Un timp, Isus i-a învăţat şi i-a vindecat pe oameni în Iudeea şi în Ierusalim. Apoi el traversează râul Iordan şi merge în regiunea Pereea pentru a predica din oraş în oraş. Însă, în scurtă vreme, va fi din nou în Ierusalim.

În timp ce Isus se află în Pereea, un om îl întreabă: „Doamne, sunt puţini cei care vor fi salvaţi?”. Probabil, bărbatul ştie că între conducătorii religioşi există polemici cu privire la numărul celor care vor fi salvaţi, unii susţinând că vor fi mulţi, alţii că puţini. Dar Isus nu spune câţi vor fi salvaţi, ci arată ce trebuie să facă cineva pentru a fi salvat. „Străduiţi-vă din răsputeri să intraţi pe uşa cea strâmtă”, îndeamnă el. Într-adevăr, sunt necesare eforturi mari. De ce? Isus explică: „Vă spun, mulţi vor căuta să intre, dar nu vor putea” (Luca 13:23, 24).

Pentru a ilustra că trebuie să ne străduim din răsputeri ca să fim salvaţi, Isus spune: „Stăpânul casei se va ridica şi va încuia uşa, iar voi veţi sta afară în picioare şi veţi bate la uşă, zicând: «Domnule, deschide-ne!» . . . Dar el vă va vorbi şi vă va zice: «Nu ştiu cine sunteţi. Plecaţi de la mine, voi toţi, lucrători ai nedreptăţii!»” (Luca 13:25-27).

Ilustrarea descrie situaţia unei persoane care vine târziu – când îi convine ei, se pare, – şi găseşte uşa încuiată. Ar fi trebuit să vină mai devreme, chiar dacă nu ar fi fost convenabil pentru ea. Acelaşi lucru se poate spune şi despre mulţi oameni care ar fi putut să profite de ocazia că Isus era acolo şi îi învăţa, dar nu au făcut aceasta şi nu au pus închinarea adevărată pe primul loc în viaţă. Majoritatea celor la care a fost trimis Isus nu au acceptat măsura luată de Dumnezeu pentru salvarea oamenilor. Isus spune că aceştia vor plânge şi îşi vor scrâşni dinţii când vor fi aruncaţi afară. Însă oameni „de la răsărit şi de la apus, de la nord şi de la sud”, da, din toate naţiunile, „se vor întinde la masă în regatul lui Dumnezeu” (Luca 13:28, 29).

Isus explică: „Cei din urmă [cum sunt neiudeii şi iudeii oprimaţi] vor fi cei dintâi şi cei dintâi [conducătorii religioşi care se mândresc că sunt descendenţi ai lui Avraam] vor fi cei din urmă” (Luca 13:30). „Cei din urmă” nu vor fi în Regatul lui Dumnezeu, întrucât nu au manifestat recunoştinţă pentru privilegiul acordat.

Nişte farisei vin acum la Isus şi îl avertizează: „Ieşi şi pleacă de aici, pentru că Irod [Antipa] vrea să te omoare”. Poate chiar regele Irod a răspândit acest zvon pentru a-l determina pe Isus să plece din zonă. Irod se teme, probabil, să nu fie implicat, într-un fel sau altul, în moartea altui profet, aşa cum a fost implicat în uciderea lui Ioan Botezătorul. Dar Isus le spune fariseilor: „Duceţi-vă şi spuneţi-i vulpii aceleia: «Iată  că eu scot demoni şi fac vindecări azi şi mâine, iar a treia zi îmi voi încheia lucrarea»” (Luca 13:31, 32). Numindu-l pe Irod „vulpe”, poate că Isus face aluzie la faptul că este viclean. Însă nici Irod, nici altcineva nu vor putea să-l manipuleze pe Isus sau să-l determine să-şi încheie mai devreme activitatea. El va duce la îndeplinire misiunea pe care i-a dat-o Tatăl său potrivit calendarului acestuia, nu al oamenilor.

Isus îşi continuă călătoria spre Ierusalim deoarece, conform cuvintelor sale, „nu este permis ca un profet să fie omorât în afara Ierusalimului” (Luca 13:33). Nicio profeţie biblică nu menţionează că Mesia trebuie să moară în Ierusalim. Prin urmare, de ce lasă Isus să se înţeleagă că va fi omorât în acest oraş? Ierusalimul este capitala. Aici se află Sanhedrinul, Curtea Supremă a evreilor alcătuită din 71 de membri, unde sunt judecaţi cei acuzaţi că sunt profeţi falşi. În plus, aici se oferă jertfele de animale. Aşadar, Isus îşi dă seama că nu poate fi ucis în altă parte.

„Ierusalime, Ierusalime, care-i omori pe profeţi şi-i ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine”, spune Isus, „de câte ori am vrut să-i adun pe copiii tăi, cum îşi adună cloşca sub aripi puii ieşiţi de la clocit, dar voi n-aţi vrut! Iată! Casa vă este părăsită şi lăsată vouă” (Luca 13:34, 35). Naţiunea Israel îl respinge pe Fiul lui Dumnezeu şi trebuie să suporte consecinţele.

Înainte ca Isus să ajungă la Ierusalim, un conducător al fariseilor îl invită în casa lui pentru a lua masa împreună într-o zi de sabat. Invitaţii îl urmăresc cu atenţie pe Isus ca să vadă dacă îl va vindeca pe un bărbat aflat acolo care suferă de hidropizie (boală cauzată de acumularea excesivă de apă în anumite părţi ale corpului, în cele mai multe cazuri, în picioare). Isus îi întreabă pe farisei şi pe cei care sunt buni cunoscători ai Legii: „Este permis să vindeci în sabat sau nu?” (Luca 14:3).

Nimeni nu-i răspunde. Isus îl vindecă pe bărbat, după care îi întreabă: „Cine dintre voi, dacă-i cade fiul sau taurul într-o fântână, nu-l va scoate imediat în ziua de sabat?” (Luca 14:5). Şi de această dată, argumentul logic al lui Isus îi lasă fără răspuns.