Salt la conţinut

Salt la cuprins

CAPITOLUL 45

Isus are putere asupra multor demoni

Isus are putere asupra multor demoni

MATEI 8:28-34 MARCU 5:1-20 LUCA 8:26-39

  • ISUS SCOATE DEMONI ŞI ÎI TRIMITE ÎNTR-O TURMĂ DE PORCI

Când ajung pe uscat după ce supravieţuiesc unei furtuni puternice pe mare, discipolii sunt şocaţi de ceea ce văd. Doi bărbaţi extrem de violenţi, amândoi demonizaţi, ies dintr-un cimitir din apropiere şi aleargă spre Isus. Unul dintre ei atrage în mod deosebit atenţia, probabil pentru că este mai violent şi de mai mult timp posedat de demoni.

Bărbatul este vrednic de milă. Umblă gol şi, ‘noapte şi zi, stă în morminte şi pe munţi, ţipând şi crestându-se cu pietre’ (Marcu 5:5). Modul în care se manifestă inspiră groază, astfel că oamenilor le este teamă să treacă pe drumul pe unde umblă el. Unii au încercat să-l lege, dar bărbatul a rupt lanţurile şi a sfărâmat obezile cu care îi erau imobilizate picioarele. Nimeni nu-l poate stăpâni.

După ce bărbatul se apropie de Isus şi cade la picioarele sale, demonii care îl stăpânesc îl fac să strige: „Ce-am eu de-a face cu tine, Isus, Fiul Dumnezeului Preaînalt? Te pun să juri pe Dumnezeu că nu mă vei chinui”. Isus demonstrează că are autoritate asupra demonilor, poruncind: „Ieşi din omul acesta, spirit necurat!” (Marcu 5:7, 8).

În realitate, acest om este stăpânit de mulţi demoni. Când Isus întreabă: „Care îţi este numele?”, i se răspunde: „Numele meu este Legiune, pentru că suntem mulţi” (Marcu 5:9). O legiune romană era alcătuită din mii de soldaţi; prin urmare, mulţi demoni îl chinuie pe acest om, găsind plăcere în suferinţa lui. Ei îl imploră pe Isus „să nu le poruncească să se ducă în abis”. Se pare că demonii îşi dau seama ce îi aşteaptă atât pe ei, cât şi pe conducătorul lor, Satan (Luca 8:31).

În apropiere paşte o turmă de aproximativ 2 000 de porci, animale necurate potrivit Legii, pe care evreii nu trebuie nici măcar să le aibă. Demonii zic: „Trimite-ne în porci, ca să intrăm în ei” (Marcu 5:12). Isus îi lasă să intre în porci. Atunci, toţi cei 2 000 de porci se reped peste povârniş în mare şi se îneacă.

Văzând aceasta, păzitorii turmei de porci merg în grabă în oraş şi în ţinutul din jur ca să le dea de veste oamenilor. Aceştia vin să vadă ce s-a întâmplat. Când sosesc, observă că bărbatul din care au ieşit demonii este bine şi se comportă normal. Surprinzător, omul este îmbrăcat şi stă la picioarele lui Isus.

Cei care aud despre ce i s-a întâmplat bărbatului sau care îl văd sunt cuprinşi de teamă, neştiind cum i-ar putea afecta pe ei acest miracol. De aceea, îi cer lui Isus să plece din regiunea lor. Când Isus se urcă în barcă şi se pregăteşte să plece, omul care a fost demonizat îl imploră să-i permită să meargă cu el. Dar Isus îi spune: „Du-te acasă la rudele tale şi spune-le tot ce a făcut Iehova pentru tine şi cum a avut îndurare faţă de tine” (Marcu 5:19).

De obicei, Isus le porunceşte celor pe care îi vindecă să nu spună nimănui despre miracolul înfăptuit deoarece nu doreşte ca oamenii să-şi formeze o părere despre el pe baza unor relatări senzaţionale. În acest caz, cel ce a fost demonizat reprezintă o dovadă vie a puterii lui Isus şi va putea să le depună mărturie oamenilor la care Isus nu are posibilitatea să ajungă. De asemenea, mărturia lui ar putea pune capăt eventualelor comentarii negative referitoare la pierderea turmei de porci. Astfel, bărbatul pleacă şi începe să vorbească în Decapole despre ce a făcut Isus pentru el.