Pe partea estică a Mării Galileii, Isus a hrănit în mod miraculos mii de oameni. Când aceştia au vrut să-l facă rege, el a plecat de acolo. În acea noapte a umblat pe marea învolburată şi l-a salvat pe Petru, care a umblat şi el pe apă, dar a început să se scufunde când credinţa i-a slăbit. De asemenea, Isus a potolit vântul, salvându-i pe discipolii săi, care, altfel, probabil că s-ar fi înecat.

Acum Isus este din nou pe partea de vest a mării, în zona Capernaumului. Cei pe care i-a hrănit în mod miraculos îl găsesc şi îl întreabă: „Când ai ajuns aici?”. Isus îi mustră, spunându-le că îl caută deoarece speră că vor fi hrăniţi din nou. El îi îndeamnă să lucreze „nu pentru hrana care piere, ci pentru hrana care rămâne pentru viaţă veşnică”. Atunci, ei îl întreabă: „Ce trebuie să facem ca să îndeplinim lucrările lui Dumnezeu?” (Ioan 6:25-28).

Poate că ei se gândesc la lucrările, sau cerinţele, menţionate în Lege, dar Isus arată care este cea mai importantă lucrare: „Iată lucrarea lui Dumnezeu: să manifestaţi credinţă în cel pe care l-a trimis El”. Oamenii însă nu manifestă credinţă în Isus, în ciuda tuturor lucrurilor pe care le-a făcut. Ei îi cer un semn ca să creadă în el. „Ce lucrare faci?”, îl întreabă ei. „Strămoşii noştri au mâncat mana în pustiu, aşa cum este scris: «El le-a dat să mănânce pâine din cer».” (Ioan 6:29-31; Psalmul 78:24)

În ce priveşte cererea lor de a primi un semn, Isus le îndreaptă atenţia spre Cel de la care vine în mod miraculos hrana: „Vă spun: nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl meu vă dă adevărata pâine din cer. Căci pâinea lui Dumnezeu este cel care coboară din cer şi dă viaţă lumii”. Neînţelegând ce vrea să spună Isus, ei îl roagă: „Doamne, dă-ne întotdeauna pâinea aceasta” (Ioan 6:32-34). Dar la ce pâine se referă Isus?

El explică: „Eu sunt pâinea vieţii. Celui ce vine la mine nu-i va fi deloc foame şi celui ce manifestă credinţă în mine nu-i va fi niciodată sete. Dar v-am spus: Voi m-aţi şi văzut şi tot nu credeţi. . . . Am coborât din cer ca să fac nu voinţa mea, ci voinţa celui care m-a trimis. Iată voinţa celui care m-a trimis: să nu pierd nimic din tot ce mi-a dat, ci să-l înviez în ziua din urmă. Fiindcă iată voinţa Tatălui meu: ca oricine îl vede pe Fiul şi manifestă credinţă în el să aibă viaţă veşnică” (Ioan 6:35-40).

Afirmaţiile lui Isus stârnesc mânia evreilor, care încep să murmure împotriva lui. Cum poate el să pretindă că este „pâinea care a coborât din cer”? (Ioan 6:41) Pentru ei, Isus este doar fiul unor oameni oarecare din oraşul galileean Nazaret. Ei întreabă: „Nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai cărui tată şi mamă îi cunoaştem?” (Ioan 6:42).

„Nu mai murmuraţi între voi”, le spune Isus. „Nimeni nu poate veni la mine dacă nu-l atrage Tatăl, care m-a trimis. Şi eu îl voi învia în ziua din urmă. Este scris în Profeţi: «Toţi vor fi învăţaţi de Iehova». Oricine a auzit şi a învăţat de la Tatăl vine la mine. Nu că vreun om l-a văzut pe Tatăl, în afară de cel care este de la Dumnezeu; acesta l-a văzut pe Tatăl. Foarte adevărat vă spun: Cine crede are viaţă veşnică.” (Ioan 6:43-47; Isaia 54:13)

Cu câtva timp în urmă, când a discutat cu Nicodim, Isus i-a vorbit despre viaţa veşnică şi a pus-o în legătură cu credinţa în Fiul omului. El a spus: „Dumnezeu . . . l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine manifestă credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3:15, 16). Însă acum Isus se adresează unui număr mare de oameni, spunând că are un rol în salvarea lor şi că ei vor putea dobândi viaţă veşnică datorită lui, nu datorită manei  sau pâinii obişnuite. Aşadar, cum poate fi câştigată viaţa veşnică? Isus spune din nou: „Eu sunt pâinea vieţii” (Ioan 6:48).

Această discuţie despre pâinea din cer continuă, atingând punctul culminant în timp ce Isus predă într-o sinagogă din Capernaum.