Isus a plecat din Ierusalim luni după-amiază şi s-a întors în Betania, situată pe versantul estic al Muntelui Măslinilor. Probabil, el a rămas peste noapte în casa prietenilor săi, Lazăr, Maria şi Marta.

Acum este dimineaţa de 11 nisan. Isus şi discipolii pornesc din nou la drum, întorcându-se la Ierusalim, unde Isus va merge pentru ultima oară la templu. Aceasta este şi ultima zi a serviciului său public înainte de a sărbători Paştele, de a institui Comemorarea morţii sale şi de a fi judecat şi executat.

Pe drumul dintre Betania şi Ierusalim, pe partea cealaltă a Muntelui Măslinilor, Petru observă pomul pe care Isus l-a blestemat în dimineaţa precedentă. „Rabi, uite că smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat!”, exclamă el (Marcu 11:21).

Dar de ce a făcut Isus ca smochinul să se usuce? El explică: „Adevărat vă spun că, dacă aveţi credinţă şi nu vă îndoiţi, nu numai că veţi face ce am făcut eu smochinului, dar, dacă-i veţi spune muntelui acestuia: «Ridică-te şi aruncă-te în mare», aşa se va întâmpla. Şi tot ce veţi cere în rugăciune având credinţă veţi primi” (Matei 21:21, 22). Astfel, Isus repetă ideea pe care a amintit-o cu puţin timp în urmă, că credinţa poate muta un munte (Matei 17:20).

Făcând ca acest smochin să se usuce, Isus predă o lecţie despre necesitatea de a avea credinţă în Dumnezeu. El spune: „Toate lucrurile pe care le cereţi când vă rugaţi, să aveţi credinţă că le-aţi şi primit şi le veţi avea” (Marcu 11:24). Ce lecţie importantă pentru toţi continuatorii lui Isus, în special pentru apostolii care se vor confrunta în curând cu încercări mari! Însă mai există o legătură între uscarea smochinului şi credinţă.

Asemenea smochinului, naţiunea Israel pare altfel decât este. Dumnezeu a încheiat un legământ cu poporul evreu, iar acesta respectă aparent Legea sa. Însă, în realitate, naţiunea ca întreg nu dă dovadă de credinţă şi nu produce rod bun. Ea chiar îl respinge pe Fiul lui Dumnezeu. Prin urmare, făcând ca smochinul care nu a dat rod să se usuce, Isus arată ce sfârşit va avea această naţiune neroditoare şi fără credinţă.

Nu după mult timp, Isus şi discipolii ajung la Ierusalim. Potrivit obiceiului său, Isus merge la templu şi începe să predea. Gândindu-se, poate, la ce le-a făcut Isus în ziua anterioară schimbătorilor de bani, preoţii principali şi bătrânii poporului îl sfidează, întrebându-l: „Cu ce autoritate faci aceste lucruri? Sau cine ţi-a dat această autoritate să le faci?” (Marcu 11:28).

Isus le răspunde: „Vă voi pune o întrebare. Răspundeţi-mi şi vă voi spune şi eu cu ce autoritate fac aceste lucruri. Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni? Răspundeţi-mi”. Acum împotrivitorii săi sunt cei care trebuie să dea socoteală. Preoţii şi bătrânii se sfătuiesc cum să răspundă: „Dacă spunem: «Din cer», va zice: «Atunci de ce nu l-aţi crezut?» Dar să îndrăznim oare să spunem: «De la oameni»?”. Ei au această dilemă deoarece se tem de mulţime, care ‘consideră că Ioan a fost, într-adevăr, profet’ (Marcu 11:29-32).

Împotrivitorii lui Isus nu se pot hotărî ce răspuns să-i dea. Aşadar, ei spun: „Nu ştim”. Atunci Isus le răspunde: „Nici eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri” (Marcu 11:33).