Isus a venit la Ierusalim pentru Sărbătoarea Dedicării, sau Hanuca. Cu ocazia acestei sărbători se comemorează rededicarea templului. În urmă cu mai bine de un secol, regele sirian Antioh al IV-lea Epifanul a construit un altar peste marele altar din templul lui Dumnezeu. Ulterior, fiii unui preot iudeu au eliberat Ierusalimul şi i-au dedicat din nou lui Iehova templul. De atunci, în fiecare an se ţine o sărbătoare pe 25 chislev, lună care corespunde celei de-a doua jumătăţi a lunii noiembrie şi primei jumătăţi a lunii decembrie.

Este iarnă, iar vremea este rece. Isus merge prin templu, prin colonada lui Solomon. Iudeii îl înconjoară şi-i zic: „Până când ne vei ţine sufletele în încordare? Dacă tu eşti Cristosul, spune-ne deschis!” (Ioan 10:22-24). Isus le răspunde: „V-am spus şi tot nu credeţi”. El nu le-a zis direct că este Cristosul, aşa cum i-a zis femeii samaritene la fântână (Ioan 4:25, 26). Însă Isus a dezvăluit cine este când a spus: „Eu eram înainte ca Avraam să vină în existenţă” (Ioan 8:58).

Isus vrea ca oamenii să ajungă singuri la concluzia că el este Cristosul comparând lucrările sale cu ceea ce s-a prezis că va face acesta. De aceea le-a spus discipolilor în alte ocazii să nu zică nimănui că el este Mesia. Dar acum le spune fără ascunzişuri acestor iudei ostili: „Lucrările pe care le fac în numele Tatălui meu, acestea depun mărturie despre mine. Dar voi nu credeţi” (Ioan 10:25, 26).

De ce nu cred ei că Isus este Cristosul? El spune: „Voi nu credeţi, pentru că nu sunteţi dintre oile mele. Oile mele ascultă glasul meu, eu le cunosc şi ele mă urmează. Eu le dau viaţă veşnică şi ele nu vor fi distruse niciodată. Nimeni nu le va smulge din mâna mea. Ceea ce mi-a dat Tatăl meu este mai de preţ decât toate celelalte lucruri”. Apoi Isus le spune cât de strânsă este relaţia pe care o are cu Tatăl său: „Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10:26-30). Isus este pe pământ, iar Tatăl său, în cer, aşadar, cuvintele lui nu pot însemna că el şi Tatăl său sunt literalmente una. Mai degrabă, ei sunt una în sensul că au acelaşi scop, fiind în unitate.

Afirmaţiile lui Isus îi înfurie atât de mult pe iudei, încât iau din nou pietre ca să arunce în el. Însă Isus nu se sperie. „V-am arătat multe lucrări bune de la Tatăl”, spune el. „Pentru care dintre aceste lucrări aruncaţi cu pietre în mine?” Ei îi răspund: „Aruncăm cu pietre în tine nu pentru o lucrare bună, ci pentru blasfemie, pentru că . . . te faci dumnezeu” (Ioan 10:31-33). Dar de ce îi aduc ei această acuzaţie din moment ce Isus n-a pretins că este dumnezeu?

Isus spune că poate să facă anumite lucruri pe care iudeii cred că doar Dumnezeu are puterea de a le face. De exemplu, el a zis că ‘le dă viaţă veşnică oilor’, ceea ce oamenii nu pot să facă (Ioan 10:28). Iudeii nu ţin cont că Isus a declarat deschis că a primit autoritate de la Tatăl său.

Pentru a dezminţi acuzaţia lor falsă, Isus îi întreabă: „Nu este scris în Legea voastră [la Psalmul 82:6]: «Am spus: „Sunteţi dumnezei”»? Dacă el i-a numit «dumnezei» pe cei împotriva cărora a vorbit cuvântul lui Dumnezeu, . . . cum de-mi ziceţi mie, pe care Tatăl m-a sfinţit şi m-a trimis în lume: «Blasfemiezi», pentru că am spus: Sunt Fiul lui Dumnezeu?” (Ioan 10:34-36).

Într-adevăr, Scripturile îi numesc „dumnezei” până şi pe judecătorii umani nedrepţi. Aşadar, cum pot aceşti evrei să-l acuze pe Isus pentru că spune: „Sunt Fiul lui Dumnezeu”? Apoi el le aduce un argument care ar trebui să-i convingă: „Dacă nu fac lucrările Tatălui meu, să nu mă credeţi. Dar, dacă le fac, chiar dacă nu mă credeţi pe mine, credeţi lucrările, ca să ştiţi şi să cunoaşteţi  că Tatăl este în unitate cu mine şi eu sunt în unitate cu Tatăl” (Ioan 10:37, 38).

Atunci iudeii încearcă să-l prindă pe Isus, dar el scapă din nou. Isus pleacă din Ierusalim şi trece râul Iordan, îndreptându-se spre zona în care Ioan a început să facă botezuri în urmă cu aproape patru ani. Din câte se pare, această zonă nu este departe de ţărmul sudic al Mării Galileii.

Mulţimile vin la Isus şi spun: „Ioan n-a făcut niciun semn, dar tot ce a spus Ioan despre omul acesta a fost adevărat” (Ioan 10:41). Astfel, mulţi iudei cred în Isus.