” (Matei 12:23).

Mulţimile adunate în jurul casei unde stă Isus sunt atât de numeroase, încât el şi discipolii săi nici măcar nu pot lua masa. Însă nu toţi cred că Isus este „Fiul lui David”, cel promis. Unii scribi şi farisei au venit tocmai de la Ierusalim, dar nu ca să înveţe de la Isus sau ca să-l susţină. Ei le spun oamenilor că Isus „îl are pe Beelzebub” şi că face miracole „cu ajutorul conducătorului demonilor” (Marcu 3:22). Când rudele lui Isus află de toată vâlva creată în jurul său, vin să-l prindă.

În momentul de faţă, fraţii lui Isus nu cred că el este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 7:5). Isus care, aparent, produce această agitaţie în rândul oamenilor nu pare să fie acelaşi Isus cu care au crescut în Nazaret. Crezând că fratele lor suferă de vreo boală mintală, ei spun: „Şi-a ieşit din minţi” (Marcu 3:21).

 Dar ce arată faptele? Isus tocmai a vindecat un om demonizat, care acum poate să vadă şi să vorbească. Nimeni nu poate nega aceasta. De aceea, scribii şi fariseii încearcă să-l discrediteze pe Isus acuzându-l pe nedrept. Ei zic: „Omul acesta nu scoate demonii decât cu ajutorul lui Beelzebub, conducătorul demonilor” (Matei 12:24).

Ştiind ce gândesc scribii şi fariseii, Isus afirmă: „Orice regat dezbinat împotriva lui însuşi este pustiit şi orice oraş sau casă dezbinată împotriva ei înseşi nu va dăinui. Tot aşa, dacă Satan îl scoate afară pe Satan, el s-a dezbinat împotriva lui însuşi. Şi cum va dăinui regatul lui?” (Matei 12:25, 26).

Cât de logice sunt cuvintele sale! Fariseii ştiu că unii iudei practică exorcizarea (Faptele 19:13). Prin urmare, Isus îi întreabă: „Dacă eu scot demonii cu ajutorul lui Beelzebub, fiii voştri cu ajutorul cui îi scot?”. Cu alte cuvinte, şi acestora li se poate aduce aceeaşi acuzaţie. Isus îşi continuă argumentaţia: „Dar, dacă eu scot demonii cu ajutorul spiritului lui Dumnezeu, regatul lui Dumnezeu a venit peste voi” (Matei 12:27, 28).

Pentru a ilustra că scoate demoni întrucât are putere asupra lui Satan, Isus spune: „Cum poate cineva să pătrundă în casa unui om puternic şi să pună mâna pe bunurile lui dacă nu-l leagă mai întâi pe omul acela puternic? Abia apoi îi va jefui casa. Cine nu este de partea mea este împotriva mea şi cine nu strânge cu mine risipeşte” (Matei 12:29, 30). Fără îndoială, scribii şi fariseii i se împotrivesc lui Isus, demonstrând astfel că sunt de partea lui Satan. Ei îi îndepărtează pe oameni de Fiul lui Dumnezeu, care are sprijinul Tatălui său în tot ce face.

Isus îi avertizează pe aceşti împotrivitori influenţaţi de Satan: „Totul le va fi iertat fiilor oamenilor, indiferent ce blasfemii ar spune şi ce păcate ar comite în mod blasfemator. Dar dacă cineva spune blasfemii împotriva spiritului sfânt nu va fi iertat niciodată, ci se face vinovat de un păcat veşnic” (Marcu 3:28, 29). Să ne gândim ce implicaţii are aceasta pentru cei care îi atribuie lui Satan ceea ce se face în mod incontestabil prin spiritul lui Dumnezeu.