În timp ce se află încă cu cei patru apostoli pe Muntele Măslinilor, Isus le spune o altă ilustrare. Cu câteva zile în urmă, când era în Ierihon, el a făcut ilustrarea despre mine pentru a arăta că Regatul va fi instaurat în viitorul îndepărtat. Ilustrarea pe care o spune acum se aseamănă în mai multe privinţe cu ilustrarea despre mine. Ea face parte din răspunsul lui Isus la întrebarea referitoare la prezenţa sa şi la încheierea sistemului. Ilustrarea subliniază că discipolii trebuie să se achite cu sârguinţă de ceea ce le încredinţează el.

Isus începe astfel: „Este ca şi când un om, pregătindu-se să plece în călătorie în străinătate, şi-a chemat sclavii şi le-a încredinţat bunurile sale” (Matei 25:14). Isus s-a mai asemănat pe sine cu un om care s-a dus într-o altă ţară „ca să obţină putere regală”. Prin urmare, apostolii îşi pot da seama că el este ‘omul’ din ilustrare (Luca 19:12).

Înainte să plece în străinătate, omul din ilustrare le încredinţează sclavilor săi bunuri de valoare. Pe parcursul celor trei ani şi jumătate ai serviciului său, Isus s-a concentrat la predicarea veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu şi i-a instruit pe discipoli să facă această lucrare. Acum el pleacă, având încredere că ei vor continua să desfăşoare activitatea pentru care i-a instruit (Matei 10:7; Luca 10:1, 8, 9; compară cu Ioan 4:38; 14:12).

Cum le împarte omul din ilustrare bunurile sale sclavilor? Isus zice: „Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după puterea lui, şi a plecat în străinătate” (Matei 25:15). Ce vor face sclavii cu ce li s-a încredinţat? Vor fi ei sârguincioşi folosind talanţii pentru a-i aduce profit stăpânului lor?

Isus le spune apostolilor: „Cel care primise cei cinci talanţi s-a dus imediat şi a făcut negoţ cu ei şi a mai câştigat cinci. Tot aşa, cel care primise doi a mai câştigat doi. Dar cel care primise unul singur s-a dus, a săpat în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său” (Matei 25:16-18). Ce se va întâmpla când stăpânul se va întoarce?

„După mult timp”, continuă Isus, „stăpânul acelor sclavi a venit şi a încheiat socotelile cu ei” (Matei 25:19). Primii doi au făcut tot ce au putut, ‘fiecare după puterea lui’. Fiecare a fost harnic şi sârguincios, aducându-i profit stăpânului său. Primul sclav a dublat numărul talanţilor primiţi şi la fel a făcut şi al doilea. (În acea vreme, un muncitor trebuia să lucreze aproximativ 19 ani pentru a câştiga suma echivalentă cu un talant.) Stăpânul are aceleaşi cuvinte de laudă pentru amândoi: „Bine, sclav bun şi fidel! Ai fost fidel peste puţine lucruri. Te voi numi peste multe lucruri. Intră în bucuria stăpânului tău!” (Matei 25:21).

 Însă nu aşa stau lucrurile cu sclavul care a primit un talant. El spune: „Stăpâne, ştiam că eşti un om care ceri mult, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat. Aşa că, de teamă, m-am dus şi ţi-am ascuns talantul în pământ. Iată ce este al tău” (Matei 25:24, 25). Sclavul nici măcar nu a dat argintul la bancheri ca să-i aducă un minimum de profit stăpânului său. De fapt, el a acţionat împotriva intereselor stăpânului.

Nu este de mirare că stăpânul îl numeşte „sclav rău şi leneş”. Ceea ce are îi este luat şi dat sclavului dispus să lucreze în mod sârguincios. Stăpânul enunţă principiul după care se ghidează: „Celui ce are i se va mai da şi va avea din belşug, dar celui ce n-are i se va lua chiar şi ce are” (Matei 25:26, 29).

Discipolii lui Isus au multe lucruri la care să mediteze, inclusiv la această ilustrare. Ei pot înţelege că ceea ce le încredinţează Isus – privilegiul de a face discipoli – este de mare valoare. Iar el se aşteaptă ca ei să fie sârguincioşi în ce priveşte modul în care se achită de această responsabilitate. Însă ideea transmisă de Isus nu este că toţi trebuie să ia parte în aceeaşi măsură la lucrarea de predicare. Aşa cum reiese din ilustrare, fiecare trebuie să facă tot ce poate, „după puterea lui”. Dar aceasta nu înseamnă că Isus va fi mulţumit dacă un continuator al său va fi „leneş” şi nu va face tot ce poate pentru a înmulţi bunurile Stăpânului.

Cu siguranţă, apostolii se bucură când primesc asigurarea: „Celui ce are i se va mai da”.