Isus se află încă în Pereea. El tocmai le-a spus ascultătorilor săi că „mulţi care sunt cei dintâi vor fi cei din urmă şi cei din urmă vor fi cei dintâi” (Matei 19:30). Isus susţine această idee făcând o ilustrare despre nişte lucrători la o vie.

„Regatul cerurilor este asemenea unui om, stăpânul unei case, care a ieşit dis-de-dimineaţă să tocmească lucrători la via lui. După ce s-a înţeles cu lucrătorii pentru un dinar pe zi, i-a trimis în via lui. A ieşit şi pe la ceasul al treilea şi i-a văzut pe alţii care stăteau în piaţă şi n-aveau de lucru. Şi le-a zis: «Duceţi-vă şi voi în vie şi vă voi da ce este drept». Şi ei s-au dus. El a ieşit din nou pe la ceasul al şaselea şi pe la al nouălea şi a făcut la fel. În sfârşit, pe la ceasul al unsprezecelea a ieşit şi i-a găsit pe alţii care stăteau şi i-a întrebat: «De ce staţi aici toată ziua şi nu lucraţi?» Ei i-au răspuns: «Pentru că nu ne-a tocmit nimeni». El le-a zis: «Duceţi-vă şi voi în vie».” (Matei 20:1-7)

Probabil că ascultătorii lui Isus se gândesc la Iehova Dumnezeu când îl aud vorbind despre „regatul cerurilor” şi despre „stăpânul unei case”. Scripturile îl prezintă pe Iehova drept proprietarul unei vii, reprezentând naţiunea Israel (Psalmul 80:8, 9; Isaia 5:3, 4). Cei care se află sub legământul Legii sunt asemănaţi cu lucrătorii la vie. Însă Isus face această ilustrare pentru a prezenta nu o situaţie din trecut, ci una care există în timpul său.

Conducătorii religioşi, precum fariseii care nu de mult l-au pus la încercare pe Isus întrebându-l despre divorţ, trudesc fără încetare, teoretic vorbind, în serviciul pentru Dumnezeu. Ei sunt asemenea lucrătorilor cu normă întreagă care aşteaptă un salariu pe măsură, acesta fiind un dinar pentru o zi de muncă.

Preoţii şi alţii din acest grup cred că evreii de rând îi slujesc lui Dumnezeu într-o măsură mai mică, asemenea unor lucrători cu jumătate de normă în via sa. În ilustrarea lui Isus, aceştia sunt cei care au fost tocmiţi „pe la ceasul al treilea” (ora 9.00) sau mai târziu – la ceasul al şaselea, al nouălea şi, în final, la ceasul al unsprezecelea (ora 17.00) al zilei de lucru.

Bărbaţii şi femeile care îl urmează pe Isus sunt consideraţi ‘blestemaţi’ (Ioan 7:49). Ei au fost aproape toată viaţa pescari ori au îndeplinit alte munci. Dar, în toamna anului 29 e.n., „stăpânul viei” l-a trimis pe Isus să-i cheme pe aceşti oameni umili să lucreze pentru El ca discipoli ai lui Cristos. Ei sunt „cei din urmă” pe care îi menţionează Isus, lucrătorii la vie din ceasul al unsprezecelea.

În încheierea ilustrării sale, Isus descrie ce se întâmplă la sfârşitul zilei de lucru: „Când s-a înserat, stăpânul viei i-a zis administratorului său: «Cheamă-i pe lucrători şi dă-le plata, începând de la ultimul până la primul». Când au venit oamenii de la ceasul al unsprezecelea, au primit fiecare un dinar. Astfel, când au venit primii, s-au gândit că vor primi mai mult, dar şi ei au primit tot câte un dinar. Când l-au primit, au început să murmure împotriva stăpânului casei, zicând: «Cei din urmă au lucrat numai o oră şi totuşi i-ai făcut egali cu noi, care am dus greul zilei şi arşiţa!» Dar, răspunzându-i unuia dintre ei, el a zis: «Prietene, nu te nedreptăţesc. Nu te-ai înţeles cu mine pentru un dinar? Ia ce este al tău şi du-te. Eu vreau să-i dau celui din urmă la fel ca ţie. Nu-mi este permis să fac ce vreau cu ce este al meu? Sau este ochiul tău rău pentru că eu sunt bun?» Astfel, cei din urmă vor fi cei dintâi, iar cei dintâi vor fi cei din urmă” (Matei 20:8-16).

Poate că discipolii au întrebări cu privire la partea finală a ilustrării lui Isus. Cum vor ajunge conducătorii religioşi evrei, care se consideră  „cei dintâi”, să fie „cei din urmă”? Şi cum vor deveni discipolii lui Isus „cei dintâi”?

Discipolii lui Isus, pe care fariseii şi alţii îi consideră „cei din urmă”, au perspectiva de a fi „cei dintâi”, de a primi plata pentru norma întreagă. După moartea lui Isus, Ierusalimul pământesc va fi respins, iar Dumnezeu va alege o nouă naţiune, „Israelul lui Dumnezeu” (Galateni 6:16; Matei 23:38). Ioan Botezătorul a îndreptat atenţia spre cei ce vor face parte din această naţiune când a menţionat că, în viitor, va fi un botez cu spirit sfânt. Cei care au fost „cei din urmă” vor fi primii care vor primi acest botez şi privilegiul de a fi martori ai lui Isus „până în cea mai îndepărtată parte a pământului” (Faptele 1:5, 8; Matei 3:11). Dacă discipolii înţeleg schimbarea radicală la care se referă Isus, atunci poate că îşi dau seama că vor întâmpina reacţii ostile din partea conducătorilor religioşi, care devin „cei din urmă”.