Fariseii nu pot accepta că Isus l-a vindecat pe omul care s-a născut orb. Prin urmare, ei îi cheamă pe părinţii bărbatului. Aceştia ştiu că este posibil ‘să fie daţi afară din sinagogă’ (Ioan 9:22). Excluderea lor, care ar însemna să nu mai aibă legături cu alţi iudei, ar avea grave consecinţe sociale şi economice asupra familiei.

Fariseii le pun două întrebări: „Acesta este fiul vostru despre care spuneţi că s-a născut orb? Atunci cum de vede acum?”. Părinţii le răspund: „Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. Dar, cum de vede acum, nu ştim; sau cine i-a deschis ochii, nu ştim”. Este posibil ca fiul lor să le fi spus ce s-a întâmplat, însă ei sunt prudenţi când le răspund fariseilor. „Întrebaţi-l pe el”, zic ei. „Este major. Să vorbească el pentru sine.” (Ioan 9:19-21)

Aşadar, fariseii îl cheamă din nou pe bărbat şi încearcă să-l intimideze susţinând că au dovezi împotriva lui Isus. Ei îi spun: „Dă-i glorie lui Dumnezeu. Noi ştim că omul acesta este păcătos”. Evitând să se pronunţe cu privire la acuzaţia lor, omul care a fost orb spune: „Dacă este păcătos, nu ştiu”. Totuşi, el afirmă: „Un lucru ştiu: că eram orb şi acum văd” (Ioan 9:24, 25).

Fariseii nu se mulţumesc cu atât, ci îl întreabă: „Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?”. Bărbatul dă dovadă de mult curaj răspunzându-le: „V-am spus deja şi n-aţi ascultat. De ce vreţi să auziţi din nou? Doar nu vreţi să deveniţi şi voi discipolii săi?”. Furioşi, fariseii îl acuză: „Tu eşti discipolul acelui om, dar noi suntem discipolii lui Moise. Ştim că Dumnezeu i-a vorbit lui Moise, dar acest om nu ştim de unde este” (Ioan 9:26-29).

Exprimându-şi mirarea, cerşetorul le spune: „Aceasta este într-adevăr o minune: voi nu ştiţi de unde este şi totuşi el mi-a deschis ochii”. Apoi bărbatul le aduce un argument logic referitor la cei pe care Dumnezeu îi ascultă şi îi aprobă: „Ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi, dar, dacă cineva se teme de Dumnezeu şi face voinţa sa, pe acela îl ascultă. Din vechime nu s-a auzit niciodată să fi deschis cineva ochii vreunui orb din naştere”. Concluzia? „Dacă omul acesta n-ar fi de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic.” (Ioan 9:30-33)

Neputând să conteste raţionamentul cerşetorului, fariseii îl insultă: „Tu eşti născut cu totul în păcate şi ne înveţi pe noi?”. Şi îl aruncă afară (Ioan 9:34).

Isus află ce s-a întâmplat şi, după ce îl găseşte pe bărbat, îl întreabă: „Crezi tu în Fiul omului?”. Bărbatul îi răspunde: „Cine este, domnule, ca să cred în el?”. Isus îi spune fără echivoc: „L-ai şi văzut. Cel care vorbeşte cu tine este acela” (Ioan 9:35-37).

Omul îi zice: „Cred în el, Doamne”. Dând dovadă de credinţă şi respect, bărbatul se pleacă înaintea lui Isus, care face o afirmaţie profundă: „Pentru această judecată am venit în lumea aceasta: ca aceia care nu văd să vadă şi aceia care văd să ajungă orbi” (Ioan 9:38, 39).

Fariseii, care se află şi ei acolo, ştiu că nu sunt orbi. Însă ce se poate spune despre rolul lor de îndrumători spirituali de care ar trebui să se achite? Apărându-se, ei îl întreabă: „Doar nu suntem orbi şi noi?”. Isus le spune: „Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: «Vedem!» De aceea păcatul vostru rămâne” (Ioan 9:40, 41). Dacă ei n-ar fi fost învăţători în Israel, ar fi putut avea circumstanţe atenuante pentru că l-au respins pe Isus în calitate de Mesia. Însă fariseii cunosc bine Legea, prin urmare, faptul că îl resping pe Isus este un păcat grav.