Isus se află într-o sinagogă din Capernaum şi-i învaţă pe oameni, zicându-le că el este adevărata pâine din cer. Se pare că explicaţiile pe care le dă acum sunt o continuare a ceea ce a început să le spună oamenilor care s-au întors de pe ţărmul estic al Mării Galileii după ce au mâncat din pâini şi din peşti.

În continuare, Isus spune: „Strămoşii voştri au mâncat mana în pustiu şi tot au murit”. Apoi explică: „Eu sunt pâinea vie care a coborât din cer. Dacă cineva mănâncă din pâinea aceasta va trăi pentru totdeauna. Şi pâinea pe care o voi da eu pentru viaţa lumii este carnea mea” (Ioan 6:48-51).

În primăvara anului 30 e.n., Isus i-a spus lui Nicodim că Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât l-a trimis pe Fiul său ca Salvator. Acum Isus subliniază necesitatea de a mânca din carnea sa manifestând credinţă în jertfa pe care o va aduce. Doar astfel poate primi cineva viaţă veşnică.

Însă oamenii nu acceptă cuvintele lui Isus: „Cum ne poate da omul acesta carnea lui s-o mâncăm?” (Ioan 6:52). Isus vrea ca ei să înţeleagă că vorbeşte în sens figurat, nu literal. Ceea ce adaugă el arată că aceasta este semnificaţia pe care trebuie s-o atribuim afirmaţiilor sale.

„Dacă nu mâncaţi carnea Fiului omului şi nu beţi sângele lui, nu aveţi viaţă în voi înşivă. Cine se hrăneşte cu carnea mea şi bea sângele meu are viaţă veşnică . . . , deoarece carnea mea este adevărata hrană şi sângele meu este adevărata băutură. Cine se hrăneşte cu carnea mea şi bea sângele meu rămâne în unitate cu mine.” (Ioan 6:53-56)

Să ne gândim cât de şocante li s-ar putea părea aceste afirmaţii evreilor. Poate, ei cred că Isus îi îndeamnă să practice canibalismul sau să încalce legea lui Dumnezeu care interzice consumul de sânge (Geneza 9:4; Leviticul 17:10, 11). Dar Isus nu se referă la faptul de a se hrăni cu carnea sa şi a bea sângele său în sens propriu. El arată că toţi cei ce doresc viaţă veşnică trebuie să manifeste credinţă în jertfa pe care urmează să o aducă şi care presupune să-şi ofere corpul perfect şi să-şi verse sângele. Totuşi, mulţi dintre discipolii săi nu înţeleg această învăţătură. Unii chiar spun: „Ce cuvinte revoltătoare! Cine le poate asculta?” (Ioan 6:60).

Dându-şi seama că unii dintre discipolii săi murmură, Isus îi întreabă: „Lucrul acesta vă poticneşte? Ce-aţi zice dacă l-aţi vedea pe Fiul omului urcând unde era înainte? . . . Cuvintele pe care vi le-am spus eu sunt spirit şi sunt viaţă. Dar sunt printre voi unii care nu cred”. Atunci, mulţi discipoli pleacă şi nu-l mai urmează (Ioan 6:61-64).

De aceea, Isus li se adresează celor 12 apostoli, întrebându-i: „Nu vreţi să vă duceţi şi voi?”. Petru îi răspunde: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut şi am ajuns să ştim că tu eşti Sfântul lui Dumnezeu” (Ioan 6:67-69). Ceea ce a spus Petru dovedeşte loialitatea lui şi a celorlalţi apostoli faţă de Isus, chiar dacă pentru moment ei nu înţeleg pe deplin această învăţătură.

Deşi este mulţumit de răspunsul lui Petru, Isus face următoarea remarcă: „Nu v-am ales eu pe voi, cei doisprezece? Totuşi, unul dintre voi este calomniator” (Ioan 6:70). Isus vorbeşte despre Iuda Iscariot. Este posibil ca el să fi observat deja că Iuda a început s-o ia pe o cale greşită.

Cu toate acestea, Isus este cu siguranţă bucuros să ştie că Petru şi ceilalţi apostoli nu au renunţat să-l urmeze şi să ia parte la lucrarea vitală pe care o face el.