La zece zile după înălţarea lui Isus la cer, în ziua Penticostei a fost revărsat spiritul sfânt, ceea ce a dovedit că el era într-adevăr în cer. Aveau să existe şi alte dovezi ale acestui fapt. Chiar înainte să fie lapidat pentru că a depus mărturie în mod curajos, discipolul Ştefan a spus: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul omului stând la dreapta lui Dumnezeu!” (Faptele 7:56).

În cer, alături de Tatăl său, Isus avea să aştepte o poruncă expresă, care a fost prezisă în Cuvântul lui Dumnezeu. David a scris sub inspiraţie divină: „Iată ce i-a zis Iehova Domnului meu [Isus]: «Stai la dreapta mea până îi voi pune pe duşmanii tăi ca scăunel pentru picioarele tale»”. Când perioada de aşteptare urma să se încheie, el avea ‘să se ducă să stăpânească în mijlocul duşmanilor săi’ (Psalmul 110:1, 2). Dar ce avea să facă Isus din cer până avea să sosească timpul ca el să acţioneze împotriva duşmanilor săi?

La Penticosta din anul 33 e.n. a fost întemeiată congregaţia creştină. Din cer, Isus a început să-i conducă pe discipolii săi unşi cu spirit, sau să domnească peste ei (Coloseni 1:13). El i-a îndrumat în lucrarea de predicare şi i-a pregătit pentru viitorul lor rol. Care era acesta? Cei ce aveau să se dovedească fideli până la moarte aveau, în cele din urmă, să fie înviaţi şi să slujească în calitate de coregenţi ai lui Isus în Regat.

Unul dintre cei care aveau să fie regi cu Cristos este Saul, cunoscut mai bine sub numele său roman, Pavel. El a fost un iudeu care de mult timp manifesta zel pentru Legea lui Dumnezeu. Dar s-a lăsat influenţat de conducătorii religioşi iudei în aşa măsură, încât a încuviinţat uciderea cu pietre a lui Ştefan. Apoi, „suflând . . . ameninţare şi ucidere împotriva discipolilor Domnului”, Saul a pornit spre Damasc. El a fost autorizat de marele preot, Caiafa, să-i aresteze pe discipolii lui Isus şi să-i aducă înapoi la Ierusalim (Faptele 7:58; 9:1). Însă, în timp ce Saul era pe drum, o lumină a strălucit în jurul lui şi el a căzut la pământ.

„Saul, Saul, de ce mă persecuţi?”, s-a auzit o voce. Saul a întrebat: „Cine eşti, Doamne?”. „Sunt Isus, pe care tu îl persecuţi”, a fost răspunsul primit (Faptele 9:4, 5).

 Isus i-a spus lui Saul să intre în Damasc şi să aştepte alte instrucţiuni, dar acesta a trebuit să fie condus în oraş deoarece lumina miraculoasă îl orbise. Într-o altă viziune, Isus i s-a arătat lui Anania, unul dintre discipolii săi care locuiau în Damasc. El i-a cerut să meargă la o anumită adresă şi să-l caute pe Saul. Lui Anania i-a fost teamă să facă aceasta, însă Isus l-a liniştit spunându-i: „Omul acesta este un vas pe care l-am ales să-mi ducă numele la naţiuni, la regi şi la fiii lui Israel!”. Saul şi-a recăpătat vederea şi, chiar acolo, în Damasc, a început „să-l predice . . . pe Isus, anunţând că El este Fiul lui Dumnezeu” (Faptele 9:15, 20).

Cu sprijinul lui Isus, Pavel şi alţi evanghelizatori au continuat lucrarea de predicare începută de el. Dumnezeu i-a binecuvântat, astfel că ei au avut rezultate extraordinare. După aproximativ 25 de ani de când Isus i s-a arătat pe drumul spre Damasc, Pavel a scris că vestea bună fusese predicată „în toată creaţia de sub cer” (Coloseni 1:23).

Ani mai târziu, Isus i-a dat apostolului Ioan mai multe viziuni, consemnate în cartea biblică Revelaţia. De fapt, întrucât a primit aceste viziuni, se poate spune că Ioan a trăit să-l vadă pe Isus întorcându-se ca Rege puternic (Ioan 21:22). „Prin inspiraţie am ajuns în ziua Domnului”, a scris Ioan (Revelaţia 1:10). Când avea să fie acea zi?

O cercetare atentă a profeţiilor biblice dezvăluie că „ziua Domnului” a început în timpurile moderne. În 1914 a izbucnit Primul Război Mondial, cum a ajuns să fie cunoscut ulterior. Iar deceniile care au urmat au fost marcate de războaie, epidemii, foamete, cutremure de pământ şi de alte evenimente care constituie o împlinire pe scară largă a semnului dat de Isus apostolilor despre prezenţa sa şi despre sfârşit (Matei 24:3, 7, 8, 14). Predicarea veştii bune despre Regat se face în prezent nu doar pe teritoriul fostului Imperiu Roman, ci pe întregul pământ.

Ioan a descris sub inspiraţie divină ce înseamnă toate aceste lucruri: „Acum au venit salvarea, puterea, regatul Dumnezeului nostru şi autoritatea Cristosului său” (Revelaţia 12:10). Da, Regatul ceresc al lui Dumnezeu, pe care Isus l-a anunţat cu mult zel, este o realitate!

Aceasta este o veste minunată pentru toţi discipolii loiali ai lui Isus. Ei pot fi încurajaţi de următoarele cuvinte ale lui Ioan: „De aceea, bucuraţi-vă, ceruri şi voi, care locuiţi în ele! Dar vai de voi, pământ şi mare, pentru că Diavolul a coborât la voi cuprins de o mânie mare, ştiind că nu mai are decât puţin timp!” (Revelaţia 12:12).

Prin urmare, Isus nu mai aşteaptă la dreapta Tatălui său. El domneşte ca Rege şi în curând îi va distruge pe toţi duşmanii săi (Evrei 10:12, 13). Ce evenimente emoţionante ne aşteaptă apoi?