Isus şi cei care călătoresc cu el ajung la Ierihon, aflat la aproximativ o zi de mers de Ierusalim. De fapt, existau două oraşe numite Ierihon. Oraşul vechi era situat la peste un kilometru şi jumătate depărtare de oraşul nou, construit pe vremea romanilor. În timp ce Isus şi mulţimile ies din unul dintre cele două oraşe şi se apropie de celălalt, doi cerşetori orbi aud forfota din jur. Unul dintre ei se numeşte Bartimeu.

Auzind că trece Isus pe acolo, Bartimeu şi tovarăşul său încep să strige: „Doamne, Fiul lui David, îndură-te de noi!” (Matei 20:30). Unii oameni din mulţime le spun cu asprime să tacă, dar cei doi strigă şi mai tare. Atunci Isus se opreşte şi le cere celor ce-l însoţesc să-i cheme pe bărbaţii care strigă. Aceştia se duc la cerşetori şi îi spun unuia dintre ei: „Curaj, ridică-te! Te cheamă!” (Marcu 10:49). Bucuros, bărbatul orb îşi aruncă mantia, sare în picioare şi se duce la Isus.

„Ce vreţi să fac pentru voi?”, îi întreabă Isus pe cei doi orbi. Ei îl imploră: „Doamne, să ni se deschidă ochii!” (Matei 20:32, 33). Simţind milă faţă de aceşti bărbaţi, Isus le atinge ochii şi i se adresează în special unuia dintre ei: „Du-te, credinţa ta te-a vindecat!” (Marcu 10:52). Cei doi cerşetori orbi pot acum să vadă şi, fără îndoială, amândoi încep să-l glorifice pe Dumnezeu. Oamenii care au văzut miracolul făcut de Isus îl laudă şi ei pe Dumnezeu. Cei doi bărbaţi care au fost orbi îl urmează acum pe Isus.

În timp ce trece prin Ierihon, Isus este urmat de mari mulţimi. Toţi vor să-l vadă pe cel care i-a vindecat pe orbi. Oamenii se înghesuie în jurul lui Isus din toate părţile. Prin urmare, unii nici măcar nu pot să-l zărească. Printre aceştia se numără şi Zacheu, şeful încasatorilor de impozite din Ierihon şi din împrejurimi. Fiind mic de statură, el nu poate vedea ce se întâmplă. De aceea, aleargă înainte şi se urcă într-un sicomor de la marginea drumului pe unde trece Isus. De aici, el poate să vadă bine ce se petrece. Când se apropie şi-l vede pe Zacheu în copac, Isus spune: „Zacheu, grăbeşte-te să cobori, căci astăzi voi rămâne în casa ta!” (Luca 19:5). El coboară şi se duce în grabă spre casă pentru a-l primi pe oaspetele său ales.

Văzând aceasta, oamenii încep să murmure. Ei cred că nu este potrivit ca Isus să fie oaspete în casa unui om pe care ei îl consideră păcătos. Zacheu s-a îmbogăţit extorcând bani de la oameni în timp ce încasa impozite.

Când Isus intră în casa lui Zacheu, oamenii îşi exprimă nemulţumirea: „A intrat să găzduiască la un om păcătos”. Însă Isus ştie că Zacheu se poate căi. Şi, într-adevăr, acesta se căieşte. El se ridică şi-i zice lui Isus: „Iată! Jumătate din bunurile mele, Doamne, le dau săracilor şi orice  am extorcat de la cineva prin acuzaţie falsă înapoiez împătrit” (Luca 19:7, 8).

Da, Zacheu dovedeşte că se căieşte sincer. Probabil, el poate calcula pe baza evidenţelor din registrele sale cu impozite ce sume a primit de la diferiţi evrei şi îşi ia angajamentul să le înapoieze împătrit. Aceasta este chiar mai mult decât prevede Legea lui Dumnezeu (Exodul 22:1; Leviticul 6:2-5). În plus, Zacheu promite că le va da săracilor jumătate din bunurile sale.

Isus se bucură că Zacheu îşi dovedeşte astfel căinţa şi îi spune: „Astăzi a venit salvarea în casa aceasta, pentru că şi el este un fiu al lui Avraam. Căci Fiul omului a venit să caute şi să salveze ce era pierdut” (Luca 19:9, 10).

În urmă cu puţin timp, Isus a făcut referire în ilustrarea despre fiul risipitor la situaţia ‘celor pierduţi’ (Luca 15:11-24). Acum, ideea din ilustrarea sa este susţinută de un exemplu din viaţa reală. Zacheu era ca şi pierdut, dar a fost găsit. Deşi conducătorii religioşi şi susţinătorii lor murmură împotriva lui Isus şi-l critică pentru că se interesează de cei asemenea lui Zacheu, el va continua să-i caute şi să-i ajute să se căiască pe aceşti fii pierduţi ai lui Avraam.